[Review] : Balonul alb

Badkonake sefid (Balonul Alb)

 

Iran 1995

regie Jafar Panahi

scenariu Abbas Kiarostami

după o idee de Jafar Panahi şi Parviz Shahbazi

imagine Farzad Jadat

montaj Jafar Panahi

sunet Said Ahmadi, Mehdi Dejbodi, Mojtaba Mortazavi

cu Aida Mohammadkhani, Mohsen Kafili

 


de Vladimir Creţulescu

Filmul a câştigat premiul „Camera d’Or” în cadrul Festivalului de Film de la Cannes în 1995.

 

Mica protagonistă a filmului „Badkonake sefid” („Balonul alb”, 1995) se confruntă cu o problemă foarte serioasă: îşi doreşte un peştişor auriu de la târg – însă mama sa, ocupată până peste cap cu pregătirile pentru serbarea Anului Nou, refuză să-i dea bani pentru achiziţia peştelui. Iată deci premisa poveştii, ancorată ferm în universul grav al copilăriei trăite. În cele din urmă, fetiţa reuşeşte, cu ajutorul fratelui său mai mare, să facă rost de bani de la mama. Pe drumul spre magazin, va trece însă prin mai multe peripeţii şi va pierde şi recupera succesiv bancnota. În ciuda aparentei sale lipse de miză, firul narativ al filmului poartă în filigran mai multe teme interesante:

 

1. Incapacitatea adulţilor de a rezolva problema.

 

Cu excepţia femeii cumsecade care o ajută pe fetiţă să-şi localizeze bancnota pierdută, toţi adulţii apar, din prisma problemelor copiilor (peştişorul, bancnota), ca fiind cu totul inepţi – sau, în cel mai bun caz, total dezinteresaţi. Drept consecinţă, copiii sunt constrânşi să găsească propriile soluţii – ei rezolvă problemele, ei depăşesc, unul după altul, obstacolele apărute, ei duc acţiunea înainte. Mama nu vrea să-i dea fetiţei bani pentru cumpărarea peştişorului – aşa că frăţiorul intervine, convingând-o. Croitorul este prea absorbit de ciondăneala sa cu un client pentru a acorda atenţie fetiţei – dar şi atunci când încearcă, într-un final, să scoată bancnota din scurgere renunţă repede, postulând imposibilitatea săvârşirii operaţiunii. La sfârşit, proprietarul magazinului din dreptul scurgerii pare a interveni providenţial – însă „gloria” de adult salvator îi este răpită atunci când ingeniozitatea copiilor dă roade, şi bancnota este extrasă cu ajutorul unui băţ şi al unei gume de mestecat – fără niciun ajutor din partea adulţilor!

 

2. Condiţia inferioară a femeii în societatea islamică.

 

Inechitatea socială dintre bărbaţi şi femei în Iran este una dintre temele predilecte ale lui Jafar Panahi. În acest prim lungmetraj al său, problema inegalităţii dintre sexe este mai greu sesizabilă, ea fiind abordată mai puţin evident decât în filmele ulterioare. Dacă în „Dayereh” („Cercul”, 2000) sau în „Offside” (2006), ea constituie tema centrală, aici discriminarea femeii face parte din urzeala fundalului socio-cultural al poveştii. În familia fetiţei, mama munceşte din greu pentru a pregăti gospodăria pentru anul nou; în tot acest timp, tatăl este în curs de a-şi face toaleta – el nu apare deloc, o non-prezenţă. Se manifestă doar urlând din beci să i se cumpere şampon. Atunci când îmblânzitorii de şerpi încearcă să-i ia fetiţei banii, păcălind-o şi speriind-o, niciunul din zecile de bărbaţi adunaţi să caşte gura nu intervine în apărarea fetiţei. Spectatorul se poate întreba: oare lucrurile ar fi stat la fel dacă în cauză s-ar fi aflat un băieţel? Sau poate nici îmblânzitorii de şerpi nu ar fi îndrăznit să se lege de un băiat? Apoi, acestor circumstanţe ce tind deja a-i pune pe bărbaţi într-o lumină negativă li se adaugă faptul că singurul adult ce arată compasiune şi oferă sprijin fetiţei aflate la ananghie (după ce îşi pierduse banii) este o femeie cumsecade; atitudinea acesteia este contrapusă relativei indiferenţe a vânzătorului de peşti decorativi şi totalei nepăsări iniţiale a croitorului. Aceeaşi doamnă binevoitoare o atenţionează pe fetiţă să nu mai privească niciodată la spectacole stradale asemănătoare celui oferit de îmblânzitorii de şerpi: asemenea locuri nu sunt potrivite nici pentru o femeie, darmite pentru o fetiţă (se înţelege implicit că genul acesta de manifestări este rezervat bărbaţilor). De altfel, însăşi mama fetei îi inerzisese, mai înainte, fiicei ei să privească la îmblânzitorii de şerpi.

 

3. Bunul samaritean este uitat.

 

Tânărul vânzător de baloane afgan îi ajută în mod dezinteresat pe fetiţă şi pe frăţiorul ei – el contribuie atât cu prăjina salvatoare, cât şi cu esenţialele bucăţele de chewing gum. Dar din clipa în care banii sunt recuperaţi, tânărul afgan dispare brusc şi total din spectrul preocupărilor celorlalţi doi. Ei pleacă fericiţi cu banii, fără a privi înapoi, fără nicio mulţumire la adresa „samariteanului”. Apoi, la întoarcere, când trec din nou prin faţa gurii de scurgere purtând victorioşi în mâini vasul cu peştişorul achiziţionat, cei doi fraţi îl ignoră pe cel care îi ajutase; ca şi când, brusc, el ar fi încetat să existe pentru ei. Să fie vorba aici doar despre cruzimea inconştientă a copilului? Sau poate că acelaşi pattern psihologic al indiferenţei funciare întâlnit la adulţi se perpetuează, iată, şi la copii? În definitiv, poate că nepăsarea şi lipsa de empatie faţă de celălalt sunt contagioase. În final, băiatul afgan rămâne singur lângă grilajul gurii de scurgere, cu unicul său balon alb. Iată adevărata victimă, anunţată din titlul filmului. Omenia. Spiritul umanitar. Balonul alb.

 

Alte articole despre Jafar Panahi pe blog:

Oglinda

Aur roşu aprins

Offside

Cercul

 

Acţiuni Film Menu:

Cineclub Film Menu

Sondaj

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s