Boy Meets Girl
Franţa 1984
regie şi scenariu Leos Carax
imagine Jean-Yves Escoffier
montaj Nelly Meunier, Francine Sandberg
sunet Jean Umansky
cu Denis Lavant, Mireille Perrier, Elie Poicard
Leos Carax avea doar 24 de ani când a regizat „Boy Meets Girl”. El mai realizase câteva scurtmetraje înainte și scrisese cronici de film pentru diverse reviste, însă talentul și puterea de care a dat dovadă în primul său lungmetraj sigur a umplut de invidie mulți regizori buni, dar de trei ori mai în vârstă decât el.
Filmul spune povestea lui Alex (interpretat de Denis Lavant, care va mai interpreta un rol similar, sub același nume, în următoarele două filme ale regizorului), un tânăr care tocmai a fost părăsit de iubită pentru prietenul lui cel mai bun. Alex este aproape de a-și ucide prietenul în prima scenă din film, dar se oprește la timp. Se plimbă prin oraș, nefiind în stare să mai stea închis între cei patru pereți în care și-a trăit iubirea pentru Florence (fosta iubită), unde își amintește constant de ea prin sunetele vecinilor care se ceartă sau fac dragoste și își imaginează cum arată ea în brațele prietenului său. Ajunge să fure viniluri pentru ea, pe care le lasă la ușa noului ei iubit, însă evită mereu să se întâlnească față în față cu cei doi. Alex se luptă să treacă peste dezamăgirea emoțională la care a fost supus și se decide să-și ocupe timpul cu altceva. Plimbându-se pe străzile orașului, asistă la o convorbire prin interfon a unui cuplu. Se decide să-l urmeze pe Bernard (băiatul din cuplul spionat) până în barul unde acesta din urmă s-a oprit să bea ceva. Lui Bernard îi cade o invitație din buzunar, pe care Alex o ridică și o păstrează. El se va duce la petrecere, unde se va da drept un prieten de-al lui Bernard și unde o va cunoaște pe Mireille, iubita celui care l-a „invitat”.
În principiu, titlul dezvăluie plotul filmului – Alex, cu inima proapăt călcată în picioare, cunoaște pe cineva nou. Însă, modul în care această primă întâlnire ajunge să aibă loc, dezvăluie meticulozitatea și sensibilitatea unui artist care nu se sfiește să arate unei lumi întregi cum e să ai 24 de ani și să fii părăsit de cineva de care ești cu adevărat îndrăgostit. Filmul nu cuprinde nicio secvență explicită, personajele comportându-se conform unui trecut bine gândit, dar niciodată arătat. Carax dă naștere unor oameni pe care nu îi interesează să arate „de ce” sau „cum” au ajuns în punctul respectiv. Ei încearcă doar, ca orice alt om, să supraviețuiască.
Filmul lui Carax aduce aminte de filmele Noului Val Francez. La fel precum în urmă cu mai bine de 20 de ani (la data apariţiei lui „Boy Meets Girl”), alb-negrul este îmbinat cu energia încadraturilor și a modurilor de filmare; însă, în loc să pară o simplă retrospectivă a marilor titluri din trecut, Carax se folosește de imaginar și de întuneric și de momente lungi de liniște sau de aparente aberații ale personajelor pentru a sublinia alienarea societății, mai matură și mai puțin naivă decât cea a părinților lui.
Simplitatea scenografiei, precum și intensitatea negrului îmbracă personajele în mister și le transformă din oameni simpli, în caractere deosebit de puternice și profunde. Deși toate sunt puse în situația de a asculta, fără să pară niciodată cu adevărat emoționate de problemele celorlalți, fiecare profită de timpul care îi este acordat pentru a-și povesti eșecurile. Tocmai această lipsă de interes față de cei din jur nu-i lasă să fie fericiți. Sunt tineri, imaturi și au impresia că numai ei suferă, că nimeni nu trece prin ce sunt obligați ei să treacă. Alex și Mireille se folosesc unul de celălalt pentru a-și alina dezamăgirile, însă ei nu se văd niciodată unul pe celălalt cu adevărat. Chiar și în final, după ce petrecerea s-a terminat, după ce toată lumea a plecat și ei au rămas singuri, cei doi continuă să vorbească despre foștii lor iubiţi, în loc să încerce să se cunoască și să înceapă ceva nou. Singurul care pare să ia inițiativa este Alex, însă și el o părăsește repede pe Mireille, lăsând-o singură în tren în timp ce el, căutând o toaletă, rămâne să se joace într-un bar. Cei doi se regăsesc la final în apartamentul ei și este prima oară când spectatorul îi simte cu adevărat apropiați. Mireille îl privește dărâmată pe Alex și îl roagă, pe un ton foarte încet: „Alex, ajută-mă să scap.”
Despre „Boy Meets Girls” s-a spus că ar face parte din cinemaul aparențelor (alături de „Subway” (r. Luc Besson, 1985) și „Diva” (r. Jean-Jacques Beineix, 1981) pentru atenția deosebită acordată sunetului, vizualului şi stilului, înaintea limbajului. Însă coloana muzicală a filmului este cea care îl scoate cu adevărat în evidență (Alex este înconjurat de Bowie și Gainsbourg) și abate atenţia spectatorilor de la plotul „prea” simplu.
Carax își trăiește cu mândrie vârsta și o împărtășește fără șiretlicuri spectatorilor săi, punându-i față în față cu adevărul ridicol al problemelor tipice tinereții. Mai mult decât atât, își folosește propriile experiențe, subliniindu-și alegerea prin meseria pe care i-o impune personajului său principal: un regizor independent de film, un artist care vrea să devină mare (la fel ca și creatorul său).
Filmul este foarte ușor de urmărit. Înțelegi imediat despre cine și, mai ales, încotro se îndreaptă povestea. Elementul surpriză nu constă în răsturnări impresionante de situație, ci în felul în care este redat pe ecran ceva atât de des întâlnit și de simplu. Tocmai această simplitate a mesajului îl transformă pe necunoscutul Alexandre Oscar Dupont în renumitul Leos Carax, un regizor imprevizibil, care va continua să să-și povestească iubirile fără să dea nici un moment dovadă de falsitate.
(articol publicat in numarul al 9-lea al Film Menu / februarie 2011)
Alte review-uri Film Menu:
Day Night Day Night (SUA , Germania, Franța 2006, r. Julia Loktev)
The Time That Remains (Marea Britanie – Italia – Belgia – Franţa 2009, r. Elia Suleiman)
Le Voyage du ballon rouge (Franţa 2007, r. Hou Hsiao-hsien)
Wanda (SUA 1970, r. Barbara Loden)
An Angel at My Table (Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă, SUA 1990, r. Jane Campion)
Acţiuni Film Menu:
FILM MENU 