[Festivaluri] : NexT Festival Internaţional de Film ediţia a 4-a 13-18 aprilie 2010

5 FILME ALE EDIŢIEI A PATRA A FESTIVALULUI DE SCURT ŞI MEDIU METRAJ NexT București, 13-18 aprilie 2010

 

de Tudor Buican, Ioana Mischie, Mirona Nicola

A repülés története (Istoria aviației)

Ungaria – Franța 2009

regia Bálint Kenyeres

„A repülés története”, de Bálint Kenyeres, este un film care impresionează atât prin frumusețea peisajelor, cât și prin costumele de epocă, prin grija pentru detalii, prin construcția minuțioasă. Pentru cei care s-ar aștepta, după titlu, ca mine, la o istorie de la începuturi și până în prezent a avioanelor, a sistemelor de zbor etc., la un film cu multe aparate de zbor, filmul s-ar putea să pară o dezamăgire la început. Totuși, „A repülés története” rămâne în minte, iar pe măsură ce timpul trece, dospește și cere încă o vizionare. Povestea e foarte subtilă. În sine, povestea principală este aceea a unui picnic burghez de la sfâștiul secolului al XIX-lea, la malul mării. Dispariția fetei stăpânilor nu e neobișnuită, s-a mai întâmplat la astfel de evenimente, ținând cont de faptul că e singurul copil de acolo, ținând cont de faptul că nimeni, când e prezentă, nu îi acordă atenție. Chiar în timpul căutărilor, nimeni nu pare să o caute cu adevărat, în afara servitorilor: mama ei se plânge de dispariție, un cuplu caută să se izoleze de restul lumii, bărbații se plâng de vreme și de câte eforturi trebuie să facă etc. În acest context, avionul apare ca o muscă care se rotește pentru câteva clipe și mai apoi dispare în valuri, neștiut de nimeni, fără nici un efect asupra nimănui, mai puțin a fetiței, care, reunită cu familia, privește tăcută valurile mării.

Ea e singura care vede avionul, exact înainte de a fi găsit de cuplul care căuta să își facă de cap. Acest avion, care nu schimbă cu nimic povestea, descrie anonimatul în care lucrează pionierii, inventatorii care și-au dat chiar și viața pentru invențiile lor. Descrie, printr-un gest simplu, o întreagă istorie. (T.B.)

La boya (Geamandura)

Spania 2009

regia Mariano Salvador

Dacă aș spune că filmul „La boya” („Geamandura”) este despre compromisuri și despre dorința de evaziune din cotidian ar suna pretențios, însă fără a fi fals. Dacă aș povesti acțiunea s-ar crede că e mai degrabă „Jaws” în varianta foarte scurtă și spaniolă. Nici asta nu ar fi prea departe de adevăr, dar nu ar fi o descriere completă. Un bărbat în jur de 35 de ani aranjează pe plajă o umbrelă și două scaune pliante. Privește către mare, în care intră un tip bine făcut și foarte bronzat. Îl urmărește cum înoată până dispare din raza sa vizuală. Personajul principal se încumetă și el la o repriză de înot, poate din dorința de a-și demonstra ceva sieși. Totul se prelungește însă neașteptat, până când, fiind atacat de ceva (nu știm exact ce) bărbatul se decide să se întoarcă pe plajă, la locul său. Filmul nu abundă în acțiune, în primul rând pentru că, cel mai probabil, nici nu își propune asta. În schimb, „La boya” are abilitatea de a face spectatorul să empatizeze cu personajul. Totul este concentrat în imagini, de altfel foarte simple, dar foarte sugestive: plaja, marea, geamandura, imaginea plajei văzută din apă. Aceste imagini nu sunt perturbate nici de dialog, nici de muzică. Nu auzim decât ce aude și personajul: sunetul apei despicate de propriul său corp în timp ce înoată din ce în ce mai departe de mal. (M.N.)

