[Cineclub Film Menu] : Rosii si albii

Csillagosok, katonák (Roșii și albii)

Ungaria 1968

regie Miklós Jancsó

scenariu Gyula Hernádi, Miklós Jancsó, Luca Karall, Valeri Karen, Giorgi Mdivani 

imagine Tamas Somlo

cu Joszef Madaras, Nikita Michalkov

 

Filmul „Csillagosok, katonák” („Roșii și albii”) din 1967 al lui Miklós Jancsó rulează miercuri 12 ianuarie de la orele 19.30 (subtitluri în limba română) la Cinemateca Union din Bucureşti în cadrul Cineclubului Film Menu.

 

de Gabriela Filippi

Proiectul filmului realizat de Miklós Jancsó în 1967, „Roșii și Albii”, a pornit ca o comandă a statului maghiar, aflat sub regimul comunist la acea dată, pentru realizarea unui film ce avea să comemoreze cincizeci de ani scurși de la Revoluția din Octombrie. Regizorul plasează acțiunea doi ani mai târziu, în 1919, în mijlocul Războiului Civil Rus și prezintă confruntarea Armatei Roșii –comuniste – cu Armata Albă – țaristă –  din perspectiva unei a treia forțe implicate, fără voie, în luptă: ostașii maghiari, prizonieri de război aflați pe teritoriul rus, nevoiți să adere de o parte sau de alta a conflictului. Provenind, în cea mai mare parte a lor, din familii simple, ei aleg să fraternizeze cu Armata Roșie. Cu toate că Miklós Jancsó a fost toată viața sa un simpatizant al ideilor marxiste, filmele sale au cuprins adesea critici la adresa felului în care ideile socialiste au fost aplicate. Și acest film din 1967, departe de a se conforma modelului impus al filmului de propagandă, dovedește o privire lucidă asupra acțiunilor prezentate. În primul rând, Miklós Jancsó respinge formula eroului comunist, apelând la o narațiune în care personaje diferite vor conduce, în momente distincte, povestirea. Scenele din film se constituie în episoade aproape autonome, reprezentând confruntări minore, fără putere de decizie, în contextul mare al războiului desfășurat pe timp de aproape șase ani. Cele două armate ies, pe rând, aproximativ în mod egal, învingătoare sau învinse, în urma bătăliilor prezentate în film.

„Roșii și Albii” sugerează faptul că în învălmășeala evenimentelor istorice este imposibil ca dreptatea și adevărul să existe de o singură parte a frontului. Într-un spital de campanie, asistentele îi ajută pe comuniști să se ascundă de soldații Armatei Albe. Figura centrală a acestui episod este o asistentă tânără, implicată într-o aventură cu un maghiar comunist. Forțele țariste îl omoară pe iubitul ei și o obligă pe femeie să îi indice pe bolșevicii adăpostiți în spital. Amenințată cu moartea, femeia dezvăluie identitatea acestora. În acest punct, situația se întoarce abrupt, atunci când soldații comuniști își fac brusc apariția, încercuindu-i pe adeversarii lor și omorând-o pe femeia pe care o consideră o trădătoare, necunoscând întregul adevăr al situației. Amândouă armatele sunt arătate violente în lupta pentru scopul lor, al fiecăreia în parte. Dacă sunt puse în balanță faptele josnice comise de ambele părți, Armata Albă apare, totuși, în filmul lui Miklós Jancsó mai imorală, din rațiuni ce țineau de sistemul de cenzură al filmelor produse sub regimul comunist maghiar.

Faptul că Miklós Jancsó se concentrează mare parte din film asupra personajelor maghiare reprezintă o formă de evazionism față de rigorile pe care cineaștii din Ungaria trebuiau să le respecte în anii ̓60. Personajele sale sunt forțate să intre într-un conflict în care rămân, totuși, intruși și victime totodată. Iar dacă personajele comuniste par a fi privite cu mai multă blândețe în „Roșii și Albii”, acest fapt se datorează prezenței în ecuație a personajelor maghiare care nu au nicio vină, nici măcar pe aceea de a fi ales o direcție politică în defavoarea celeilalte, din moment ce activitatea lor comunistă pare de conjunctură, o modalitate de supraviețuire. Tot o formă de evazionism este și concepția vizuală din „Roșii și Albii”. Pe lângă frumusețea și virtuozitatea lor formală, cadrele lungi și complexe din filmul lui Miklós Jancsó mai au o funcție, justificată de dramaturgie: aceea de a arăta situațiile în contextul lor mai larg, de a impune rațiunea asupra emoției. În interiorul unui aceluiași cadru putem vedea ansamblul în care se desfășoară acțiunea, apoi camera își alege protagoniștii și situațiile la care se oprește, revenind ulterior la contextul general, în afara universului restrâns al personajelor, într-o repoziționare față de situația urmărită.

Acţiuni Film Menu:

Program Cineclub Film Menu

Sondaj

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s