next20091

[Festivaluri] : NexT Festival Internaţional de Film ediţia a 3-a

De vorbă cu Andrei Gorzo despre NexT Film Festival 2009

 

next20091

Andrei Gorzo este unul dintre tinerii critici de film români a cărui implicare și influenţă în ce se întâmplă în momentul de faţă la noi începe să dea roade. Pe lângă cronici și analize de film, acesta face selecţii pentru festivaluri de film (dintre care cel mai important este NexT), moderează discuţii la diferite proiecţii de cineclub, predă analiză de film la UNATC și dă interviuri. Acesta de faţă i-a fost luat înainte de festivalul NexT și include și niște pronosticuri în ceea ce privește posibilii câștigători. În ce măsură acestea s-au adeverit, vom afla în continuare.

de Ela Duca

Ela Duca: Cum ţi s-a părut că au reacţionat invitaţii de anul trecut la NexT și care crezi ca va fi atmosfera anul acesta?

Andrei Gorzo: Atmosfera NexT a fost dintotdeauna fabuloasă. Nu știu exact cu ce fel de idei au venit și vor veni invitaţii străini aici, dar sunt oameni tineri, cu minţile deschise. În ciuda acestui fapt, e clar că e peste așteptările lor ce se întamplă în aceste câteva zile de festival. Asta se vede și din making-of-ul de anul trecut, de exemplu. Se vede că e un gen de atmosferă care nu se poate truca. E acolo și sper să se repete.

ED: Cum se anunţă filmele din competiţie din acest an?

AG: Despre programul competiţiei pot să spun, în primul rând, că este alcătuit din 25 de filme din 14 ţări. Apoi, una dintre direcţiile principale ale acestei selecţii este că filmele emană o bucurie totală, sinceră și aproape copilăroasă de a face cinema. O bună parte dintre ele intră în această categorie, deși sunt în mod evident foarte diferite între ele.

ED: Cum crezi că va reacţiona publicul NexT la selecţia din acest an?

AG: Nu pretind că pot anticipa publicul. Nu mă preocupă la modul la care aș căuta filme anume care să fie iubite de acesta. Caut filme care îmi plac mie, în care cred și evident că sper să placă. Ca selecţioner, caut să împărtășesc ceva care mie mi s-a părut foarte bun. Ce pot sa zic despre public? Sper că va fi every bit as responsive ca în anii trecuţi. Îmi place mult publicul NexT. E reactiv, implicat și sper să continue să comunice cu cineaștii, să pună întrebări

ED: Ce părere ai despre împărţirea evenimentului pe două locaţii?

AG: Anul acesta am fost obligaţi să ne extindem în două săli, pentru că anul trecut aglomeraţia creată la Eforie a însemnat o experienţă incomodă. Sper însă ca avantajele evidente să nu aibă ca revers o pierdere în atmosferă, în spirit. Dacă la Eforie publicul nu avea mari probleme să se așeze chiar pe jos, într-o atmosferă de tabără, la un cinematograf mai mare ca Scala nu cred că acesta va fi la fel de în largul lui. Am speranţa că sala de la cinema Scala se va umple, dar, în același timp, îmi doresc ca publicul să nu devină mai rigid din cauza faptului că e mai mare și mai putin intimă.

„The Blindness of the Woods”, o bazaconie foarte simpatică

ED: Ce prezenţe aștepţi cu entuziasm anul acesta?

AG: O sa vină un domn numit Tom Luddy, directorul unui festival de film foarte important în Statele Unite, Telluride. E o mare personalitate a filmului independent, un fel de legendă. Îl știam de mult timp. Unul dintre criticii mei preferaţi de film, David Thompson, are o carte masivă, un catastif, numită „The Biografical Dictionary of Film”, scrisă ca un dicţionar, alfabetic, cu referinţe despre toate personalităţile din istoria cinematografiei. Aici l-am găsit pe acest Tom Luddy, printre felurite staruri de film. Am avut șansa să îl cunosc ulterior prin Nae Caranfil, cu care e prieten de ceva vreme. Povestea venirii lui aici provine din faptul că este un mare admirator al scurtmetrajelor lui Cristian Nemescu, care, de altfel, ar fi trebuit să călătorească la Telluride cu „Marilena de la P7”, dacă nu ar fi fost acel accident. Tom Luddy este, deci, un om pe care îl aștept cu ceva din entuziasmul cu care îl așteptam anul trecut pe Jamie Travis. Pe de altă parte, aștept cu nerăbdare regizorii filmelor, pentru că sunt câteva filme în competiţie care într-adevăr m-au făcut să plutesc. Sunt foarte curios să stau de vorbă cu autorii lor.

ED: Care sunt aceste filme?

