Luiza Vasiliu are o rubrică săptămânală în “Suplimentul de cultură” şi scrie în diferite reviste despre literatură, teatru, film, muzică. Din iunie 2010, e jurnalist şi editor web la “Dilema veche”.
1. O scenă de film care te face să plângi.
Sînt foarte uşor de manipulat emoţional, deci plîng la aproape orice. Totuşi, dacă e să aleg, atunci finalul de la “Billy Eliott” şi finalul de la “Nuovo Cinema Paradiso|.
2. Un film pe care îl deteşti.
“Concertul” (regie Radu Mihăileanu). Nu suport kitsch-ul cu pretenţii de artă, şi cu atît mai puţin extazierile stupide din jurul lui.
3. Un loc pe care l-ai văzut într-un film şi pe care ai vrut ulterior să îl vizitezi.
Am vrut să văd străduţele din Clermont-Ferrand-ul în care a filmat Rohmer “Ma nuit chez Maud”. Şi le-am văzut.
4. Cea mai pasională experienţă cinematografică pe care ai avut-o
Pentru că e şi cea mai proaspătă: “Melancholia” lui von Trier. Cred că e cel mai puternic catharsis cinematografic al ultimilor ani. Te ia, te scutură şi te tăvăleşte bine prin sfîrşitul lumii, după care se aprind luminile în sală şi nu-ţi vine să crezi că încă mai respiri.
5. O secvenţă pe care o iubeşti, povestită în câteva rânduri.
E o secvenţă dintr-un film pe care nu l-am văzut, de fapt, niciodată (dar secvenţa e pe YouTube) – “The Good Times Kid”, de Azazel Jacobs:
El are mustaţă şi e-ncruntat, stă pe jos în bucătărie, lîngă frigider, şi trage un gît dintr-o sticlă de vin roşu. Ea intră dansînd, e înaltă, veselă, slabă, are-o rochiţă à la mode des années 20 şi converşi. Îi spune „Come on, Depresso, let’s dance” şi începe unul dintre cele mai dulci-ridicole dansuri din istoria cinematografiei. Pe fundal se-aude Rose Murphy cu Busy Line, el e imperturbabil, ea continuă să se prostească numai şi numai ca să-l înveselească, după care sună cineva la uşă şi ea aleargă să deschidă.
Dar mai bine:
Ah, şi-ar mai fi scena jocului de cărţi din “Les vacances de Monsieur Hulot” al lui Tati…
6. Cea mai lungă vizionare din viaţa ta. Cât a durat. Ce filme ai văzut atunci.
Am văzut într-o zi de TIFF 2008 7 filme, de la 9 dimineaţa pînă la 2 noaptea. Şi jur că n-am adormit la nici unul! Însă mi-ar fi imposibil să-mi aduc aminte tot ce-am văzut… Dar parcă am început cu “El espiritu de la colmena” al lui Erice şi-am terminat cu “Heima”, pe ploaie, într-o grădină de vară.
7. Autorul de cinema pe care l-ai alege să îţi consemneze viaţa.
Ezit între Frank Capra (pentru Hollywood-glam şi o naivitate care m-a înduişat mereu) şi Woody Allen (pentru că viaţa mea e deja un film de Woody Allen). Într-un fel, mi-ar plăcea să fie Cassavetes, dar pentru asta ar trebui să mă apuc să sufăr mai mult.
8. Un film pe care crezi că nu l-ai înţeles.
“Caché” al lui Haneke. M-am chinuit să leg scenele între ele, să descifrez detaliile, să dezleg misterul, degeaba. Culmea e că în rest sunt destul de pricepută la explicat filme.
9. Un film al cărui umor este pe gustul tău.
“Du levande” al lui Roy Andersson. Am o febleţe pentru umorul absurd. Dar nu strîmb din nas nici la “Bruno”.
10. CD-ul preferat cu muzică de film.
OST-ul lui Max Richer pentru “Waltz with Bashir”. Philip Glass poate să iasă liniştit la pensie.
11. O carte de film esenţială.
“Poetics of Cinema”, a lui David Bordwell. Mi s-a zis că e esenţială, eu n-am citit-o. Dar blogul lui Bordwell e chiar tare: http://www.davidbordwell.net
Alte Oracole Film Menu completate până în prezent:
