[Cineclub FILM MENU] : Cléo de 5 à 7

Cléo de 5 à 7 (Cleo de la cinci la şapte)

 

Franța, Italia 1962

regie, scenariu Agnès Varda

imagine Jean Rabier, Paul Bonis, Alain Levent

montaj Janine Verneau, Pascale Laverriere

cu Corinne Marchand, Antoine Bourseiller

 

 

 


 

 

 

de Mirona Nicola

 

Cu toate că urmărește o oră și jumătate din viața unei femei și își concentrează atenția asupra problemelor existențiale ale acesteia, ar fi prea puțin să calificăm „Cléo de 5 à 7” drept un film feminist. Demersul regizoarei Agnès Varda și scopul mizanscenei minuțios alcătuite de ea nu este acela de a-și îndrepta personajul spre a fi o femeie puternică, ci pur și simplu spre a fi o femeie în loc de o păpușă. Așa o văd cei din jurul ei și tot astfel se percepe și Cléo însăși uneori.

Personajul principal evoluează în intervalul de timp minuțios respectat de Varda, evadând din universul luxos, dar închis și sufocant în care trăiește. Cariera de cântăreață îi permite lui Cléo să întrețină un stil de viață frivol, intoxicat și alimentat de superstiții și ipohondrie, accentuate de amenințarea rezultatului unei biopsii. Deși filmul este fidel timpului real în stil ciné-vérité, întregul periplu al femeii prin Paris stă mai degrabă sub semnul unui timp interior în care cronometrul se oprește o dată cu aflarea rezultatului. Acest al doilea sistem de măsurare a duratei este până la urmă cel care guvernează, căci în ciuda titlului acest episod din viața lui Cléo se încheie la 6 și jumătate.

În același timp regizor și scenarist, Agnès Varda construiește până la detaliu întreg universul în care evoluează personajul principal. Frica femeii de moarte este susținută și accentuată vizual de imagini precum cele ale măștilor africane, de cărțile de tarot rău-prevestitoare și de oglinzile sparte. Oglinzile în sine sunt un motiv recurent al filmului, privirea propriei reflexii fiind o modalitate prin care Cléo își caută identitatea în spatele paravanului de cântăreață la modă. Ea își acuză colaboratorii că o subapreciază constant în ceea ce privește talentul ei, fiind mai degrabă vorba de propria nesiguranță. Din acest punct de vedere, imaginea vedetei este una încă valabilă în contemporaneitate, asupra ei planând mereu riscul efemerității și obsesia perfecțiunii. De asemenea, din punct de vedere narativ realizatoarea suprapune o serie de evenimente segmentului temporal ales : în mod ironic, ziua în care Cléo își așteaptă rezultatul biopsiei este cea a Solstițiului de vară, ziua cea mai lungă din an. Chiar și numele său, Flora, este cel al zeiței primăverii, anotimp ce se încheie în acea zi.

Este plăcut și reconfortant pentru spectator faptul că Agnès Varda nu caută o idealizare a femeii prin acest personaj și îl poartă printr-un univers care, deși dominat de ciné-vérité în stilul de mizanscenă și de filmare, surprinde periodic cu mici variațiuni ingenioase și uneori jucăușe. Astfel, în film regăsim atât o secvență în care camera se substituie punctului de vedere al personajului (pentru a reda senzația lui Cléo că este urmărită curios de numeroase priviri), cât și un moment de pastișă printr-un scurtmetraj comic rulat în cinematograf ; prin morală (ochelarii de soare îl determină pe personajul principal să vadă, la figurat, totul în negru) momentul nu este însă rupt de firul narativ principal. Încă din prima secvență se face o trecere bruscă de la color la alb-negru, pentru ca mai apoi, când Cléo și prietena ei sunt în mașină, să se folosească filmare accelerată.

Parcursul fizic al lui Cléo nu iese din banal, dar în același mod în care procedează cu timpul, prin mizanscenă, acestuia i se suprapune un parcurs emoțional în care suntem atrași către căutările interioare ale femeii și către descoperirile pe care ea le face, de multe ori involuntar. Revolta ei împotriva a ceea ce este se produce pe fondul grijilor în privința sănătății, pe care le împărtășește cu patetism tuturor celor cu care interacționează, în ciuda faptului că pretinde o anumită discreție în privința acestei probleme. Cléo însăși remarcă universul septic și rupt de realitate în care își duce existența atunci când le reproșează asistentei sale Angèle și colaboratorilor Bob și Plumitif : „Toată lumea mă răsfață, dar nimeni nu mă iubește”.