El encargado (Împuternicitul)

Spania 2008

regia Sergio Barrejón

Cele 8 minute regizate de către Sergio Barrejón ilustrează într-un tablou alb-negru, curat, aproape impecabil din punct de vedere estetic, secvențe din copilărie. Asemeni lui Victor Hugo, regizorul spaniol pare să creadă într-o copilărie ca într-o „imensă nevoie de mirare”. Înainte de a fi regizor, Barrejón pare a fi un bun portretist, un analist preocupat de intențiile, de sentimentele, de întrebările, de răspunsurile, și de multe alte „de”-uri antinomice pe care micii eroi le trăiesc, le consumă, și care îi lasă mai mult sau mai puțin resemnați în raport cu ei înșiși. Este, poate, o reconstituire discretă, dar ludică, a unei resemnări. Filmul îmi amintește cu drag, ca atmosferă, ca lume focalizată, de „Zéro de conduite: Jeunes diables au collège” („Nota zero la purtare”), mediumetrajul regizat de Jean Vigo în 1933. Scenariul semnat de Nacho Vegalondo si Sergio Barrejón poate fi rezumat astfel: în timpul unei ore de biologie, profesorul își deleagă unul dintre elevi să asigure ordinea în clasă până când acesta se va întoarce. Premisa pare una cât se poate de simplă, nefiind însă una plată. Plecarea profesorului scoate la iveală micile frustrări, micile răutăți ale celor prezenți.

Primul cadru al filmului debutează printr-un desen: o floare desenată pe tablă cu creta, pe care sunt trasate săgeți didactic-explicative indicând corola, petalele și organele reproductive ale acesteia. Trimiterea desenului și predarea rolului corolei par anticipative: o dihotomie între ceea ce părem și ceea ce suntem de fapt, o trimitere la faptul că ceea ce pare mai colorat în noi, mai viu (un fel de corolă a noastră), este exclusiv un înveliș, un ambalaj, ține mai mult de PR , decât de ceea ce însemnăm/suntem/simțim cu adevărat. Pe de o parte, avem o clasă cu reprezentanți din cele două tabere: copiii așezați, cuminți, ușor naivi și ceea ce americanii numesc „bullies”, adică ștrengarii, „răii”. Pe de altă parte, avem un început de idilă, ușor trihotomică: Martin o place pe Ana. Ana, însă, pare să îl placă pe Luis. Toate acestea apar pe un voice over al profesorului care descrie în amănunt aparatul reproducător feminin al florii, de unde și finul sarcasm al scurtmetrajului. Martin, un băiat de 9 ani, este cel căruia îi este adresată „el encargado”: va trebui să îi scrie pe tablă pe cei care vorbesc în timpul orei. Primul scris pe tablă va fi Luis. În apărarea lui sare Ana, care este de asemenea scrisă. Urmează o înșiruire de schimburi Martin-Luis-iene. În scurt timp, profesorul revine. Cei „scriși” vor fi sau nu pedepsiți? Raționând după criterii previzibile, ar trebui să fie, dar, în definitiv, copilăria în sine include o lume nesupusă previzibilității. Finalul este unul rafinat. Sergio Barrejón reușește să redea, fără a fi însă moralizator, cât de puțin înseamnă, cât de irelevant este să pedepsim, să judecăm fără a privi mai întâi în noi înșine, fără a fi, în definitiv, onești. Barrejón împrumută timp de 8 minute crezul lui Vittorio de Sica („Cinematograful pare un lucru simplu, aproape un joc”), conferind scurtmetrajului său o acuratețe aproape șocantă, care însă complică, la nivel semiotic, atât simplitatea, cât și jocul. Filmul a mai fost nominalizat și în cadrul Premiilor Goya la categoria „cel mai bun scurtmetraj” și este, fără îndoială, unul dintre „highlight-urile acestei ediții a festivalului NexT. (I.M.)

