K-20-the-fiend-with-20-face

[Review] : K-20: Kaijin nijû mensô den

K-20: Kaijin nijû mensô den (K-20: Fantoma cu 20 de feţe)

 

Japonia 2008

regie şi scenariu Shimako Sato

imagine Kozo Shibasaki

cu Takeshi Kaneshiro, Takako Matsu

 

 

de Sorana Borhină

 

Steampunk-ul este un subgen ştiinţifico-fantastic foarte cunoscut şi foarte apreciat în Japonia. Având la bază conceptul de „cum ar fi arătat trecutul dacă viitorul i-ar fi luat-o înainte”, steampunk-ul conferă o viziune alternativă asupra unei anumite perioade istorice, îmbogăţită cu diverse elemente anacronice. Într-o astfel de lume este situată acţiunea ultimului film al regizoarei nipone Shimako Sato. „K-20: Kaijin Nijumenso-den” se bazează pe o figură cunoscută în Japonia, cea a detectivului Kogoro Akechi, creaţie originală a scriitorului ero-guru Edogawa Rampo.

„Fantoma cu 20 de feţe” este un hoţ abil şi criminal feroce, principalul antagonist al detectivului Akechi Kogoro. Acţiunea are loc într-o Japonie alternativă, în care nu a existat cel de-al Doilea Război Mondial, dar unde persistă împărţirea populaţiei în clase după vechiul sistem feudal nipon: o mână de aristocraţi exploatează masa populaţiei, ignorând sărăcia lucie în care aceasta este obligată să trăiască.

Povestea începe în anul 1949: Endo Heikichi este un circar talentat, dar lefter, care acceptă oferta de muncă a unui bătrân misterios. Acesta trebuie să facă fotografii detectivului Akechi Kogoro şi logodnicei sale. Heikichi este descoperit şi acuzat ca fiind „K-20”. Bărbatul reuşeşte să fugă din închisoare şi pleacă în căutarea adevăratului „Fantoma cu 20 de feţe”, încercând astfel să-şi demonstreze nevinovăţia.

Având în vedere premisa nu foarte fericită – ca să nu spunem deloc originală sau interesantă – filmul reprezintă o reală surpriză. Principalul merit îi revine regizoarei, care reuşeşte să sublinieze scenele de acţiune şi să se mişte cu o eficacitate spectaculară în ambientul citadin. Spaţiul desfăşurării acţiunii aminteşte într-o oarecare măsură de grandoarea şi naivitatea decorurilor faimoaselor Studiouri Shepperton, iar actorii se bucură de o mai mare mobilitate în interiorul cadrului. Dar folosirea excesivă a macaralei şi a dolly-ului – în detrimentul mişcărilor „tradiţionale” de aparat – devine repetitivă şi în final ajunge să obosească spectatorul.

Convinge însă munca pe care Sato a depus-o ca scenarist, în slujba publicului tânăr: ritmul aprins, uneori exagerat, gaguri reuşite şi câteva schimburi de replici isteţe, maschează previzibilitatea desfăşurării acţiunii. Reuşind să nu cadă în capcana kitschului – unul dintre principalele riscuri ale filmelor ce se folosesc de eroi mascaţi, purtători de izmene – „K-20” excelează în reprezentarea dimensiunii paralele: în această distopie, tehnologia este mai evoluată, dar îşi păstrează aspectul retro, tipic steampunkului.

Vorbind în termeni comerciali, din punct de vedere al calităţii, filmul reprezintă un mare pas înainte pentru cineasta niponă. Astfel, acest block-buster este cel mai apreciabil efort al lui Shimako Sato, ea reuşind să amestece vasta experienţă acumulată în televiziune, dobândită în urma producţiilor J-Horror de tip B, cu imensele aşteptări ale unui buget de 20 de milioane de dolari. De asemenea, producţia filmului – şi impresionantul buget – a dansat în jurul actorului principal, Takeshi Kaneshiro, activ atât în Japonia, cât şi în Hong Kong şi Taiwan.

În final, realizarea lui Shimako Sato are şi o conotaţie simbolică: după o lungă serie de blockbustere eşuate la box-office-ul nipon, „K-20: Legend of the Mask”, regizat de o femeie, este un succes. Deşi s-ar putea să nu se bucure niciodată de reuşite festivaliere, Shimako Sato are energia, forţa şi inteligenţa să schimbe şi să îmbogăţească mainstream-ul japonez.

 

Alte review-uri Film Menu:

Kinatay (Filipine 2009, r. Brillante Mendoza)

L’epine dans le coeur (Franta 2009, regie Michel Gondry)

Film pentru prieteni (România 2011, regie Radu Jude)

The Limits of Control (SUA – Japonia 2009, regie Jim Jarmusch)

Misterios de Lisboa (Portugalia 2010, regie Raoul Ruiz)

 

Cineclub Film Menu

Download Film Menu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s