[Review] : Kinatay

Kinatay

 

Filipine 2009

regie Brillante Mendoza

scenariu Armando Lao

imagine Odyssey Flores

montaj Kats Serraon

sunet Albert Michael Idioma

muzică Teresa Barrozo

cu Coco Martin, Maria Isabel Lopez

 

 

de Tudor Jurgiu

 

Secvențele de început îi prezintă pe Peping (20) și pe logodnica lui, Cecille (20), în drum spre cununia civilă, împreună cu copilul lor de 7 luni. Peping e student la Academia de Poliție și, pentru a face un ban în plus, ajută la colectarea taxei de protecție pentru o organizație mafiotă locală. Într-o seară, contactul său din organizație îl cheamă într-o operațiune. Se urcă într-o dubă în care se află câțiva dintre liderii organizației. Din fața unui bar o iau pe o tânără prostituată. Câteva minute mai târziu, unul dintre bărbați începe să o lovească brutal, îi pune un căluș și o întinde pe podeaua mașinii, continuând să o lovească cu piciorul în cap. Peping asistă îngrozit și neputincios la ce se întâmplă. De aici, începe un coșmar, pe care spectatorul îl va trăi prin ochii lui Peping. Femeia este dusă în subsolul unei case izolate şi acolo e torturată, violată, ucisă și corpul îi e ciopârțit în mai multe bucăți, pentru a fi raspândit apoi pe la ghenele din oraș.

Se spune că un om care se aruncă de la geam nu constituie un eveniment dramatic, spre deosebire de un om care stă pe marginea geamului și nu ştie ce să facă. Acesta este sentimentul pe care e construită tensiunea în „Kinatay”. După ce își dă seama la ce acţiune ia parte, Peping încearcă de trei ori să fugă: sunt momente lungi în care el este chinuit de revoltă, de scârbă, dar și de frică și neputință. Aparatul de filmat îl urmărește nemilos și fără încetare în timpul acestor ezitări chinuitoare. Trimis să cumpere ceva, intră în baie, unde stă câteva minute așteptând, apoi dă ocol unei clădiri și se urcă într-un autobuz ținând capul jos. Brusc, este sunat de cei din mașină și se întoarce la ei imediat.  Deasupra întregului film planează posibilitatea ca el să pună capăt coșmarului sau să fugă. Ajuns în casa în care urmează să aibă loc crima, primește un pistol, cadou de la noul lui șef; un pistol încărcat pe care îl poartă la el încontinuu. Tot ce va face el de acum înainte pare o pregătire pentru un moment în care ar putea să-i omoare pe criminali și să o salveze pe femeie. Ai tot timpul convingerea că ești la câteva secunde de izbucnirea eroică ce va aplica răzbunarea pe care o merită călăii. Această dilemă a protagonistului este accentuată din nou și din nou prin toate mijloacele posibile. Gesturile actorului au multă vreme lentoarea unui om absent, ale cărui gânduri sunt departe de mâinile lui. Liderul grupului îi vorbește la un moment dat despre posibila lui carieră, dar din spate Peping aude gemetele femeii. Prins între aceste două coloane sonore, chipul personajului își schimbă încontinuu mimica, iar privirea lui pendulează între direcţiile din care provin cele două voci, fără ca spectatorul să poată vedea sursele. E o dramă în mare parte reflectată în protagonist. Noaptea se desfășoară aproape în timp real și Peping nu este cruțat nicio clipă. Insistența și repetitivitatea cu care este urmărit de imagini și sunete te hipnotizează și te atrag mai mult decât ai vrea în calvarul protagonistului.

Dar nici un foc de armă nu este tras pe durata filmului. Totul se desfășoară implacabil și cu normalitatea unei munci – ce-i drept, puțin mai speciale. În timp ce băieții curăță locul crimei, liderii discută despre costul unui telefon mobil second-hand.

Începutul luminos în care îl cunoaștem pe protagonist în mijlocul familiei și prietenilor ne plasează în afara unei convenții de film horror sau thriller. Această introducere mărește gradul de veridicitate a tot ceea ce urmează să vedem. La fel cum asistă la propria cununie civilă, protagonistul va asista nu mult mai târziu la uciderea scabroasă a unei femei. Forfota și zgomotele orașului fac loc, pe măsură ce se lasă întunericul, unei liniști întrerupte ocazional de câte o sirenă sau un claxon. Muzica însoțește această coborâre în Iad prin accente sinistre, dar subtile. Multe din senzațiile lui Peping sunt trăite prin sunet. Întunericul din mașină lasă aparatul de filmat să surprindă doar contururi luminate scurt de farurile câte unei mașini în trecere. Monștrii creați de imaginația noastră sunt mult mai grotești decât cei din realitate. Astfel, sunetele loviturilor aplicate femeii în obscuritatea mașinii sunt cu atât mai șocante, cu cât nu e clar cum și unde este lovită. Violul și uciderea ei sunt surprinse din unghiul subiectiv al lui Peping: frânturi văzute de el prin geam sau prin ușa deschisă. Unul dintre criminali lovește cu o macetă undeva în jos, apoi un picior se desprinde și este aruncat pe jos. Camera revine rapid pe fața lui Peping. Nu îți vine să crezi că ai văzut ce ai văzut. Ai vrea să dai înapoi pentru a verifica, dar totuși ești sigur. Nu se vedea prea bine, dar era clar. Prin această manieră de a filma, veridicitatea este dusă în zone pe care mulți spectatori le vor găsi prea greu de înghițit.

 

(articol publicat in numarul al 8-lea al Film Menu / decembrie 2010)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s