[Review] : Sink or Swim

Sink or Swim (Scufundă-te sau înoată)

 

SUA 1990

regie, scenariu, imagine, montaj Su Friedrich

 

 

de Dan Angelescu

 

Problematica exploatării directe a poveștilor personale de către cineaști rămâne un subiect de dezbateri prozaice astăzi, în epoca Facebook-ului și a diseminării publice a imaginilor retroactive despre viața privată, dar și a artei video cea „întotdeauna-mai-autentică-și-mai-directă-ca-filmul”. Puțini sunt cei care, când discută despre prezentul acestei abordări, nu refuză să se oprească și asupra implicațiilor sociologice ale lucrărilor autobiografice care se manifestă de secole în literatură sau în cinema încă de la apariția sa. Adevărul este că publicul larg nu dorește să îi fie zdruncinate barierele între realitate și „ficțiune” (ca termen ce pare absolut infailibil în descrierea naturii unei lucrări narative). Simpla inserție a realității (amintirea faptului că aceasta există în ficțiune ca univers paralel sau „trezirea la realitate”) prin prezența nemijlocită a autorului când acesta se expune direct, face consumatorul  ficțiunii să se simtă manipulat (chiar dacă acest lucru se întâmplă invariabil, el trebuie să rămână imperceptibil). Portretele realizate în aceste zone nu pot fi fățișe, autobiografiile conținute în ele ascunzându-se în spatele pseudonimelor și ale măștilor cu care sunt încărcate personajele.

Nișa filmului-eseu eludează această problemă, sau funcționează chiar ca soluție a ei. Bine încadrat, dar totuși neîncadrabil, „Sink or Swim” este prea personal pentru a putea fi un simplu film de ficțiune și prea accesibil pentru a se situa într-o posibilă avangardă a anilor ’90. Un exercițiu de sinceritate care ar putea deveni universal (ca exemplu) dacă nu am fi atât de preocupați cu a pune etichete, filmul (sus-numit și în general) nu este autobiografie, ci autoterapie pentru Su Friedrich. Alb-negru, pentru a se raporta la perioada anilor ’50-’60 a copilăriei realizatoarei, și prezentat ca o serie de anecdote cu titlu invers alfabetic (începând cu „Zigot” și concluzionând cu „Afrodita”, fata moștenind de la tatăl ei o fascinație pentru mituri și legende) despre relațiile ce se construiesc gradual între fostul copil și lucrurile care l-au însoțit spre maturitate, plus timp, amintire și prezent, cu accent pe relația tată-fiică – relație ce a marcat-o îndeosebi pe Su(san)-, „Sink or Swim” are ca prim merit luciditatea intelectuală și emoțională.

Episoadele, compuse din filmări proprii (Friedrich mai semnează și imaginea și montajul filmului), inevitabil intime, dar și din imagini de arhivă sau găsite întâmplător, sunt narate de o voce neutră, dar copilăroasă, punte între punctul de vedere din care sunt văzute amintirile femeii de azi și copilul de atunci. Voice-over-ul funcționează ca unealtă ubicuă pentru că nu doar însoțește imaginea, ci o completează, relatând mai mult ceea ce nu poate fi transmis vizual – uneori textul recitat nu corespunde cu imaginile la o analiză superficială, ci metaforizează simțurile. într-una din secvențe este descrisă prima vizionare terifiantă a unui film, ilustrată prin mișcările frenetice surprinse de o cameră dintr-un montagne russe. Monologul funcționează astfel ca un ghid pentru trăirile primordiale și îi conferă filmului un șarm pe care cred că unii copii îl regăsesc în documentarele educaționale.

Activitatea universitară a tatălui, un om strict și rece, care și-a crescut copiii cu o ambiție mai mult pedagogică, a influențat relația lui cu familia și, implicit, și trecerea lui Su prin etapele inerente vârstei. Portretul pe care ea i-l zugrăvește nu este tocmai flatant, dar e totuși încărcat cu nostalgie și compasiune. Titlul filmului este dat de metoda prin care acesta o învață pe fată să înoate: o aruncă în apă și îi spune că are două variante – se îneacă sau înoată. Metoda se dovedește a fi funcțională dar, după acest episod, fata ramâne cu o fascinație pentru apă, care reapare ca simbol pentru nesiguranța (și apoi definirea) propriei identități, pentru caracterul schimbător al emoțiilor. Familia trece și printr-un divorț, după care Su începe să-i scrie tatălui îndepărtat scrisori pe care le semnează cu „Aș dori să-ți pot trimite această scrisoare.” Aici însuși filmul devine scrisoarea care demitizează anumite relații interumane, lăsând frâu liber trecerii de la o analiză aproape științifică, inițial, bazată pe raportarea la imaginea comună a femeii sau a vieții de familie (unul dintre fragmente prezintă imagini din serialele americane ale anilor ’50) la una poetică, prin filtrul personal al memoriei.

Filmul este mult mai complex, în ciuda aparentei naivități de album de familie în mișcare, și se dezvoltă gradual. Secvențele câștigă în durată de-a lungul filmului, cele de început interacționând cu cele târzii, suprapunându-se în straturi exact cum trecutul intervine iremediabil asupra prezentului. Imaginile sunt uneori distorsionate, pâlpăie, tremură – sugerând memoria printr-o estetică ce se poate regăsi într-un alt film foarte personal, dar care se bazează mai mult pe ficțiune, „Brand Upon the Brain” al lui Guy Maddin. Folosirea alfabetului pentru a defini anumite concepte este justificată tot de influența tatălui ca lingvist, dar descrie o poziție mult mai importantă – aceea a limbajului, una dintre căile de acces ale percepției în copilărie, fiecare literă fiind ca o piesă din puzzle-ul mai mare al lumii. Sigur, s-ar putea spune că toate acestea sunt artificii, și chiar sunt; dar a nu  folosi niciun artificiu (perceptibil) este tot un artificiu. Sunt evocate multe alte întâmplări, foarte multe pentru numai 50 de minute, însă, prin această tabulare a cursului haotic al gândurilor, filmul capătă o conștiință proprie, ermetică, prin care nu se lasă construit nici după ce se încheie, ci mai degrabă destratificat.

La final, ca o completare a subiectului vieții private în media și în artă, am găsit pe Internet CV-urile lui Su Friedrich și al lui Paul Friedrich, tatăl ei, profesor de antropologie și lingvistică ce a întreprins cercetări despre mitul Afroditei, la fel cum este portretizat în film. Domnul Friedrich își începe prezentarea cu o enumarare a copiilor lui și a profesiilor lor. Citez: „[…]Pete (49), free lance commercial artist; Susan (55), Professor, Princeton University[…]”. Su este într-adevăr, la rândul ei, profesoară de video începând cu anul 1998, dar rămâne de descoperit dacă omiterea din CV-ul tatălui a activității ei principale de regizor/cineast/artist este intenționată și daca se datorează acestui film. Un lucru este, însă, cert: „Sink or Swim” e unul dintre cele mai autentice autoportrete pe care le-am văzut.

 

Alte review-uri Film Menu:

Le voyage du ballon rouge (r. Hou Hsiao-hsien)

Pasqualino Settebellezze (r. Lina Wertmuller)

Submarino (r. Thomas Vinterberg)

La nina santa (r. Lucrecia Martel)

Kinatay (r. Brillante Mendoza)

 

Sondaj

Download Film Menu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s