[Review] : Away From Her

Away From Her (Departe de ea)

 

Canada, Marea Britanie, SUA 2006

regie, scenariu Sarah Polley

imagine Luc Montpellier

montaj David Wharnsby

cu Julie Christie, Olympia Dukakis, Gordon Pinsent

 

 

de Tudor Buican

 

„Away From Her” poate părea un film despre uitare, dar mai degrabă adevărat e că vorbeşte despre a învăţa să uiţi, ca element esenţial în încercarea de a trăi viaţa, de a te apropia de fericire sau măcar de linişte. Astfel sunt prezentate două feluri diferite de uitare, care se influenţează reciproc şi asta într-un mediu septic; o relaţie de cuplu care durează de 44 de ani, în care cei doi trăiesc izolaţi de restul lumii şi sunt suficienţi unul altuia. Primul tip de uitare e cel clinic, care începe să se manifeste tot mai puternic în soţia bolnavă de Alzheimer. Al doilea tip este legat de adaptarea soţului care rămâne singur, departe de femeia cu care şi-a petrecut aparent fericit viaţa.

Culmea este că, în ambele cazuri, uitarea intervine odată cu schimbarea mediului din casa din mijlocul pustietăţii, cu cel al azilului populat de o grămadă de oameni. O concluzie posibilă, dar nu obligatorie, este că trecutul se dizolvă într-un prezent activ. După momente de trandeţe impregnate de tristeţe, cei doi nu se văd o lună întreagă pentru ca adaptarea ei să fie posibilă în noul mediu, practic locul ales pentru degradarea lentă. În urma perioadei de adaptare, soţul descoperă că nu o mai recunoaşte pe soţia sa şi ea nu numai că pare că nu îl mai ştie, dar îşi îndreaptă toată afecţiunea către un alt bărbat, un pacient de acolo, Aubrey, aflat în stare gravă. Despre acesta ea îi spune soţului pe care nu îl recunoaşte, că e o dragoste pierdută din vremea când era adolescentă.

Până la final identitatea care îi e atribuită lui Aubrey de Fiona rămâne un mister, dat fiind faptul că soţia acestuia nu ştie dacă amintirea e posibilă. Astfel cel mai important e nu cât de real e totul, ci felul în care trecutul e maleat asupra prezentului. Pe când viaţa soţiei înfloreşte în altă direcţie, alături de un alt bărbat, care spre deosebire de soţ nu o nelinişteşte, viaţa lui Grant se prăbuşeşte şi se reduce – în momentul în care îşi dă seama că Fiona nu mai e femeia pe care el o identifica drept soţia lui – la a sta pe canapea toată ziua şi a privi, ca în faţa unui televizor, noua viaţă a Fionei. Depărtarea dintre cei doi e prezentată gradat şi e pusă pe seama desprinderii soţului de trecut, şi asta fiindcă de partea cealaltă aceasta se produce brusc. La acest proces contribuie şi multitudinea de cadre în care o vedem pe Fiona depărtându-se de cameră în drumul ei prin azil, în alăturare cu cadrele statice în care Grant e singur pe canapea.

Cea mai dramatică acţiune a soţului este să vorbească cu soţia lui Aubrey ca aceasta să-l retragă de la azil. Din raţiuni economice pentru familie, acest lucru se întâmplă, doar că nici chiar aşa Grant nu îşi recapătă soţia înapoi, care îşi pierde voinţa de a trăi şi în cele din urmă starea i se agravează atât de puternic încât e mutată la etajul doi, pentru cazuri terminale. Soţia lui Aubrey îl ajută să îşi reia viaţa. Ea e cea care împarte oamenii în două categorii, în funcţie de ceea ce îşi doreau să ajungă când erau mici: cei care se supără atât de tare că nu au ajuns ce-şi doreau încât nu mai fac nimic şi cei care acceptă ce le aduce viaţa şi se adaptează.

Astfel, Grant se mută la noua sa parteneră de viaţă şi decide să îl ducă pe Audrey înapoi la azil. Doar că Fiona şi-a revenit şi, intenţionat sau nu, nu mai ţine minte nimic despre Audrey sau celelalte schimbări apărute în viaţa ei până atunci. Şi el reafirmă iubirea pentru soţia lui, negând relaţia cu Marion, fie schimbându-şi părerea (ni se arată că uitarea totală voluntară nu e posibilă), fie făcându-i pe plac soţiei, ştiind faptul că această bruscă reamintire a trecutului e de scurtă durată şi reprezintă ultimul moment când o va putea vedea comportându-se ca soţia lui.

Filmul transmite direct multe concluzii despre viaţă, dragoste etc., folosindu-se şi de citate din cărţi, dar acestea apar în mod natural şi nu ies în evidenţă prea mult. De asemenea, diversitatea manifestărilor bolnavilor aduce un plus de poezie, dar susţinând acţiunea: avem un personaj care cântă la pian aceeaşi notă (uitând că o cântase deja),  o pacientă care odată cu vârsta surzeşte şi învaţă limbajul semnelor, iar singura rudă care învaţă şi ea trebuie să plece dezamăgită fiindcă bătrâna uită şi nu mai are nici un mod de a comunica cu lumea din jur, un comentator sportiv care şi-a iubit atât de mult munca încât continuă să o facă tot timpul, chiar dacă e internat într-un azil Alzheimer etc.

„Away From Her” se construieşte pe toate planurile în egală măsură şi aproape că închide un cerc odată cu finalul care, chiar deschis, accentuează spusele lui Marion despre cele două tipuri de oameni.

 

Alte review-uri Film Menu:

Jodaeiye Nader ay Simin (Iran 2011, regie Ashgar Farhadi)

O estranho caso de Angelica (Portugalia, Franţa, Brazilia, Spania 2010, regie Manoel de Oliveira)

Misterios de Lisboa (Portugalia 2010, regie Raoul Ruiz)

Ok-hui-ui yeonghwa (Coreea de Sud 2010, regie Hong Sang-soo)

Public Speaking (SUA 2010, regie Martin Scorsese)

 

Sondaj

Download Film Menu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s