[Exclusiv pe blog] : Interviu cu Laszlo Nemes, cel mai bun regizor la NexT 2010

Interviu cu Laszlo Nemes, regizorul scurtmetrajului „Türelem”, câştigător al premiului pentru regie la „NexT” 2010

 

de Irina Trocan

 

Irina Trocan: Să ȋncepem cu „Türelem”. Filmul pare foarte simplu, deși fiecare detaliu a fost plănuit cu atenție.
Laszlo Nemes
: A fost gȃndit să fie controlat, și n-am improvizat prea mult. De fapt, filmul ȋn sine arată cum genocidul, ca orice efort uman măreț, trebuie să fie bine planificat. Sigur, există o mică ruptură: viața emoțională a protagonistei, sentimentele ei pentru un om nevăzut. Ideea centrală a fost simplă și a apărut ca o revelație. Totuși, detaliile -și plauzibilitatea lor- s-au format ȋn cȃteva luni; asta a fost, să zicem, carnea de pe schelet. Dar rezultatul final a fost produsul unei frustrări constante: munca noastră s-a ȋncheiat atunci cȃnd am găsit forma potrivită, nu mai devreme, și ne-am dat seama de asta.
Am vrut inițial să folosesc mai mult decorul – care, pȃnă la urmă, se vede neclar de-a lungul filmului. Tot ce făcea personajul principal trebuia să fie anticipat de activitatea desfășurată de ceilalți oameni din birou, astfel ȋncȃt să ȋntărească senzația că protagonista e o parte măruntă a unei mașinării enorme. Trebuia, de asemenea, să-i explice retrospectiv gestul, și să ȋmbogățească textura filmului, solicitȃnd atenția spectatorilor ȋn mai multe direcții. De exemplu, după ce protagonista se așază la birou și ridică privirea din cȃnd ȋn cȃnd, ȋn timp ce pare să-și noteze informații, camera trebuia să se retragă să dezvăluie un panou de pe care funcționarii, așezați ȋn jur, ȋși copiau date noi cu care să lucreze. Din păcate, n-am putut filma asta pentru că spațiul nu permitea executarea mișcărilor de cameră. Totuși, cȃteva elemente ale strategiei au supraviețuit și pot fi văzute ȋn film.      

I.T.: Cum a reacționat scenograful cȃnd a aflat că fundalul se va vedea neclar?
L.N.
: Foarte bine. A fost conștient, ca noi toți, că unsharf-ul nu sărăcește aspectul filmului, ci, ȋn definitiv, ȋl ȋmbogățește, pentru că lasă mai mult loc pentru imaginația privitorului.

I.T.: Protagonista din „Türelem” aparține taberei ale cărei sentimente sunt neglijate, de regulă, ȋn filme despre Holocaust. Ce ți-a stȃrnit interesul pentru prezentarea poveștii din perspectiva ei?
L.N.
: Mi-a stȃrnit interesul Holocaustul ȋn sine. Am ȋncercat să ȋnțeleg ce nu pot. N-am vrut niciodată să o fac plăcută. Nici mie nu-mi place.

 I.T.: Filmul a fost proiectat ȋn mai multe festivaluri (inclusiv Festivalul de Film „NexT”). Au existat spectatori care ți-au reproșat că ești „avocatul diavolului”?
L.N.
: E o ȋntrebare interesantă, pentru că ȋn al treilea scurtmetraj sunt tot „avocatul diavolului”. Vreau să le ofer spectatorilor o plimbare cu un diavol tăcut și, ȋntr-un sens mai larg, să nu le dau prea multă satisfacție. Reacțiile la filmele mele sunt diverse – inclusiv ostilitatea, lipsa de ȋnțelegere, și așa mai departe.

I.T.: Multe filme istorice ȋi acuză pe cei ale căror acțiuni par, retrospectiv, nejustificate (naziștii, comuniștii), ȋn loc să ȋncerce să-i explice. Care crezi că e rolul cinematografului ȋn reconstituirea istoriei?
L.N.:
Mi se pare că majoritatea filmelor cu subiect istoric sunt an-istorice. Spiritul vremurilor reconsituite e rareori găsit. Istoria e folosită ca fundal, fără invitația ȋntr-o călătorie organică. Pentru mine, Istoria e doar cotidianul ȋn vremuri trecute. Prin abordarea mea, ȋncerc să respect asta și să nu dau prea multe informații pe care protagoniștii, dacă ar fi existat, nu le-ar fi putut afla.

I.T.: Ai ajuns la regie de film pe o cale ocolită. Crezi că studiile de istorie ți-au completat formarea? Ai sfătui regizorii tineri –care sunt adesea absorbiți, la ȋnceput, de aspectele tehnice ale meseriei- să caute metode alternative de ȋnțelegere a firii umane?
L.N.:
Da, cred că un regizor de film ar trebui să-și completeze educarea constantă cu toate informațiile disponibile. Și eu am fost absorbit de aspectele tehnice ȋn primii ani, acum mă lupt să ȋnțeleg oamenii.

I.T.: Se spune că, dacă ai făcut un scurtmetraj ireproșabil, ești pregătit să ȋncepi lucrul la un lungmetraj. Care sunt așteptările tale legate de viitorul proiect?
L.N.:
Un lungmetraj nu seamănă cu un scurtmetraj, pentru realizatorul lor. Dacă poți supraviețui ȋntr-un pȃrȃu, nu e sigur că poți supraviețui ȋntr-un rȃu ȋnvolburat, chiar dacă amȃndouă sunt făcute din apă. Teama mea nu e altceva decȃt să nu fiu ȋn stare să rămȃn pe linia de plutire. Pentru mine, un scurtmetraj e eficient cȃnd nu e compus ca un mini-film, ci se ocupă de o situație. Ȋn ceea ce privește lungmetrajul, limitele creaative pot fi lărgite considerabil, mult mai mult decȃt se obișnuiește astăzi.

I.T.: „Türelem” are cȃteva trăsături comune cu cinematograful-maghiar-așa-cum-ȋl-știm, dar ȋși creează un stil propriu. Crezi că e o tentație periculoasă, pentru tinerii cineaști, să adopte, ca punct de plecare, particularitățile estetice ale  cinematografiilor naționale?
L.N.:
Ȋntr-adevăr, e periculos, dar pericolul e un lucru bun. Dacă poți crea ceva nou ȋntr-un teritoriu cunoscut, merită asumat riscul. Să ajungi la ceva nou e mai important decȃt punctul de plecare – deja „plecarea” presupune renunțarea la banalități. Dar trebuie să recunosc că nu știu cinematograful-maghiar-așa-cum-ȋl-știm așa de bine.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s