[Review] : Nanayo

Nanayo (Ploaie)

 

Japonia, Franţa 2008

regie Naomi Kawase

scenariu Naomi Kawase, Kyoko Inukai

imagine Caroline Champetier

montaj Naomi Kawase, Dominique Auvray, Yosuke Kaneko

cu Kyoko Hasegawa, Gregoire Colin

 


 

de Andra Petrescu

 

„Nanayo” nu este un film care să se povestească pentru că Naomi Kawase, regizoarea filmului, nu spune o poveste, ci creează o altă lume. Personajele sunt vii, actorii interpretează foarte puţin, iar camera îi urmăreşte ca un al treilea personaj ce pune spectatorul într-o relaţie directă cu filmul. Scenariul este doar un pretext pentru a asocia un grup de oameni de naţionalităţi diferite, ce nu-şi cunosc unul altuia limba, dar reuşesc să comunice prin lipsa discuţiilor verbale, într-atât încât să stabilească o armonie ce le oferă siguranţă şi linişte interioară. Kawase obţine acest efect printr-un ritm lent al filmului, dat de cadre lungi, în care camera urmăreşte acţiunea cu răbdare, oferind personajului răgazul necesar pentru a-şi dezvălui intimitatea interioară.

Camera de filmat are o nuanţă de voyeurism, căci stilul în care aşteaptă, puţin tremurândă, mereu la o distanţă ce ar permite să fie ascunsă subiectului (celui filmat) creează senzaţia că într-adevăr viaţa se petrece acum şi cineva „fură” momente. Aparatul de filmat devine personajul prin ochii căruia spectatorul vede filmul, dar cu o prezenţă anunţată, vizibilă, în aşa fel încât să fie conştient că ceea ce vede este o lume-creată pe care regizoarea îl invită să o privească, să o analizeze şi, eventual, să o compare cu realitatea. Ba mai mult, aceasta lucrează sunetul pentru a fi cât mai curat, mai aproape de natură, sporind efectul de „fereastră deschisă” către o lume în care toate chiar se petrec în timp real.

Naomi Kawase permite unor momente ce ar putea fi considerate „moarte” în acţiune – căci nu influenţează evoluţia narativă – să se desfăşoare pe durata unor minute întregi, astfel obţinând o intimitate între actor (mai ales că lucrează şi cu neprofesionişti) şi cameră, ceea ce îi oferă acestuia prospeţime. De fapt, întregul film este alcătuit din scene simple, cu interacţiuni umane comune ce caracterizează relaţiile dintre personaje. Acţiunea evoluează în plan psihologic, pe fondul unui conflict interior confuz, dar transmis prin plasticitatea cadrului, vulnerabilitatea şi frica afişată de actori. Mişcările de aparat implicate în acţiune – camera tremură, merge mai repede sau mai încet în ritmul personajului – contribuie la redarea atmosferei corespunzătoare evoluţiei plotului minimalist.

Saiko, interpretată de actriţa Kyoko Hasegawa, este o tânără japoneză ce vine în Tailanda şi se adăposteşte în casa unei profesoare de masaj, unde locuiesc ea, fiul ei de câţiva ani şi iubitul său. Aici îl întâlneşte pe Greg (actorul francez Grégoire Colin) un tânăr homosexual retras pentru linişte în casa doamnei. Nimeni nu cunoaşte limba celuilalt, dar relaţiile lor încep să se lege de la mici scene familiale la care cei doi străini asistă – imagini care de fapt le comunică lor ceva despre personalitatea oamenilor ce i-au găzduit – la fel cum vorbesc şi spectatorului prin simbolistica lor. „Plouie-Pururi” este un joc de cuvinte pe care invitatul francez îl face gazdelor sale tailandeze atunci când încearcă să le înveţe câteva cuvinte în limba sa maternă. El începe cu „plouie”, dar când îşi dă seama că nimeni nu ştie, începe să inventeze. Chiar confortul că celălalt (oricare celălalt personaj) nu înţelege secretele intime pe care unul le împărtăşeşte, creează vulnerabilitate vizibilă şi deci o stare favorabilă apropierii emoţionale. Nu se spune de ce Saiko a fugit din Japonia; nici nu prea contează, căci filmul nu este despre ea, ci despre acele relaţii între oameni care pot acoperi o lipsă afectivă.

Simplitatea scenariului, ritmul lent şi plasticitatea cadrului dau filmului o atmosferă senină, liniştitoare. Naturaleţea actorilor şi delicateţea prin care este arătată evoluţia emoţională a personajelor fac filmul foarte uşor de urmărit, în ciuda lipsei unei acţiuni antrenante. Scenele pe care autoarea le-a ales captează atenţia prin sensibilitatea şi umanitatea redate de actori (profesionişti şi neprofesionişti).

 

Alte review-uri Film Menu:

Film pentru prieteni (România 2011, regie Radu Jude)

The Limits of Control (SUA – Japonia 2009, regie Jim Jarmusch)

Actrices (Franţa 2007, regie Valeria Bruni-Tedeschi)

Vincere (Italia – Franţa 2009, regie Marco Bellocchio)

Misterios de Lisboa (Portugalia 2010, regie Raoul Ruiz)

 

Sondaj

Download Film Menu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s