[Review] : Felicia înainte de toate

Felicia înainte de toate

 

România 2009

regie Melissa de Raaf şi Răzvan Rădulescu

 


 

de Irina Trocan

 

Ȋn „Felicia ȋnainte de toate”, film scris și regizat ȋn colaborare cu Melissa de Raaf, Răzvan Rădulescu arată incomunicabilitatea ȋntre oameni cum n-ar fi ȋn stare decȃt un excelent dialoghist. Personajele lui stau unul lȃngă altul ȋn timp ce gȃndul lor e ȋn altă parte – Răzvan Rădulescu se ȋngrijește să știm exact unde – și schimbă ȋntre ele replici al căror ȋnțeles, de regulă, se pierde pe drum.

Mulți spectatori rămȃn cu impresia că dialogurile lui Răzvan Rădulescu sunt „exact ca-n viață”; e o impresie greșită. Conversațiile ȋntre Felicia și părinții ei nu pot fi cele pe care spectatorii menționați le poartă cu părinții lor. Dimpotrivă, ca toate dialogurile bune din cinema, sunt discuții ȋntre străini – mai mult chiar, sunt discuții ȋntre niște străini care se cunosc ȋntre ei. Datele pe care le divulgă ȋn replicile lor nu sunt niciodată complete, ci fac referire la un fond informațional comun care se clădește, ȋncet-ȋncet, ȋn mintea celor care le ascultă; primele conversații din film sunt relativ ușor de ȋnțeles, dar ultimele, scoase din context, ar fi indescifrabile. E deosebit de greu de realizat, din punct de vedere scenaristic, această dezvăluire gradată și imperceptibilă a biografiei personajelor și a trecutului relațiilor dintre ele – mai ales ȋntr-un film ȋn care nimeni nu vrea să afle nimic despre ceilalți sau să spună ceva despre el.

Sigur, tehnica prin care cineaștii lasă să se cristalizeze o lume ȋn două ore de film este, ca oricare tehnică admirabilă, una invizibilă – după cum o demonstrează impresia unora că discuțiile sunt „ca-n viață” – iar familiaritatea personajelor și a situațiilor face și mai greu de perceput discursul auctorial. Probabil că „Felicia ȋnainte de toate” va fi iubit de mai puțini și plăcut de mai mulți decȃt este „Moartea domnului Lăzărescu” (2005, r. Cristi Puiu). Singurul lucru care ar putea ȋmpiedica deplina empatizare cu Felicia e nehotărȃrea cu care pare să aștepte ca destinul să decidă ȋn locul ei.

Acțiunea din „Felicia înainte de toate” se petrece ȋn vreo opt ore dintr-o zi sugestivă și gravitează ȋn jurul relației dintre Felicia (Ozana Oancea), o romȃncă de 40 de ani care a emigrat ȋn Olanda ȋn urmă cu două decenii, și mama ei cicălitoare. Felicia, venită ȋn Romȃnia să-și viziteze părinții, pierde avionul spre Olanda și rămȃne cu mama ȋn aeroport cȃteva ore – ȋndeajuns de mult ȋncȃt tensiunea dintre cele două femei să crească pȃnă cȃnd pare inevitabilă o confruntare. Intensificarea lentă a conflictului și rezolvarea lui sunt, probabil, cele mai convenționale lucruri din scenariu. A devenit o regulă nescrisă a filmelor despre conflictul dintre generații ca fiicei să i se dea ocazia să-și verse nervii, iar Răzvan Rădulescu și Melissa de Raaf i-o acordă și ei. Ȋn schimb, sunt mult mai onești și mai preciși decȃt majoritatea covȃrșitoare a cineaștilor ȋn redarea unor resentimente care s-au format de-a lungul unei vieți; nu plantează aproape de suprafață evenimente care acutizează conflictul, ci dimpotrivă, sapă adȃnc după rădăcinile lui. Practic, ȋntre cele două femei nu se ȋntȃmplă nimic – fiecare ȋși vede de treaba ei și, din cȃnd ȋn cȃnd, se supără că cealaltă o distrage sau o ignoră. Ȋn mȃinile unui alt cineast, intercalările de monologuri ȋn care degenerează foarte repede discuțiile n-ar părea altceva decȃt ciondăneli izolate; ȋnsă aici, grație talentului lui Răzvan Rădulescu de a face lizibile gȃndurile lor – ale amȃndurora, simultan -, se poate ȋnțelege ce anume mișcă ȋn fiecare dintre ele replicile celeilalte.

E la fel de onestă – și curajoasă – decizia realizatorilor să nu „ȋndulcească” purtarea mamei de dragul reprezentării democratice a conflictului ȋntre generații. Fără să fie rău intenționată, mama Feliciei a ajuns ȋntr-un asemenea stadiu al inerției intelectuale, ȋncȃt accesele ei de altruism prost dirijat nu pot fi decȃt nocive. Nu e „bună la suflet”– nu face eforturi să ȋnțeleagă problemele Feliciei – și singurul argument prin care poate fi apărată e că nici n-ar putea să ȋnțeleagă. E sugestiv ȋn acest sens că pare pierdută ȋn aeroport (spațiu pe care Felicia ȋl cunoaște atȃt de bine) și aude fără să priceapă conversațiile telefonice ale fiicei ei cu niște oameni pe care ea nu ȋi cunoaște, ȋntr-o limbă pe care n-o cunoaște (realizatorii nu taie niciodată din lungimea acestor convorbiri).

