[Festivaluri] : NexT Festival Internaţional de Film ediţia a 4-a 2010

INTERVIU CU ANDREI GORZO, SELECŢIONERUL FESTIVALULUI NexT 2010 București, 13-18 aprilie 2010

de Tudor Buican, Ioana Mischie, Mirona Nicola

Film Menu: În ultimul timp, tind să apară din ce în ce mai multe festivaluri de film. Este un demers devenit fetiș pentru multe dintre inițiativele culturale ale ultimilor ani. Ce crezi că deosebește „NexT” de celelalte festivaluri de film?

Andrei Gorzo: „NexT” e un festival înființat în memoria a doi artiști: Cristian Nemescu și Andrei Toncu. Principala sa misiune este să păstreze numele lor, filmele lor și un anumit spirit al artei lor (un „ceva” tineresc și efervescent și ambițios și lipsit de inhibiții) în memoria cinefililor. Tocmai în ideea de a perpetua acest spirit, Ada Solomon (directoarea festivalului) insistă ca, la fiecare ediție, cât mai mulți dintre regizorii și sound designer-ii filmelor din competiție să fie prezenți la festival. E vorba despre aducerea laolaltă a cât mai multor talente, a cât mai multor energii. E vorba de atmosfera aceea de tinerețe și efervescență de care vorbeam mai devreme: cât mai mulți tineri străluciți aduși laolaltă în memoria lui Toncu și a lui Nemescu.

F.M.: Scurtmetrajul a devenit o chestiune „cool” și „urbană” în ultima vreme. Cum crezi că a contribuit „NexT” la popularitatea actuală a acestui format cinematografic?

A.G.: E normal ca scurtmetrajul să atragă genul acesta de public. În toată lumea e așa. E vorba de un public aventuros în gusturi, dornic să fie surprins, pe alocuri derutat, poate chiar un pic „chinuit” – în orice caz, solicitat. Un program de scurtmetraje cu o durată totală de o oră și jumătate, două ore, poate fi foarte solicitant, nu-i așa? La fiecare 15 sau 20 sau 35 de minute vine un alt tip de discurs cinematografic, o cu totul altă propunere: altă poveste, alte personaje, alți actori, altă sensibilitate, altă estetică. Pentru un public exasperat de lipsa de varietate a circuitului cinematografic comercial (aproape mereu aceeași limbă – engleza, aproape mereu același „limbaj cinematografic” – aceleași tipuri de povești, spuse în aceleași câteva feluri; aceleași staruri; aceleași învățături morale etc.), un festival de scurtmetraj e cea mai bună provocare, aproape nimic nu-i e cunoscut spectatorului dinainte; aproape nimic nu vine gata etichetat. În calitatea mea de selecționer la „NexT”, nu se cade să încep acuma să speculez în privința măsurii în care festivalul nostru a contribuit la extinderea acestui public sau la creșterea exigențelor sale. Mi-ar plăcea să cred că a contribuit.

F.M.: Ținând cont de amploarea pe care a căpătat-o acest festival, doriți să măriți numărul de săli, să schimbați locația pentru una mai încăpătoare?

A.G.: La prima și la a doua ediție (2007 și 2008), toate proiecțiile s-au desfășurat la Cinemateca Eforie. Pentru ediția de anul trecut ne-am extins și la Cinema Scala (păstrând Eforie). Anul acesta am păstrat aceeași formulă. Ce se va întâmpla pe viitor rămâne de văzut. Depinde și de cererea publicului, adică de impactul acestei ediții.

F.M.: Cât de mult din ce v-ați propus cu acest festival a ajuns să se materializeze? A.G.: Asta e o întrebare pentru Ada Solomon. Ea a avut viziunea acestui festival – ce-ar trebui să fie, ce-ar putea fi. Viziunea mea e mai îngustă, e în primul rând o viziune asupra filmelor din competiție, o viziunea asupra cinemaului. Una despre care mi-ar plăcea să cred că, de când fac selecția pentru „NexT”, a evoluat și s-a îmbogățit de la an la an.

F.M.: Nevoia de competitivitate este vitală pentru eficacitatea unei cinematografii, de asemenea pentru un festival respectabil. Ce inseamnă competitivitatea pentru Andrei Gorzo? Este o „rivalitate între valori”, după o expresie a lui D.I.Suchianu, sau rămane undeva în sfera concurenței comerciale, o simplă negustorie judecată după criterii financiare?

