intoarcerea-lui-voda-lapusneanu

[Review] : Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu

Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu

 

România 1979

regie, scenariu Malvina Urşianu

imagine Gheorghe Fischer, Alexandru Întorsureanu

muzică Anatol Vieru

cu George Motoi, Silvia Popovici, Valeriu Paraschiv

 


 

 

de Vladimir Creţulescu

 

Malvina Urşianu a luat pentru prima dată contact cu lumea teatrului şi filmului românesc prin intermediul şcolii de actorie înfiinţată de Jean Georgescu în 1943, şcoală ale cărei cursuri le-a frecventat. Apoi, tânăra a fost angajată la Buftea, ca asistentă de regie. În această calitate, ea a participat la realizarea a două pelicule semnate Jean Georgescu: „Petrolul” (1948), respectiv „Directorul nostru” (1955). În anul 1956 doamnei Urşianu i se oferă prilejul de a realiza o ecranizare a romanului lui Petru Dumitriu, „Bijuterii de familie”. Tânăra regizoare face transpunerea scenaristică a romanului; soarta îi este însă potrivnică: insurecţia anticomunistă de la Budapesta, din acelaşi an, precipită în România un val de „demascări” ale „elementelor reacţionare, contrarevoluţionare”. Malvina însăşi se numără printre victime, ea fiind demascată pentru originile sale „nesănătoase” (provine dintr-o familie românească veche, aristocratică).

Regizoarea este prompt concediată şi ostracizată din lumea filmului, fiind constrânsă să stea departe de platouri vreme de zece ani. Se întoarce la Buftea în 1966, pentru a regiza filmul „Gioconda fără surâs” – o peliculă curajoasă, cu mesaj politic, care vorbea (tocmai) despre demascările publice. Încă de la această operă de debut, se afirmă trăsăturile stilistice care vor deveni un trademark al cineastei: calitatea estetizantă, calofilă, aproape caligrafică a imaginii, o anume solemnitate a personajelor (uneori la limita artificialului), şi, nu în ultimul rând, dialogurile scăpărătorare, care abundă în replici memorabile.

Malvina Urşianu este unul dintre puţinii cineaşti români care au practicat cu consecvenţă filmul de autor. Regizoarea nu a lucrat decât pe scenarii proprii; ea practică un stil de regie autoritar, în care actorul este remodelat după chipul şi asemănarea personajului, iar litera replicii este inamovibilă şi sacrosanctă. Această manieră de lucru „mână forte” a atras după sine necesitatea creării unui corpus de interpreţi fideli, cu care Malvina Urşianu va lucra mereu, din nou şi din nou: George Motoi, Silvia Popovici, Gina Patrichi, pentru a aminti doar câteva nume.

„Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu” (1979) este singurul film istoric semnat „Malvina Urşianu”, dar şi, probabil, cel mai important film al regizoarei. Încă de la prima vizionare, iese în evidenţă maniera în care sunt gândite şi înţelese personajele. În această privinţă, ecranizarea după nuvela lui Costache Negruzzi ia o poziţie polemică în raport cu opera literară: personajul lui Lăpuşneanu (interpretat magistral de către George Motoi) nu este în întregime şi de la bun început negativ – el începe prin a fi bine intenţionat, dar circumstanţele, şi un anume fel de raportare la lume, îl împing către nebunie şi către fapte tot mai reprobabile. Personajul lui Moţoc, pe de altă parte, nu este nici el licheaua plată şi unilaterală pe care ne-o înfăţişează Negruzzi. Moţoc este un politician abil, un gânditor, nu lipsit de ambiţii, fireşte, dar înzestrat şi cu propriul cod etic, propriile convingeri morale. Într-o discuţie cu Tomşa, vornicul afirmă că toţi pretendenţii la domnie pe care îi trădase fuseseră, dintr-un punct de vedere sau altul, incapabili, nedemni de tronul Moldovei; mai mult, dacă ar fi întâlnit un singur om care să întrunească toate calităţile necesare unui adevărat Domn al Moldovei, el, Moţoc, nu ar fi ezitat să îl slujească pe acela până la moarte cu nestrămutată credinţă.

În fapt, toate personajele importante ale filmului au o anume complexitate, fiind înzestrate cu psihologii bogate şi autentice. Prin urmare, fiecare personaj are propriile sale motivaţii şi justificări, propriul punct de vedere; iar spectatorul poate înţelege şi relaţiona cu poziţia fiecărui personaj în parte; ca atare, nici unul din protagonişti nu poate fi considerat cu adevărat negativ sau absolut pozitiv. Întreaga tramă pluteşte în atmosfera de relativitate proprie atât marii literaturi, cât şi vieţii. Or, cu totul altfel stau lucrurile la Negruzzi; protagoniştii nuvelistului sunt schematici, plaţi, aparţinând în mod net uneia din cele două categorii: cei buni sau cei răi. Din acest punct de vedere, pot spune că arhitectura interioară a personajelor Malvinei Urşianu este superioară celei negruzziene.

