[Eseu] : Dragos Bucur

Filmul în România şi condiţiile de lucru

 

de Dragoş Bucur


Filmografie selectivă: „Marfa şi banii” (2001, r. Cristi Puiu), „Furia” (2002, r. Radu Muntean), „Boogie” (2008, r. Radu Muntean), „Poliţist, adj.” (2009, r. Corneliu Porumboiu), „The Way Back” (2011, r. Peter Weir)

 

Mi-a luat destul de mult timp să am câteva cerinţe nenegociabile atunci când ajunge la faza de contract un nou proiect, condiţii  foarte greu de înţeles într-o industrie cinematografică ce nu se bazează pe o relaţie cerere-ofertă echilibrată. Pe lângă filmele româneşti care încet, încet iau locul fotbalului şi al gimnasticii în crearea imaginii ţării noastre în lume, noi (Buftea, Castel, Libra, etc) producem (sau co-producem) părţi mai mari sau mai mici din filme străine. Atunci când  producţia românească de cinema este „subînchiriată” de  cea americană sau europeană, de cele mai multe ori echipa (de la actori la electricieni şi sunetişti) este tratată ca o mână de  slugi care ar trebui să pupe mâinile conaşului pentru că primesc ceva de mâncare! Ei bine, eu, diabetic fiind (deşi cred că uneori asta e doar o scuză) nu vreau să mai filmez pentru cine ştie ce  film american de clasa C sau D pentru jumătate din onorariul unui figurant american, nu vreau să stau pe scaune de plastic aşezate la 2 metri de rulota actorilor străini, să mănânc mâncare rece pe brânci şi să mă încălzesc noaptea în jurul unui radiator în rulota de costume sau să aştept la casting pe holurile hotelului de 5 stele din care marele regizor, actor sau producător nu se deplasează nici 5 minute. Eu vreau pauză de masă normală pentru a avea timp să îmi cântăresc hidraţii şi să îmi schimb insulina dacă e nevoie, eu vreau rulotă pentru intimitate şi odihnă între cadre, vreau over-time şi respect.

Vreau în continuare să lucrez cu regizori români ale căror filme sunt în primele 30 de filme ale anilor 2000, să experimentez plictiseala atât de înjurată de spectatorii români (îmbuibaţi şi nesătuli de clişeele americane ca de hamburgeri şi pizza) din filmele lui Cornel sau „zguduielile întâmplătoare” de cameră ale lui Puiu şi „feliile de viaţă” ale lui Muntean! Le mulţumesc puţinilor cinefili români care susţin, apreciază şi nu downloadează producţiile autohtone şi nu tânjesc după acţiunea, efectele şi montajul (oricum imposibil de egalat şi imitat) din megaproducţiile americane. Îi invit pe cei care desfiinţează sistematic filmele astea  româneşti de după 2000 să dea un search simplu, prima oară în limba maternă, apoi în engleză…”4,3,2”, „Boogie”, „Moartea domnului Lăzărescu”, „Poliţist, adj.” , etc şi să citească cum le văd ei şi cum le vedem noi …

Dar să revin la ce mă doare, la condiţiile în care ne subînchiriem; am refuzat două filme în toamna asta pentru că nu mi-au convenit atitudinea producătorilor şi onorariile propuse! Adică? Marile case de producţie româneşti angajează în continuare pentru filmele străine actori români pe 200-300 de Euro…asta pentru actorii mai cunoscuţi, că studenţii „să zică mulţumesc că joacă”! Dacă refuzi sau comentezi eşti trecut imediat pe lista neagră şi trebuie să aştepţi 3-4 ani până uită de incident! În continuare actorii români mor de foame şi acceptă condiţii de neimaginat într-o industrie cinematografică normală şi nu îi condamn pentru că ştiu ce înseamnă să stai cu ochii pe telefon în speranţa unui nou casting… Avem nevoie de un Sindicat!!! Să aştepte ei, producătorii, 3-4 ani să mai lucram cu ei dacă ne calcă pe coadă pentru că până vor face filme de animaţie vor mai trece ani buni şi AU NEVOIE DE ACTORI!

Îi felicit pe operatori că au reuşit să-şi facă un sindicat, cred că şi electricienii sunt ceva mai bine organizaţi ca noi…iar figuranţii au început deja să impună nişte condiţii la filmare, uneori mai bune ca ale actorilor…Credidamul virează bani pe baza unor fişe făcute de mână şi în funcţie de … nici măcar nu ştiu de ce! Dar lumea zice „bine că vin şi banii ăia, că îi iau, nu îi dau”. Şi ştiţi ce e mai rău? Că merităm toate astea, tot staff-ul român e cel care spune „că se poate” atunci când se fac bugetele şi că tot românii o trag românilor!

 

(articol publicat in numarul al 4-lea Film Menu / februarie 2010)

 

Alte eseuri Film Menu:

Ana Ularu

Ioana Flora

Maria Popistasu

Radu Jude

Alexandru Potocean

 

Sondaj

Download Film Menu

Anunțuri

Un gând despre „[Eseu] : Dragos Bucur

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s