Maya Deren

[Profil] : Maya Deren

Portret Maya Deren (1917-1961)

 


 

de Bianca Oana

 

A fost sufletul fiecărei petreceri furibunde din anii ’40-’50, emblema lumii cosmopolite new-yorkeze şi mama independenţei americane, o fetiţă ciufulită cu bluză înflorată, parcă proaspăt ieşită dintr-o pictură de Modigliani. Înainte de generaţia Beat, nimeni nu era mai hipnotizant în New York decât Maya Deren.

Pe numele ei adevărat Eleonora Derenkowsky, s-a născut în Kiev în 1917. Tatăl ei era psihiatru, fanatic Trotsky. Datorită acestei pasiuni, familia a fost nevoită să emigreze în America şi să se stabilească în Syracuse, New York. Maya a fost educată la Şcoala Ligii Naţiunilor în Elveţia, la universităţile New York şi Syracuse şi la Smith College unde a primit o diplomă de Master of Arts în literatură în 1938.

În 1943 şi-a luat numele de Maya Deren. Maya este numele mamei lui Buddha şi conceptul dharmic al naturii iluzorii a realităţii. În mitologia grecească, Maia este mama lui Hermes şi zeiţa munţilor şi a câmpiilor. Tot în 1943 Deren a început să filmeze cu Marcel Duchamp, The Witches’ Cradle, care nu a fost terminat niciodată.

 

 

Lupta pentru cauza independenţei cinematografului

 

 

Cât încă era studentă la Syracuse, şi-a devotat toată energia mişcării underground socialiste. Pe măsură ce fascinaţia ei pentru fotografie şi film creştea, şi-a recanalizat talentul pentru organizare şi persuasiune în această direcţie.

Toate artele duceau lipsă de subvenţii în anii 40, dar filmul o ducea cel mai prost. Deren însă a fost unul dintre puţinii cineaşti care s-au luptat pentru cauza indepedenţei filmului. Deren a reuşit să înfiinţeze facilităţi şi fonduri pentru mişcarea independentă de film care a ajuns acum una din marile pasiuni ale cineaştilor contemporani (printre care se numară de altfel şi “noul val românesc”).

A ţinut conferinţe peste tot, de la Universitatea Yale până la The Dave Garroway Show. În 1946 a fost primul cineast care primea o bursă Guggenheim (pentru muncă în “creative motion pictures”) la fel cum a fost prima care să înfiinţeze o fundaţie de film non-profit, The Creative Film Foundation.

Munca ei a dus în final la înfiinţarea primei cooperative a cineaştilor din New York (Film-Makers Co-op). A scris de asemenea numeroase articole teoretice şi tehnice pentru revistele de film şi în 1946 a publicat un pamflet Anagram of Ideas on Art, Form and Film. Odată cu ea, în jurul filmului s-a creat o aură de respect faţă de această artă.

Filmele ei au costat cât cheltuieşte Hollywoodul într-un an pe ruj

 

 

Maya obişnuia să spună că filmele ei au costat cât cheltuieşte Hollywoodul într-un an pe ruj.

În anii 40, ca şi acum, în America marile studiouri făceau legea. Regizorii nu puteau concepe să facă singuri un film care să fie şi văzut ulterior.

Maya a cheltuit moştenirea primită de la tatăl ei pentru a cumpăra o cameră de 16mm Bolex şi cu ea a facut primul ei film, Meshes in the Afternoon, care este considerat şi capodopera ei.

Ea a filmat acest scurtmetraj în 1943, timp de 2 săptămâni cu soţul ei de atunci, Alexander Hammid, un operator şi fotograf ceh fugit în State. Îndraznesc să spun că atunci când am văzut acest film, m-am gândit sincer că toţi cineaştii din zilele noastre n-au făcut nimic cu filmele lor. Toată Europa a crezut că Godard a inventat săritura în cadru cu A bout de souffle. Ei bine, cei care au vazut Meshes in the Afternoon ştiu mai bine. Drept dovadă, în 1947 Deren a câştigat Grand Prix Internationale pentru film experimental pe 16mm la Festivalul de Film de la Cannes cu Meshes in the Afternoon.

Deren dă lecţii de cinema fără să vrea. După cum mărturiseşte ea însăşi, a fost fascinată de mişcare şi de lumea de dincolo de realitate, de vise şi imaginaţie. Şi pentru ea unica modalitate de a le exprima a fost să le surprindă în imagini.

Filmele ei nu se bazează pe un scenariu elaborat, deşi toate au la bază o poveste. Sau o idee. Plutind splendid prin film este Deren însăşi, şi cine oare, bărbat sau femeie, văzând Meshes, nu a fost izbit de frumuseţea în slowmotion de salvează-mă-prinţesă-suferindă a Mayei Deren? Ea însăşi spune: “Slow-motion-ul dezvăluie structura mişcării: pulsaţii, agonii, indecizii, repetiţii.”