Filmul Malvinei Urşianu străluceşte şi la capitolele scenografie şi imagine. Interioarele cetăţii de scaun a Sucevei sunt conturate minimalist – fără exces de podoabe, doar strictul necesar. Zidăria goală a arcadelor şi a pereţilor, amplificată de iluminarea stranie, roşietică sau gălbuie, creează o atmosferă apăsătoare, tensionată, aflată în perfectă concordanţă cu tema filmului. Spaţii goale, cu puţină mobilă, semiobscure, ostile… există aici o afinitate cu sălile imense şi reci ale palatului unui Charles Foster Kane. Senzaţia este cea a unei lumi aflate sub perpetuă stare de asediu, o lume unde nu poţi avea încredere în nimeni şi unde paranoia lui Lăpuşneanu poate înflori. Excelenta muzică de fundal susţine şi completează perfect starea de alienare şi izolare creată prin ecleraj şi scenografie. Sub influenţa acestui topos lugubru, protagoniştii (Lăpuşneanu şi domniţa Ruxandra, interpretată cu sensibilitate de către Silvia Popovici) se transformă – încrederea de sine şi optimismul domnitorului se topesc, treptat, în depresie, apoi în nebunie; doamna ţării se stinge şi ea, pe zi ce trece, sub povara faptelor tot mai sângeroase ale soţului. Subtila şi graduala tranziţie psihologică a cuplului domnesc prilejuieşte o prestaţie actoricească de mare clasă din partea Silviei Popovici şi a lui George Motoi. Transformarea celor doi este susţinută şi prin schimbări discrete în machiaj şi costum. Cearcănele lui Lăpuşneanu devin tot mai adânci şi mai negre; hainele sale se preschimbă, devin tot mai cenuşii, pentru ca, în final, să îl găsim pe domn îmbrăcat într-o rasă călugărească de un brun-gri murdar. În acest ultim segment dramaturgic al filmului, analogia între Lăpuşneanu al Malvinei Urşianu şi celebrul Ivan cel Groaznic eisensteinian devine inevitabilă. Şi îmbrăcămintea domniţei Ruxandra suferă tranformări analoage cu cele ale hainelor soţului său: ingenuul alb-ivoriu al cămăşii virginale de la început se preschimbă în vineţiul vinovat al rochiei pe care o poartă doamna ţării către finalul filmului.

În tot ceea ce am spus până acum, am încercat să răspundem unei întrebări implicite. Anume: Cum se deosebeşte filmul Malvinei Urşianu de celelalte filme istorice autohtone ale epocii? În primul rând, avem aici nesperata bucurie de a găsi un film istoric românesc aproape lipsit de bătălii, în care accentul cade pe personaje, şi nu pe cavalcadele de călăreţi zăngănind din săbii. Dincolo de această deosebire destul de evidentă (şi, aş adăuga, bine-venită), pelicula Malvinei Urşianu se individualizează prin opţiunea curajoasă a regizoarei de a face un film istoric, evitând cu bună ştiinţă convenţia realistă. Într-adevăr, scenografia minimalistă, exploatată vizual printr-un ecleraj straniu, umbrele lungi ale personajelor care se unduiesc expresiv de-a lungul pereţilor, plasează „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu” undeva în descendenţa estetică a unui „Nosferatu” de Murnau.

Filmul de faţă este calofil, estetizant, cu un ritm al povestirii lent, centrat pe personaje şi dialog; unitatea de stil a întregului este dată de neaşteptata tratare cinematografică în cheie expresionistă a unui text clasic al literaturii române. Iată de ce, departe de a fi o simplă transpunere în peliculă a nuvelei lui Negruzzi, „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu” este un film de artă.

 

 

Alte review-uri Film Menu:

Marţi, după Crăciun (r. Radu Muntean)

Medalia de onoare (r. Călin Peter Netzer)

Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu (r. Andrei Ujică)

Felicia ȋnainte de toate 1 (r. Răzvan Rădulescu, Melissa de Raaf)

Felicia înainte de toate 2 (r. Răzvan Rădulescu, Melissa de Raaf)

Caravana cinematografică (r. Titus Muntean)

 

Acţiuni Film Menu:

Cineclub Film Menu

Sondaj

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s