A.G.: Pentru mine (aș putea să adaug că și pentru alți oameni din echipa „NexT”, dar nu vreau să vorbesc în numele lor), competitivitatea e un efort de a fi la înălțimea propriilor standarde.

F.M.: Care sunt criteriile în selectarea filmelor prezentate în festival? Sunt mai apropiate de cele ale unui critic de cinema sau de cele ale unui spectator ale cărui principale așteptări țin de entertainment?

A.G.: Criteriile sunt aceleași pe care le folosesc în activitatea mea de cronicar de film și, în general, în activitatea mea de spectator (cu sau fără o cronică de scris, cu sau fără datoria de a pronunța un verdict). În niciun caz nu le-aș viola în numele vreunor idei despre „ce are și ce n-are succes la public”. Vorbim despre un public special, aș simți că-l insult dacă nu i-aș oferi ce cred eu că e mai bun. Deci ștacheta e cât se poate de sus. În fine, cât de sus mă duce pe mine capul s-o țin.

F.M.: Cum sunt filmele din competiția acestui an? Există schimbări estetice, stilistice, tematice constante de la an la an, se conturează în fiecare an o anume predilecție pentru ceva sau fiecare ediție este una supusă diversității, fără să aibă o evoluție tematică unitară? De asemenea, care ar fi must-see-urile acestei ediții?

A.G.: Nu favorizez anumite teme sau o anumită stilistică. Nu pun problema așa. Iată cum o pun: un cineast (sau o echipă) vrea să spună o poveste – pentru că i se pare că ea conține un adevăr important sau, pur și simplu, pentru că i se pare amuzantă, sau emoționantă, sau „tare”. Și alege s-o spună printr-un film. Nu printr-o poezie, nu printr-o piesă de teatru, ci printr-un film. Ei bine, când îi văd filmul, vreau să văd că și-a pus întrebări, probleme de reprezentare cinematografică, și că a încercat să ia decizii cât mai bine cântărite, cât mai informate. Mă interesează calitatea gândirii lui cinematografice (a lui sau a ei), consistența interesului lui (sau al ei) pentru cinema în sine. Iată câteva dintre titlurile mele favorite de la această ediție: „Faiblesses”, „Istoria aviației”, „Way Up North”, „La buoya”, „Aus.lauf”, „Français”.

F.M.: Să ne oprim puțin la aceste titluri. În „Way Up North” cineastul inovează, fără îndoială, un alt tip de reprezentare cinematografică, „Istoria aviației”, regizată de Balint Kenyeres are o imagine impecabilă, bine „cântărită”, deși, din punctul meu de vedere povestea are uneori un ritm mult prea lent, în timp ce Mariano Salvador în „La buoya” reușește să construiască un final atipic din punct de vedere regizoral. „El encargado”, de asemenea, mi-a parut un film cu atmosferă bine gradată, fără ascunzișuri excesive, fără încifrări. Acestor filme, deși foarte diferite, le găsesc ceva comun: au povești simple, extrem de simple, ilustrate însă inovativ. Cu toate acestea, nu pot să nu observ că ai enumerat, ca favorite, exclusiv filme străine. Cum se clasează filmele românești în competiție? Există un Nou Val românesc și în rândul scurtmetrajelor sau, dimpotrivă, participarea românească este una ștearsă/plată în cadrul acestei ediții?