Mai mult eros vom găsi în 1944 în At Land, unde Deren este o creatură a mării, care se târăşte în societatea înghesuită, claustrofobică, alunecând ca o sirenă-ieşită-din-apă printre indivizii bine îmbrăcaţi ai oraşului care îşi văd de afacerile lor, uitându-se prin ea fără să o observe. Un coşmar.

 

 

Un Godard, Bergman sau Lynch avant la lettre

 

 

Cinema-ul Mayei Deren este atât de personal şi de sincer. Filmele ei sunt despre ea. Şi, dacă vă interesează, o să puteţi să le vedeţi  pe toate, unul după altul. Şi văzând Meshes in the Afternoon, o să fiţi atât de fascinaţi de frumuseţea ei şi de ceea ce poate să facă cu ea însăşi şi cu corpul ei (ştiind încă de pe acum că ea a regizat toate filmele) încât n-o să o consideraţi o teribilistă snoabă artisticăreasă cum sunt sigură că aţi avut deja tendinţa s-o catalogaţi, prin prisma ochiului critic modern, care nu acceptă un film fără fir narativ, fără un personaj cu un destin bine pus la punct, care să te intereseze ca privitor, să te ia cu el.

Filmele lui Deren nu sunt făcute pentru a fi înţelese ca poveste. E adevărat, face aluzii, critică societatea, ironizează America, dar o face atât de subtil încât ţi se pare că i-a scăpat. Lecţia de cinema este despre ce-a zis şi Godard odată şi acum e pe toate posterele festivalurilor de film, doar că nimeni nu mai citeşte ca să înţeleagă: “Take a camera, shoot something, show it to someone”.

Gândiţi-vă un pic. În anii ‘40, o femeie, emigrant rus, şi-a cheltuit moştenirea pe un Bolex şi a început să filmeze. Şi era atât de pasionată şi a vrut atât de mult să înţeleagă şi să redea mişcarea încât în toate cele 8 filme ale ei care în total însumează vreo 2 ore de cinema, a surprins toate procedeele tehnice care acum ni se par atât de inovatoare.

N-aş vrea să povestesc în acest articol toate filmele ei.

Aş vrea să punctez că are un studiu spectaculos despre dans, Meditation on Violence, făcut în 1948. Performance-ul lui Chao Li Chi ascunde distincţia dintre violenţă şi frumuseţe. De la jumătatea filmului, secvenţa este reformulată, producând un loop.

Şi că în anii 50 a abandonat New York-ul şi cu bursa Guggenheim a călătorit în Haiti, unde a fost iniţiată în cultura triburilor băştinaşe şi a filmat sute de ore care au fost montate după moartea ei, de al treilea soţ, Teiji Ito, într-un film sonor de 54 de minute, intitulat Divine Horsemen: the Living Gods of Haiti.

Acest Teiji Ito, cu 18 ani mai tânăr decât Deren, era un toboşar japonez cu care Deren s-a căsătorit la New York. Ulterior, el a făcut şi coloana sonoră pentru Meshes in the Afternoon. Când Deren a murit la vârsta de 44 de ani, el i-a împrăştiat cenuşa pe Muntele Fuji.

Pentru că mi se pare că filmele lui Deren sunt apreciate mai mult când sunt o descoperire personală, voi cita un link la un forum destinat exclusiv ei, http://www.algonet.se/~mjsull/, unde pot fi vizionate şi pasaje din filme.

De asemenea pentru că ştiu că ar aprecia o comparaţie contemporană, recomand vizionarea după filmele ei a unei reprezentaţii contemporane de dans, intitulată Blush, a unui regizor ce merită un portret în numărul viitor, Wim Vandekeybus.

Tot în spiritul filmelor Mayei Deren, recomand lectura unei autoare, care se pare ca a influenţat lumea din 1940 şi până acum, pe numele ei, Ayn Rand. Cărţile ei se vând încă în 6 milioane de exemplare pe an în toată lumea.

Am scris despre Maya Deren cu gândul ca aţi vrea să vedeţi un Godard, un Bergman sau un Lynch avant la lettre, cu precizarea deloc feministă că în spatele acestor comparaţii stă o femeie.

Maya Deren e o inspiraţie.

 

(articol publicat în Film Menu #1 / iunie 2009)

 

Alte profiluri Film Menu:

Claire Denis

Paul Morrissey

Kenneth Anger

Agnes Varda

Lucrecia Martel

 

Sondaj

Download Film Menu 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s