AG: Unul ar fi „The Blindness of the Woods”. Are șanse foarte mari să placă publicului pentru că e o bazaconie foarte simpatică. E un film argentinian, narat în suedeză cu o voce foarte adâncă și gravă, iar ce vedem pe ecran e o parodie de film porno din anii ’70, ușor psihedelic, în care toate personajele sunt păpuși tricotate. Nu e animaţie, sunt de fapt oameni îmbrăcaţi să arate ca niște păpuși tricotate și ce e acolo… Nu știi ce te-a lovit. Presuspun că o parte din public va zice: “Stai puţin, ce prostie e asta?” Dar așa cum îi știu eu pe spectatorii NexT, care tind să fie oameni tineri și cool, cred că îi va gâdila foarte tare. Filmul e făcut cu mare, mare graţie și are un farmec real. Nu vezi în fiecare zi așa ceva. Acesta ar fi unul dintre cele mai out there, unul dintre cele mai bizare filme din această ediţie de festival.

Un alt film la fel de bizar e “Martians go home!”. Dacă ne gândim la recenta noastră încercare locală de film cu zombie („Zombie Infectors 3”), e cam aceeași chestie, numai că mult mai elaborată. E un mini-compendiu de plăceri vinovate. Are o atmosferă de film de serie B din anii ’80, genul de film care nici măcar nu era lansat în cinematografe, ci mergea straight to video. Și în cele 20 de minute cât durează, reușește să aglomereze și zombie și extratereștrii și heavy metal și tot ce vrei. E făcut cu foarte mult spirit.

“Le mort n’entend pas sonner les cloches”, între Dreyer și Bergman

ED: Și din cealaltă zonă în care merge selecţia, filme serioase, dificile, sobre, care ţi se pare cel mai relevant?

AG: Există în cealaltă extremă câteva filme, într-adevăr, extraordinar de sobre. Asta ca demers cinematografic. Unul dintre lucrurile de care sunt convins în privinţa acestei selecţii este că fiecare film își realizează ambiţiile. Autorii au o anumită concepţie despre cinema pe care și-o urmăresc până la capăt. Fiecare dintre aceștia e consistent în proprii lui termeni. Sunt câteva filme care mie îmi plac enorm și în privinţa cărora am mici emoţii. Nu au nicio șansă să placă în unanimitate tuturor spectatorilor, dar sper să trăznească sau să perplexeze măcar o parte a publicului. Unul dintre favoritele mele este poate unul dintre cele mai dificile filme din festival, “Le mort n’entend pas sonner les cloches”. Povestea e plasată în Evul Mediu, și e cu un cămătar care, îmbolnăvindu-se, se sperie foarte tare de moarte și își dă toată averea bisericii. Ce-mi place foarte mult la aceasta sunt două lucruri: unu – că e o viziune convingătoare a Evului Mediu făcută cu un minimum de resurse și doi – că este de o obiectivitate perfectă. Atmosfera de Ev Mediu e, de obicei, construită din mai multe elemente: vezi molimi, vezi noroaie, vezi cavaleri… evident, aici nu poate fi vorba despre o super-producţie. Deci e o viziune esenţializată asupra Evului Mediu, construită pe două-trei elemente. Pe de altă parte, nu te manipulează în nicio direcţie. Nu-ţi sugerează nici că nu există Dumnezeu, că preoţii sunt niște escroci care iau banii oamenilor ăstora băgându-i în sperieţi, nici că acest om are o iluminare spirituală și-și salvează sufletul, dându-și toată averea. Mi se pare foarte corect. Vezi exact că omul e mort de frică, cu inima strânsă total și că, la sfârșit, după ce își cedează averea, simte o ușurare. În rest, nu e nimic psihologizat, nu are absolut nicio teză, nu vrea să te convingă de nimic religios sau anti-religios. Mă poţi întreba: OK, dar cu ce rămâi? Ei bine, n-am mai avut sentimentul acesta la multe filme despre Evul Mediu, în niciun caz la cele de tip hollywoodian, extrem de încărcate, făţoase și spectaculoase. Cu niște resurse foarte modeste reușește să aibă ceva din puritatea filmelor lui Dreyer sau din “A șaptea pecete” al lui Bergman. Îţi dă mai multe decât alte filme despre Evul Mediu: sentimentul că raiul, iadul, Dumnezeu și diavolul erau prezenţi în vieţile oamenilor de atunci. Mi se pare o performanţă ca în 29 minute, și fără să te înghesuie sau să te pună să înghiţi vreo teză, să te aducă atât de aproape de a înţelege ce e în mintea unui om de pe vrema aia care simţea umbra morţii asupra lui și se gândea ce se va întâmpla cu sufletul lui. Fără s-o comenteze – nici că există, nici că nu există – mi-a dat credinţă, asta e performanţa lui.

“La neige au village”, preferatul absolut din 2009

ED: Care este preferatul absolut de anul acesta?

