Valerie and Her Week of Wonders_afis

[Cineclub Film Menu] : Valerie a týden divu

Valerie and Her Week of Wonders_afis

Valerie a týden divu

(Valerie și săptămâna ei de nebunii)

Cehoslovacia 1970

regie Jaromil Jireš

scenariu Vitezslav Nezval, Jaromil Jireš, Ester Krumbachová, Jirí Musil

imagine Jan Curík

montaj Josef Valusiak

sunet Emil Poledník

distribuție Jaroslava Schallerová, Helena Anýžová, Karel Engel, Jan Klusák, Petr Kopriva

valerie-and-her-week-of-wonders-1970-still-2

de Andreea Mihalcea

Sărutările unei fecioare vindecă mușcăturile de vampir și o perlă sub limbă te scapă de pe rug!

Un basm cehesc pe peliculă, de un onirism liric, comic și uneori înfricoșător, despre coming-of-age-ul lui Valerie, o puștoaică de 13 ani, cu un istoric sexual al familiei mai mult decât dificil de dezlegat.

Într-o lume idilică, într-un orășel de provincie, cândva în secolul 19, trăia Valerie într-o cameră albă, cu danteluri, într-o vilă boierească veche, alături de bunica sa palidă, Elsa, aceasta din urmă o creatură ciudată, oscilând între devotament creștin, desfrânare și tânjind, și ea, ca alte eroine din basme, la tinerețea fără bătrânețe. Viața se scurgea liniștit cu lecții de pian, cules de margarete și după-amiezi pe verandă, până când într-o bună zi vin în oraș, două alaiuri: o procesiune catolică și un grup de actori. Valerie nu știa foarte multe despre ce s-a întâmplat cu părinții ei, însă păstrase o pereche de cercei de perle de la mama sa. Fiind între somn și trezie, un tânăr, așa-numitul Vultur, îi fură cerceii ca să îi ducă stăpânului, adică unchiului/tatălui (e dificil să spui cu precizie) său, înfricoșătorului (chiar e înfricoșător) Nevăstuică (capă neagră cu glugă peste un cap spân, albicios ca varul sau ca Nosferatu). Nici Vulturul nu o ducea prea bine în compania stăpânului, acesta schingiuindu-l de câte ori avea ocazia. Ba îl lega în lanțuri în piața publică, ba în țăruși în mijlocul râului și tot așa.

Vulturul, însă, se îndrăgostește de Valerie, care îi este soră/verișoară, și îi recapătă cerceii magici. În timpul acesta, Valerie, o femeie-copil, este ademenită, ca-n buna tradiție a filmelor cu vampiri, de Nevăstuică, acesta crezând că ea deține secretul tinereții veșnice. (Să ne înțelegem, e un basm oniric tratat cu ironie). Valerie i se opune și lui și unui preot, cam desfrânat și el. Lucrurile par să reintre pe făgaș. Fetele din orășel se mărită în continuare, spălătoresele se joacă ba cu peștișorii în râu, ba una cu cealaltă, ba cu diverși muncitori la bustul gol, călugărițele își acoperă ochii la văzul unor lucuri necurate prin pădure, ș.a.m.d. Dar vai, Elsa, bunica nesăbuită, face un pact cu Nevăstuică (un amant din tinerețe, de altfel) să-i dea casa în schimbul recăpătării tinereții. Ceea ce se și întâmplă, bunica scorțoasă transformându-se într-o strigoaică nimfomană.

Într-un moment la care Freud ar fi jubilat probabil, în care își închipuie că vampirul Nevăstuică e tatăl său, Valerie fură niște găini și cu sângele lor pe buze, îl sărută pe monstrul muribund (oamenii se sărută mult în filmul ăsta), salvându-i astfel viața.

De aici înainte, lucrurile o iau și mai razna. Preotul pofticios e spânzurat și când învie cu ajutorul lui Valerie (morții învie la cântatul cocoșilor într-o veselie în film;  aici, sub alura realismului magic regăsim ceea ce criticul Robin Wood numește incoerență narativă) , pornește un witch hunt chiar împotriva ei. Pe rug, ca o Ioana d’Arc mai mult jucăușă decât serioasă, fata își amintește de perlele magice, își pune una din ele sub limbă și dispare ca din senin, numai ca să-și refacă apariția în plin party dionisiac underground, în pivnița tenebrosului monstru. Fata pune capăt dezmățului, otrăvindu-l pe Nevăstuică cu una din perle pusă în paharul de vin și mușcă victorios dintr-un măr verde.

Fantasmagoria suprarealistă pare să se risipească și să nu fi fost decât un vis al fetei, când, de fapt, epilogul poveștii – în care bunica ba moare, ba învie, Nevăstuică ba pleacă din oraș, ba se întoarce sub forma tatălui ei, la brațul mamei lui Valerie, sanctitatea sa, preotul, e închis într-o cușcă – continuă seria nebuniilor, cursul evenimentelor devenind din ce în ce mai amețitor, toată lumea, celebrând în cele din urmă, printr-o amuzantă „orgie castă” nesfârșită.

O delicatesă stilistică –  a cărei savoare de basm-reverie e dată de imagini aproape haptice, cu Valerie mușcând din rodii și cireșe, la planuri apropiate, plonjeuri care accentuează castitatea camerei sale albe, filmări de exterior pe pajiști în lumină de regim, o coloană sonoră ca de cutiuțe muzicale acționate mecanic, întreruptă doar de cântecul vreunui cocoș sau de muzica de cor – glazurată cu umor și ironie crocantă.

Hilariously naughty. A must-see!

P.S. Am văzut pentru prima dată filmul cândva în liceu. Un prieten foarte bun (pe atunci, un necunoscut, și după aveam să aflu, unul dintre cei mai ascuțiți cinefili ever) venise la Teatrul Equinox din Ploiești cu o unitate centrală de câteva kilograme la subraț și a proiectat aici  pentru câțiva oameni Valerie and Her Week of Wonders. Încă mai am un coaster handmade („material promoțional”) cu un gros-plan cu Valerie mirosind o margaretă pătată cu sânge. Mulțumesc, Dan (pentru film/-e)!

Alte filme prezentate la cineclub:

City Girl (SUA 1930, regia F.W. Murnau)

Les parapluies de Cherbourg (Franţa 1964, regia Jacques Demy)

Comizi d’amore (Italia 1964, regia Pier Paolo Pasolini)

El espiritu de la colmena (1973, r. Victor Erice)

A woman under the influence (1974, r. John Cassavetes)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s