Way up North

SUA 2009

regia Levi A. Taylor

Există filme și mai ales scurtmetraje care sunt concepute ca o doză concentrată de entertainment. Asta nu e nici pe departe ceva rău, ba chiar e ceva de dorit în cazul unui film scurt care are puțin timp să își impresioneze spectatorii. Este și cazul lui „Way Up North”, o parodie a culturii country, mai bine zis ale unor elemente ale acestei culturi. Personajul principal, redneck-ul absolut, trăiește în ținuturile înghețate ale Alaskăi și duce o viață prosperă alături de iubita sa, un soi de pițipoancă varianta country. E un ținut în care oamenii își fac legea singuri, iar omul nostru e foarte popular, fiind dealer-ul de marijuana al orașului. Dar totul se întoarce pe dos atunci când, întors de la bar, Guy North își găsește casa prădată și devastată. Descoperirea făptașilor și răzbunarea devin țelurile sale. În afara personajelor tipice pentru acest gen de poveste (atât personajele principale, cât și cele secundare: prietenii lui Guy North, vărul acestuia, șmecherul Jim Blue și gașca lui de bătăuși) mai avem de-a face cu un element foarte important – formația de country, care „cântă” întreaga sagă a lui Guy North, un fel de baladă „Toma Alimoș” varianta redneck. Vocea din off ne conduce pe întreg parcursul personajului marcat de o serie de clișee în mod evident parodiate. De la vestimentație până la felul de a vorbi al personajelor (pe care îl aflăm tot prin „balada” recitată pe fundal) inteția realizatorilor este clară, fiind confirmată și de scenografie, dar și de imagine, care este prelucrată dându-i-se un aspect foarte kitsch. Finalul este apoteotic: Guy North găsește făptașii pe care se pune să îi căsăpească în stilul unui Chuck Norris de Alaska. Inevitabil, tot barul e implicat în conflict, nu mai știm cine pe cine bate și de ce, într-un moment lungit până la limita suportabilului. Dar farmecul lui „Way Up North” constă chiar în umorul creat prin exagerări, tipic parodiei. (M.N.)

Weaknesses (Slăbiciuni)

Franța 2009

regia Nicolas Giraud

„Weaknesses”, de Nicolas Giraud, este un film la care eu aș merge cu persoana la care țin pentru a putea savura împreună declanșarea unor emoții dintre cele mai bine ascunse sau uitate. Dacă nu, aș merge singur pentru a putea fi eu acela care deschide acele portițe în momentul în care, aflat în situația de a povesti despre ce e filmul, m-aș găsi obligat să încerc să îl descriu practic. Filmul explorează limitele controlului și ale vulnerabilității, dominarea în cadrul unui cuplu de tineri aflat într-un moment de cumpănă al relației lor. Aceștia se văd obligați să joace cu cărțile pe față, să fie sinceri atât cu ei înșiși, cât și cu celălalt, în încercarea de a hotărî soarta relației lor, dar dominați de un calm pe care doar împăcarea cu adevărul îl poate oferi. „Weaknesses” e senzual prin mijloace simple. În acest context, un rol expresiv în construcție îl are cadrul gol care oferă filmului un final, pe cât pare de comun, pe atât de puternic. Încet, te lași atras într-un joc, și în curând te găsești purtat de val, astfel creând o încărcătură emoțională și un suspans demne de un thriller. Oricât de comune pot părea la un moment dat mijloacele lui Giraud, acestea se îmbină într-un mod propriu, dând naștere unui film care cu siguranță nu va lăsa pe nimeni indiferent, nici pe cei care îl văd și nici persoanele cărora le va fi împărtășit. (T.B.)

(articol publicat în Film Menu #5, aprilie 2010)

Alte articole Film Menu:

De vorbă cu Andrei Gorzo despre NexT Film Festival 2009

INTERVIU CU ANDREI GORZO, SELECŢIONERUL FESTIVALULUI NexT 2010 București, 13-18 aprilie 2010

NexT Festival Internațional de Scurt și Mediu Metraj ediția a 5-a București, 6-10 aprilie 2011

NexT Festival Internaţional ediţia a 6-a București 28 martie – 1 aprilie (I)

NexT Festival Internaţional ediţia a 6-a București 28 martie – 1 aprilie (II)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s