AG: Este un film în privinţa căruia iar am serioase emoţii, în primul rând pentru că are o lungime incomodă, 49 de minute. Un pricipiu al festivalului NexT este că, dacă alte festivaluri de scurtmetraj tind să se sperie de mediu-metraje care merg spre o oră, noi încercăm totuși să le găsim un loc. Încercăm să riscăm cu asemenea filme tocmai pentru că se ştiu problemele care apar când ai un mediumetraj ca “Marilena de la P7”, de exemplu. Revenind la film, “La neige au village” este preferatul meu, una peste alta. Am speranţa că va plăcea şi juriului, pe el mizez să ia un premiu pentru sunet. În esenţă, e un film de suspans cu trei personaje care se urmăresc pe jos, pe străzile unui orăşel universitar franţuzesc, undeva pe la sfârşitul şcolii. E o atmosferă de siestă şi de toropeală peste tot şi o fată e urmărită pe străduţele înguste şi umbroase ale acestui orăşel pustiit de un băiat care pare a fi un obsedat sexual, urmărit la rândul lui de un alt bărbat, un cetăţean de treabă care a văzut scena, i s-a părut dubios şi se ţine după ei. Şi din curioziate, şi din dorinţa de a o proteja pe fată să nu i se întâmple ceva. Practic asta fac, se învârt pe străduţele alea, până când, printr-o serie de răsturnări, încep să se schimbe sensurile în care se urmăresc. La un moment dat, fata începe să-l urmărească pe băiat, care începe să-l urmărească pe celălat. Devine un fel de joc aproape coregrafic, un joc enigmatic cu trei personaje făcând diverse trasee. Rămâne tot timpul un sentiment de suspans, de pericol că unul dintre ei ar putea să facă ceva rău. Are un sound design absolut fabulos, cu zgomote de paşi, vântul bătând în copaci… Îmi plac filmele care îmi intensifică simţurile. Îmi place, după ce văd un astfel de film, să revin la lumea reală şi să o percep mai clar.

Odată cu trecerea anilor, datoria păstrării şi celebrării memoriei lui Cristian Nemescu şi a lui Andrei Toncu trece tot mai mult la noi

ED: Crezi că publicul român nu are afinitate pentru astfel de filme, mai greoaie?

AG: Nu, nu cred că este un film chiar greoi. Într-adevăr, orice public tinde să fie uşor tradiţionalist. Vrea să vadă genul de lucruri pe care le-a mai văzut. Există o tendinţă spre lene, să nu trebuiască să munceşti, să faci eforturi prea mari să desluşeşti ceva. Asta e valabil pentru filme cu poveşti clare, genul de filme care sunt frumoase într-un fel care sare în ochi şi a căror frumuseţe provine fie din culori frumoase, muzică frumoasă, scenografie frumoasă, etc. Dar există şi frumuseţi mai ascunse, care se prefac că sunt urâţenii sau banalităţi. De aceea, există şi ţelul de a-i educa din punct de vedere cinematografic pe cei care vin la festival. Oricum, un public care vine să vadă nişte filme de scurtmetraj e din start considerat mai special. Efortul de a vedea un calup de scurtmetraje e de la început peste efortul pe care e dispus să-l depună un spectator de mall, de exemplu. Tocmai pentru că, spre deosebire de un lungmetraj de două ore, calupul de scurtmetraj presupune o adaptabilitate mai mare. Publicul acceptă experienţa de a trece de la un autor la altul, de la o lume la alta, de la un ritm la altul, şamd. Şi anul acesta, din acest punct de vedere, mi se pare mai îndrăzneaţă selecţia. O bună parte din filme e neobişnuită, îţi ia ceva mai mult timp să-ţi găseşti coordonatele. Chiar dacă unele dintre acestea vor dezorienta publicul, sper să-l dezorienteze într-un sens bun. E cel mai bun public din Bucureşti, format din studenţi la film dar şi de la alte facultăţi ca Arte sau SNSPA. Mie îmi place foarte mult publicul NexT pentru că acceptă provocări de genul ăsta.

ED: Odată cu trecerea timpului de la moartea lui Cristian Nemescu si Andrei Toncu, cum crezi că va evolua festivalul? Cât de grea va deveni reamintirea?

AG: Pe măsură ce trece timpul, într-adevăr, misiunea NexT în acest sens devine din ce în ce mai importantă, mai stringentă. Încă nu s-a epuizat valul “Calfornia Dreamin’’” în afara ţării, dar, odată cu trecerea anilor, datoria păstrării şi celebrării memoriei lor trece tot mai mult la noi. Evident că festivalul, atâta vreme cât va exista, va avea acel moment în care se vor proiecta filmele lor. E important să perpetuăm această speranţă de a face cinema.

(articol publicat în Film Menu #1, mai 2009)

Alte articole Film Menu:

5 FILME ALE EDIŢIEI A PATRA A FESTIVALULUI DE SCURT ŞI MEDIU METRAJ NexT București, 13-18 aprilie 2010

INTERVIU CU ANDREI GORZO, SELECŢIONERUL FESTIVALULUI NexT 2010 București, 13-18 aprilie 2010

NexT Festival Internațional de Scurt și Mediu Metraj ediția a 5-a București, 6-10 aprilie 2011

NexT Festival Internaţional ediţia a 6-a București 28 martie – 1 aprilie (I)

NexT Festival Internaţional ediţia a 6-a București 28 martie – 1 aprilie (II)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s