Filmul folosește prezentul ca pe un context ȋn care e evocat trecutul, așa că ȋși permite să scoată confruntarea finală din clișeul de ceartă-măruntă-care-capătă-proporții; ȋntr-un monolog lung și incoerent (pe care ȋl ȋnțelegem perfect), Felicia ȋi reproșează mamei nu acțiunile ei din ultimele ore pe care le-au petrectut ȋmpreună, nici greșelile care au ieșit la iveală ȋn acest interval de timp, ci tot ce a făcut rău sau a gȃndit superficial dintotdeauna. Răzvan Rădulescu și Melissa de Raaf pun pe ecran ciocnirea ȋntre două mentalități fără să fie nevoiți să restrȃngă diferența ȋntre ele la o fracțiune infimă, explicabilă ȋn două ore.

„Felicia ȋnainte de toate” e debutul regizoral al celui mai prolific scenarist din noul cinema romȃnesc, și e un bun pretext pentru a medita asupra faptului că minimalismul romȃnesc e destul de bogat ȋn resurse ȋncȃt să permită o viziune de autor. Aspectul filmelor scrise de Răzvan Rădulescu diferă ȋn funcție de stilul regizorilor lor – care diferă, toate, de stilul lui Rădulescu. Radu Muntean ȋși plasează camera astfel ȋncȃt să poată supraveghea toate mișcările fără să fie observată. Cristi Puiu ȋși lasă protagoniștii să dispară din cȃmpul vizual sau să se piardă ȋn mulțime, refuză să le ofere un loc stabil ȋn cadru care i-ar face să pară mai puțin vulnerabili decȃt personajele „neimportante” din filmele lui. Răzvan Rădulescu și Melissa de Raaf nu-și scapă din ochi protagonista, dar nici n-o privilegiază; o lasă frecvent la margine, exclusă din discuție, sau ȋnghesuită de mama ei ȋntr-un colț de unde nu se zbate să iasă.

Ritmul filmului diferă, și el, de cel al filmelor scrise pȃnă acum de Rădulescu. Ȋntre replicile ferme ale personajelor și gesturile lor există un decalaj, intervine o anumită lentoare care dă impresia că nu se grăbesc neapărat să facă ce și-au propus, ca și cum programul ordonat după care au ales să-și trăiască viața nu e decȃt o soluție de compromis. „Felicia ȋnainte de toate” e departe de mizerabilismul din „Moartea domnului Lăzărescu” – e despre un alt fel de limitări ale speciei umane decȃt cele biologice. Părinții Feliciei (Ileana Cernat și Vasile Mentzel) sunt marcați de trecerea anilor, pe care ȋncepe și ea să o simtă, dar se mai poate discerne ȋn ținuta și ȋn comportamentul lor o umbră din mȃndria de altădată.

Ozana Oancea ȋși interpretează personajul fără să-i minimalizeze ezitarea și caracterul submisiv (ȋnsușiri care ar fi incomodat o actriță narcisistă), dar are destule momente de strălucire: Felicia ȋși păstrează demnitatea conștientizȃnd că, indiferent de rezultate, deciziile ei au avut justificări solide.

„Felicia ȋnainte de toate” e cel mai delicat film romȃnesc din ultimii ani. Deși are ȋn spate o problemă socială – protagonista e o emigrantă care trebuie să-și ajute financiar părinții, deși nu cȃștigă nici ea foarte mult -, fericirile și nefericirile personajelor sunt cel mai puțin provocate de constrȃngeri exterioare. E o poveste cu culoare locală – ca toate poveștile bune -, dar e spusă din momentul ȋn care hazardul (pierderea avionului) tulbură rutina familiei, astfel ȋncȃt să poată fi scoase ȋn față ȋnstrăinarea și incertitudinea fără să li se atribuie, artificial, o cauză imediată și remediabilă. Chiar dacă n-ar fi trăit Revoluția, strămutarea și divorțul, Felicia ar fi ajuns să simtă aceeași revoltă ȋnăbușită. Conflictul cu mama sa e ȋn miezul poveștii, dar neliniștea Feliciei nu ar dispărea nici dacă și-ar putea controla ostilitatea; monologul ȋn care ȋși ȋngrămădește toate reproșurile urmează imediat după o demonstrație cȃt se poate de ȋnduioșătoare de dragoste filială. Perseverența cu care filmul examinează un sentiment nedefinit, ȋn timp ce ȋn spatele lui se formează o biografie concretă, e cea mai potrivită abordare; nimic nu se va clarifica mai mult vreodată.

 

(articol publicat in numarul al 6-lea Film Menu / iunie 2010)

 

Alte review-uri Film Menu:

Marţi, după Crăciun (r. Radu Muntean)

Medalia de onoare (r. Călin Peter Netzer)

Caravana cinematografică (r. Titus Muntean)

 

Acţiuni Film Menu:

Cineclub Film Menu

Sondaj

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s