[Exclusiv pe blog] : Portrait of Jason

Portretul lui Jason

SUA 1967

regie: Shirley Clarke

 

„Portrait of Jason” rulează miercuri 20 octombrie de la ora 19.30 la Cinemateca Union, în cadrul Cineclubului FILM MENU

 

de Gabriela Filippi

 

Cel de-al treilea și penultimul lungmetraj al regizoarei americane de avangardă Shirley Clarke, „Portrait of Jason”, este constituit din reprezentația unui performer adresată direct camerei de filmat. Jason Holiday (nume ales de el în schimbul celui real, Aaron Payne, pentru a i se potrivi personalității și pentru a marca o etapă nouă în viața sa, ce urma unei perioade de depresie), este un homosexual de culoare și dependent de droguri care, refuzând rigorile unui loc de muncă stabil, își câștigă existența ca servitor sau prostituându-se.

Fire activă și extravagantă, Jason a acumulat un număr mare de experiențe și își dorește să aibă propriul spectacol în care să le afișeze alături de reinterpretări ale unor scene din filme hollywoodiene clasice cu Mae West sau Vivien Leigh. Aceasta este chiar oportunitatea pe care Shirley Clarke i-o oferă, filmându-l fără oprire o noapte întreagă în camera lui închiriată la Chelsea Hotel. Autoarea aproape că nu intervine în monologul lui Jason, lăsându-i acestuia direcția filmului și operând abia la montaj o selecție a momentelor incluse în cele aproximativ două ore de film, din totalul materialului filmat.

Evoluția discursului lui Jason, păstrată și de film, unde secvențele sunt aranjate în ordine cronologică, este spectaculoasă. La început, Jason apare șarmant și controlat. Povestește, spre exemplu, cum a spart o vază chinezească valoroasă ștergând neatent praful, în timp ce privea pe fereastră, în casa unei cântărețe de jazz și prietenă a lui. Aceasta, nervoasă, îi cere să părăsească casa, dar văzând lacrimile pe obrajii bărbatului care-și strângea lucrurile, se înduioșează și îl invită să rămână; ba compune chiar și un cântec care amintește episodul. Detașarea cu care Jason își expune istorisirile – probe ale iresponsabilității sale uneori, sau conjuncturi absurde alteori – pare a se integra unei filozofii proprii, în care dezordinea și isteria constituie la joie de vivre.

Însă cu cât se avansează în noapte și după ce Jason fumează un joint și dă gata mai multe pahare de tărie, bărbatul devine sentimental și mohorât. Nici sub efectul narcoticelor, Jason nu încetează a-și înscena procesele sufletești: pare că el se evaluează și se admiră din exterior, ca spectator al propriilor accese de furie și momente de lamentare, incapabil de o trăire sinceră. „Portrait of Jason” este, până la urmă, confesiunea unui performer.

Lipsa de onestitate a personajului se compensează în filmul lui Shirley Clarke prin denunțarea procesului filmic. Pe tot parcursul filmului se fac auzite din spatele aparatului de filmat replicile echipei tehnice. În momentele în care rola de peliculă este schimbată, sunetul continuă să fie înregistrat și astfel apar în film scene în care ecranul este negru și se aude doar vocea lui Jason. Pe de-o parte, acaestă alegere de a nu ascunde mecanismele tehnice ale filmării vine din dorința autoarei de a nu întrerupe monologul lui Jason, de a-i accorda lui toată atenția, iar pe de altă parte, are scopul de a tempera excesul personajului, de a atrage atenția privitorului asupra caracterului spectacular al scenelor prezentate și a restabili astfel o normalitate în învălmășeala de stări intense și confuze trasate de  personaj.

Ca natură a subiectului și ca procedee folosite, filmul lui Shirley Clarke din 1967 se aseamănă cu experimentele cinematografice ale lui Andy Warhol, realizate până la acea vreme. „Portrait of Jason” poate fi privit ca o intersecție între „Chelsea Girls”, realizat de artistul plastic în 1966, unde personajele prezentate se constituiau tot dintr-o gașcă de ciudați și drogați, ce aveau legături cu lumea artistică și mondenă și pe care Warhol îi lăsa să se desfășoare în baza unui scenariu minimal și „Screen-Test”-ele sale, în care personalitățile erau lăsate fără direcție în fața aparatului de filmat, având posibilitatea de a-și clădi propria reprezentație. Și în „Portrait of Jason”, Shirley Clarke îi lasă lui Jason libertatea de a-și forma singur imaginea care să-l reprezinte, însă insistența cu care îl filmează ore în șir produce fisuri ale acestei imagini, ce lasă să se întrevadă substanța personajului, într-un spectacol al așteptărilor și pretențiilor individuale confruntate cu realitatea.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s