PassportAugust

[Review]: Aquele Querido Mês de Agosto

Aquele Querido Mês de Agosto (Minunatele luni de august)

Portugalia – Franţa 2009

regie Miguel Gomes

scenariu Miguel Gomes, Telmo Churro, Mariana Ricardo

imagine Rui Poças

montaj Telmo Churro, Miguel Gomes

sunet Miguel Martins, António Lopes

cu Sónia Bandeira, Fábio Oliveira

PassportAugust

de Andrei Ciorică

Filmul ăsta are într-adevăr o calitate: îți lasă senzația că, de fapt, regizorul Miguel Gomes adaptează „Light of August” („Lumină de august”) al lui Faulkner (numai că undeva în Portugalia) – a nu se înțelege că subiectul este asemănător, ci doar atmosfera specifică unor anumite culturi. Senzația de nebănuit, această toropeală de august în care lucrurile par diluate de o lumină demiurgică (de unde și necunoscutul), regizorul le captează alternând documentarul cu ficțiunea. Scufundarea în exotismul cultural (se vede că acest „hot potato” al cinemaului portughez cunoaște bine teoria lui Flaherty, probabil de aici și necesarul documentaristic gras în film) atrage cu sine o vâscozitate aproape impenetrabilă la un prim contact. Trebuie să fii de acolo ca să simți ce trebuie. Altfel îți chestionezi într-una ceasul. Procesul e foarte interesant ca experiment, dar dacă ești obișnuit cu energia unui film precum „Revanche” („Revanșa”, 2008) al lui Götz Spielmann vei ști că, de fapt, pe ecran se petrece un concept. Asta mai ales datorită unei îmbinări de stiluri: de la Tati – secvența când două tinere localnice vor să se înscrie pentru casting, până la Nuri Bilge Ceylan (cadrele lungi în care o mașină de pompieri străbate un drum, și el lung) sau Tom DiCillo (secvența finală când regizorul nu înțelege de ce pe sunet apar diverse anomalii – probabil cea mai comică secvență), dar pentru asta trebuie să se scurgă 147 de minute. De aici, apare dezlânarea faulkneriană. Cel mai bine filmul a fost primit, evident, de criticii portughezi, pentru că ei au înțeles splendoarea firului narativ și, în plus, că este un film despre Portugalia (regizorul se joacă des cu ideea că realizează un film național ).

Prima jumătate a lui „ Aquele Querido Mês de Agosto” pune accentul pe umanitatea locală (Ernest Bernea ar fi fost foarte fericit să descopere harul de etnolog al regizorului) – conexiunea emoțională dintre tată, fiică și văr este „spartă” de baladele populare care împânzesc, de altfel, tot filmul – bizareria își atinge maximul atunci când două grupuri de cântăreți se ciocnesc și își reproșează mioritic pierderi din destin. Se pare că acest gen de muzică este receptat ca fiind propice pentru dans, iar o atenție acordată conținutului este totalmente inoportună (unul din chitariști zâmbește întruna la cameră).

Unul dintre critici ne amintește că Miguel Gomes nu este nici surd când vine vorba de imagini, nici orb când întâlnește sunete (ironia auto-referențială din final se transformă într-o notă de narcisism). În aceeași cheie a se citi și secvențele în care regizorul este confruntat de producător – dar e emoționant să-l auzi pe Gomes spunând că mai are de căutat oameni pentru a face filmul și că-i preferă în locul actorilor care nu au „fețe”). Păi da, e un film despre oamenii de acolo (trupa Estralas Do Alva e din Pisao) și pentru asta adevărul se caută cu și prin ei. Așa că primul mediu cinematografic se concentrează asupra serbărilor populare (având caracter profund religios încă de la copii) îmbinate cu pelegrinările și cu dificultățile echipei de filmare. Aici, Gomes se apropie de regizorii mari pentru că transmite nu pe căile clasice ale cinemaului, ci senzorial/tactil. Apoi trece natural (nici nu se simte măcar diferența dintre documentar și ficțiune) la povestea dintre Tania și Helder, doi adolescenți care cântă în aceeași trupă (rude, de altfel) și care se îndrăgostesc pe parcursul multelor pelegrinări muzicale. Dar până să ajungem în miezul problemei, adică diluarea tradiției în contextul modernității și modernizării (discuția de la începutul filmului despre amplificatoarele arse datorită întreruperii curentului) trebuie să așteptăm să fim plimbați multă vreme. Conflictul dintre Helder și tatăl Taniei, incendiul din care tânărul îl salvează pe bătrân, plecarea primului în străinătate nici măcar nu sunt tratate cu atenția care s-ar cuveni să li se rezerve – și astfel revine Faulkner sub formă muzicală. Ştiu că acesta este universul țintit și că etnosul e de fapt drama în acest film, dar ar mai trebui tăiat din film, iar Gomes taie tocmai când nu trebuie – secvența de amor adolescentin nu conține sâmburele de fatalitate, ceea ce ar trebui.

Personal, am fost mult mai încântat cu „Los Viajes del Viento” („Călătoriile vântului”, 2009, r. Ciro Guerra), în competiția „Un Certain Regard” în 2009, sau și mai mult cu „Central do Brasil” („Gara Centrală”, 1998, r. Walter Salles), chiar dacă acolo se caută actori, și nu oameni. Dar poate că tangențialitatea filmelor respective cu privire la adevăr a fost compatibilă pentru că nu sunt portughez. Cred că asta e chintesența lui „Aquele Querido Mês de Agosto” – trebuie să fii portughez ca să te bucuri deplin de el.

(articol publicat în Film Menu#6)

 

Alte review-uri Film Menu:

Argo (SUA 2012, regia Ben Affleck)

Skyfall (Marea Britanie – SUA 2012, regia Sam Mendes)

Take Shelter (SUA 2011, regia Jeff Nichols)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s