A.G.: Primul film pe care l-am ales anul acesta a fost unul românesc: „Derby” al lui Paul Negoescu. De când l-am văzut, am fost sigur că-l vreau, deși la ora aceea încă nu mă apucasem propriu-zis de selecție. E un film foarte cinstit, care relevă cu precizie și cu umor un mic adevăr pe care autorul ori l-a trăit, ori l-a observat de-aproape. Iarăși, am fost încântat când am descoperit noul film al lui Hadrian Marcu, „Domnul David”. Acesta a venit împreună cu un alt film de-al lui, „Domnul Victor”. La un moment dat m-am gândit să le iau pe amândouă, pentru că ele compun un diptic. Sau, cine știe, poate că până la urmă va fi un triptic, sau o serie mai mare de portrete de pensionari bucureșteni. Un proiect frumos, executat curat, sobru, fără manipulări sentimentale, în stilul realist post-„Lăzărescu”. Evident că în rândurile regizorilor români care pentru moment fac scurtmetraje (sau care încă nu și-au lansat primul lungmetraj) se conturează deja o viitoare „galaxie” de personalități ale filmului românesc (sau un „nou val”, dacă preferi metafora asta). Negoescu, Marcu, Marian Crișan, Tudor Jurgiu dau toate semnele că sunt oameni serioși: vor continua să facă filme, să construiască, să caute. Acuma, dacă printr-un „nou val” înțelegi un nou tip de cinema, o nouă estetică, o alternativă la realismul post-Puiu, eu încă nu văd conturându-se așa ceva (mă refer la ceva coerent și viabil estetic, nu la simpla dorință de a fi altfel), deși căutări există, ca de altfel și talent – vezi exercițiile lui Nicolae Constantin Tănase în genuri precum horror-ul cu zombie sau musical-ul disco. („Outrageouly Disco” e, de altfel, singurul film din cea mai proaspătă recoltă UNATC pe care l-am luat în competiție.)

F.M.: Ce istorie au foștii câștigători „NexT” după ce au fost premiați în festival? Continuă ca tinere speranțe?

A.G.: Unul dintre pariurile noastre este ca, peste 10-20 de ani (evident că e un pariu pe termen lung), cineva care se uită peste lista concurenților la „NexT” din 2009 sau din 2010 să rămână cu gura căscată la vederea atâtor nume care între timp au devenit nume foarte mari. Să se uite și să exclame: „Mamă! Îi aveau în competiție și pe Martin Rit, și pe Jamie Travis, și pe…” Pariul este că, în 10-20 de ani, cu puțin noroc, despre Rit și despre Travis (și despre alții) se va vorbi în termenii în care se vorbește acum despre Haneke sau despre Almodóvar. Până una-alta, anul ăsta am înființat o secțiune în care prezentăm filmele de lungmetraj realizate între timp de oameni care au concurat la noi cu scurtmetraje. Deci ne-am apucat să monitorizăm procesul de care vorbeam mai sus, procesul transformării vechilor noștri concurenți în autori-vedetă.

F.M.: Cum răspunde NexT la întrebarea lui André Bazin „Qu’est-ce que le cinéma?” („Ce este cinematograful?”)

A.G.: Încercând să cuprindă, în fiecare calup de filme, cât mai mult din tot ceea ce poate el să fie. F.M.: Care a fost cel mai neașteptat feedback pe care l-ai primit despre festival, până acum? A.G.: N-aș ști să aleg. Prin feedback înțeleg în primul rând reacția sălii, atmosfera din sală în timpul proiecției anumitor filme. În fiecare an am câteva filme pentru care am mari emoții, știu că ele pot să deruteze, ba chiar să enerveze nu prin subiecte (am spus, nu caut subiecte șocante – mi se pare o modalitate ieftină de a provoca), ci prin opțiunile lor radicale sau idiosincratice în materie de formă. Această modalitate de a provoca mă interesează, un festival are datoria de a buscula eventualele comodități de gândire ale publicului, eventualele lui noțiuni prea comode despre lucrurile care fac ca un film să fie bun. (Și, după cum spuneam, se presupune că avem de-a face cu un public exigent și antrenat, care vrea să fie provocat, care vrea să fie scos din ceea ce-i este familiar în materie de cinema.) Întotdeauna am câteva filme pentru care stau cu inima cât un purice: câți spectatori vor ieși din sală? Cât de ostili sau, dimpotrivă, cât de prietenoși vor fi la sfârșit, când va veni momentul să le pună întrebări cineaștilor? În privința asta există întotdeauna surprize; nu pot anticipa nimic.

(articol publicat în Film Menu #5, mai 2010)

Alte articole Film Menu:

De vorbă cu Andrei Gorzo despre NexT Film Festival 2009

5 FILME ALE EDIŢIEI A PATRA A FESTIVALULUI DE SCURT ŞI MEDIU METRAJ NexT București, 13-18 aprilie 2010

NexT Festival Internațional de Scurt și Mediu Metraj ediția a 5-a București, 6-10 aprilie 2011

NexT Festival Internaţional ediţia a 6-a București 28 martie – 1 aprilie (I)

NexT Festival Internaţional ediţia a 6-a București 28 martie – 1 aprilie (II)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s