 

 

Alte film prezentate în cadrul Cineclubului Film Menu:

Angel, SUA 1937 (r. Ernst Lubitsch)

Csillagosok, katonak, Ungaria 1968, (r. Miklós Jancsó)

Frankenstein, SUA 1931, (r. James Whale)

 

Acţiuni Film Menu:

Cineclub Film Menu

Sondaj

Anunțuri

7 gânduri despre „[Cineclub FILM MENU] : Cléo de 5 à 7

  1. Mi se pare o idee excelenta seria asta.
    Nu inteleg insa de ce le numesti femei-regizor. Cred ca sunt destule femei pe lumea asta care sunt in bransa, nu mai este asa o noutate ca sa le spunem femei-regizor. Nu vad de ce nu le-am spune regizoare, ca doar ne permite limba romana 😉

  2. Agnès Varda in Romania, asta ar fi intr-adevar un eveniment pentru cei din domeniu, regizorii „Vechiului”, „Noului” Val sau alte plasmuiri de felul asta, cinefili etc. Cred ca nu trebuie ratate din lista filmele realizate de Kinuyo Tanaka si Maya Deren, dupa parerea mea, cu accentul pus pe varietatea zonelor in care s-au exprimat si alte regizoare ale filmului. In afara de Franta, Germania, SUA, filmul s-a manifestat si in alte zone europene, continentale.

    Si da, „regizoare” (cu aceeasi forma de plural) castiga teren in fata neinspiratei sintagme femei-regizor, mai ales ca in franceza avem regisseur, -euse, iar in romana analogia cu profesor, oara este evidenta. Uite ca la nivel lingvistic exista acum o „egalitate” a profesiilor, desi candva norma lingvistica aplica principiul masculin al tuturor profesiilor.

  3. In legatura cu deschiderera aratata pentru eventualele sugestii, dupa ce in ultimul an din deceniul trecut selectia filmelor de la cineclub s-a facut dupa criterii mai mult sau mai putin reusite (daca nu chiar dezamagitoare), cred ca ar fi binevenit, in opinia mea, sa lasati un mail in care sa fie trimise optiunile spectatorilor, pentru ca ulterior sa apara un poll cu lista scurta a filmelor lunii (de ales patru-cinci filme dintr-o lista de maxim zece). Fie ca e vorba de o luna tematica (curent, actori, regizori, evenimente), fie ca nu exista niciun criteriu, metoda de mai sus ar fi mai clara, mai transparenta si de bun simt pentru cei care vor sa vada filme. Dixit.

  4. Florin,

    Exista un loc pe blog in care poti sa scrii titluri de filme pe care le-ai dori proiectate la Cineclub. Avand insa in vedere ca noi (Film Menu) suntem organizatorii proiectiilor, propunerile vor avea caracter de sugestii din partea ta (si a voastra), iar nu de ordine. Vom tine insa seama de propuneri si ne vom ghida dupa ele, in masura posibilitatilor.
    Locul in care poti sa ne sugerezi titlurile de filme este acesta: https://filmmenu.wordpress.com/mesaj-pentru-noi/

    Delia si Florin,

    In legatura cu terminologia folosita in denumirea regizoarelor, sa stiti ca am folosit sintagma „femei-regizor” intentionat, din dorinta de a reliefa importanta pe care o acordam fenomenului intrarii femeilor in lumea cinematografica, aproape inchisa lor (cu foarte putine exceptii) timp de 60 de ani. Sigur ca este corect sa spunem „regizoare” sau „cineasta”, dar, Florin, daca tot intram in explicatii etimologice, si „femeie-regizor” e acceptat de DEX. Alegerea sintagmei de catre noi sa spunem ca a fost mai degraba „poetica”.

  5. Andrei, explicatia ta mi se pare tare amuzanta.
    Adica, cu alte cuvinte, vrei sa le scoti in evidenta pe femei folosind un substantiv la masculin :)) tare.

  6. In fine, Andrei, discutia dintre ce este acceptat si ce este normat nu isi are locul aici. In schimb, multumesc pentru linkul unde pot fi trimise listele de filme, astept dinamism din partea voastra, apreciez eclectismul critic la care a ajuns Film Menu. Un prim exemplu este articolul despre Anul trecut la Marienbad si interferentele cu alte domenii, in special optica celebra a lui

    Am gasit in „Cinci fete ale modernitatii”, de Matei Calinescu, aceasta nota dintr-un citat al Susan-ei Sontag „Trebuie sa rezistam tentatiei de a interpreta. Ceea ce importa, in Marienbad, este nemijlocirea pura, intraductibila, senzuala, a unora din imaginile sale…” (p. 19)

  7. In fine, Andrei, discutia dintre ce este acceptat si ce este normat nu isi are locul aici. In schimb, multumesc pentru linkul unde pot fi trimise listele de filme, astept dinamism din partea voastra si apreciez eclectismul critic la care a ajuns Film Menu. Un prim exemplu este articolul despre Anul trecut la Marienbad si interferentele cu alte domenii, in special optica celebra a lui Gilles Deleuze.

    Am gasit in “Cinci fete ale modernitatii”, de Matei Calinescu, aceasta nota dintr-un citat al Susan-ei Sontag „Trebuie sa rezistam tentatiei de a interpreta. Ceea ce importa, in Marienbad, este nemijlocirea pura, intraductibila, senzuala, a unora din imaginile sale…”

    Poate ca citatul asta ajuta pe cineva in selectia filmelor si se ghideaza dupa aceasta idee despre cinema cu care sunt de acord. Succes si la buna revedere in octombrie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s