Pasqualino

[Review] : Pasqualino Settebellezze

Pasqualino Settebellezze

 

Italia 1975

regie şi scenariu Lina Wertmüller  

imagine Tonino Delli Colli

cu Giancarlo Giannini, Fernando Ray, Shirley Stoler

 

 

 

de Tudor Buican

 

Titlul filmului din 1975 al Linei Wertmüller preia numele personajului principal, Pasqualino Settebellezze. Prin intermediul acestuia, a schimbărilor şi transformărilor din viaţa sa sunt lansate idei legate de societate, de feminin, de violenţă, de război, de prieteni şi dragoste; toate acestea mai degrabă într-un amestec neomogen decât organizate astfel încât să conveargă într-un punct final.

Încă de la început filmul impresionează printr-un colaj de imagini din Al Doilea Război Mondial, secvenţe de arhivă cu Hitler şi Mussolini, cu oameni, maşini de ucis şi distrugeri. Pe fundalul acestora se aude o melodie lină şi un monolog, narat precum versurile unui cântec. Pe lângă potrivirea dintre text şi imagini sau eventualele sincronizări între mişcările buzelor şi vorbe, monologul acaparează atenţia prin simplul fapt că subiectul său nu se face cunoscut. În cele din urmă pare a se coagula în jurul unui discurs împotriva societăţii şi a consecinţelor existenţei acesteia, consecinţe printre care se numără şi războiul.

În cadrul unei secvenţe de război îl descoperim pe Pasqualino, dezertor din armata lui Mussolini. Viaţa sa de până la acel moment ne va fi prezentată ulterior prin secvenţe de flashback integrate în cursul complicării lucrurilor în război. Întreaga sa existenţă este condiţionată de femeile din jurul său. Transformarea personajului porneşte de la o crimă: uciderea peştelui care o convinge pe sora lui să se prostitueze devine un semn al maturizării sale, trecerea la stadiul de bărbat care îşi apără onoarea. Dintr-un tânăr care îşi întreţine cele şapte surori şi mama având o fabrică de saltele, Pasqualino devine un criminal cu sânge rece, un monstru, atunci când ascultă de sfaturile don-ului său, mafiotul-şef. Peştele este ucis şi pus în trei valize expediate în trei oraşe diferite, iar personajul principal este arestat după ce sora lui îl denunţă pentru că i-a omorât iubitul. Sentinţa sa se va reduce la doar 12 ani după ce avocaţii susţin că e nebun.

Parcusul său aberant prin societate este completat când, aflat pe punctul de a înnebuni cu adevărat, decide că e pregătit să facă orice pentru a trăi şi se înrolează în armată. Şi de aici dezertează, dar numai pentru a intra pe un parcurs şi mai tragic după ce personajul principal şi prietenul său sunt prinşi de soldaţii germani şi închişi în lăgar. Aici, Pasqualino rămâne fidel strădaniei sale de a supravieţui cu orice preţ şi decide să o cucerească pe femeia-titan care conduce. Reuşind să facă sex cu aceasta obţine supravieţuirea şi, mai mult, este desemnat şeful diviziei sale, fiind obligat să aleagă şase oameni pentru execuţie – încă un test pentru morala sa, căci fie îi desemnează pe aceştia şase, fie sunt ucişi toţi prizonierii din divizia sa.

La fel ca în cazul uciderii din greşeală a peştelui, motivele sale sunt corecte la nivel etic, asta neanulând componenta lor de înfruntare a regulilor societăţii. Execuţia celor şase implică şi uciderea prietenilor săi cei mai buni: primul, un anarhist bătrân care încercând fără speranţă să se salveze plonjează în valurile de excremente din baie; cel de-al doilea este camaradul său pe care îl ucide el însuşi. Ca şi prima, această crimă este determinată tot de implicarea unei femei.

Lovitura finală oferită bărbatului, care trece de la stadiul de erou la cel de anti-erou şi invers, intervine când, scăpat de moarte, revine acasă, unde îşi revede surorile, mama, logodnica, toate ajunse prostituate. Singurul lucru pe care îl mai poate face acum este să accepte trecutul, să-i ofere logodnicei sale şansa unui viitor mai bun şi să trăiască, acesta fiind în definitiv scopul pentru care a făcut totul.

În cele din urmă, filmul Linei Wertmuller poate fi interpretat ca un tratat despre supravieţuire în care, deşi eroice, faptele individuale sunt mărunte şi pot fi contestate; o lume în care a avea viaţă, a trăi, implică durere, moarte, cruzime, absurd, toate trebuind să fie acceptate şi nu dramatizate. În acelaşi timp, Pasqualino poate fi considerat, prin parcursul său, un model al omului în dezordine, varianta salvatoare a omenirii în viziunea anarhistului bătrân. Aberaţiile societăţii sunt reprezentate cel mai bine nu prin scene şocante (precum violarea unei nebune în spital, sau un criminal nebun care ajunge în armată şi reuşeşte să supravieţuiască), ci prin unele precum cea a întâlnirii în drum spre detenţie cu un alt condamnat ce are o sentinţă mult mai gravă ca a sa deoarece este trădător de neam, antifascist.

Filmul ca tot impresionează în mod constant pe plan vizual. Muzica este mereu prezentă, amplificând oniricul ce caracterizează anumite întâmplări sau subliniind prin ecouri realitatea dură a altora. „Pasqualino Settebellezze” e un film care debordează de viaţă, uneori luând-o în serios, dar de cele mai multe ori privind-o cu umor, un film în care nimic nu e suficient de grav pentru a opri energia vitală.

 

Alte review-uri Film Menu:

Black Swan (SUA 2010, regie Darren Aronofsky)

The Hurt Locker (SUA 2008, regie Kathryn Bigelow)

Avatar (SUA 2008, regie James Cameron)

The Social Network (SUA 2010, regie David Fincher)

 

Cineclub Film Menu

Download Film Menu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s