[Review] : Tangled

Tangled (O poveste încâlcită)

SUA 2010

regie: Nathan Greno, Byron Howard

scenariu: Dan Fogelman

voci: Mandy Moore, Zachary Levi, Donna Murphy


de Ela Duca

 

A trecut ceva vreme de când n-am mai văzut un film de mall la mall, așa că a fost plăcut să resimt atmosfera creată de un public pe care un film ca „Tangled” îl aduce în sala de cinema. Nu am avut mari așteptări de la ultima producție Disney, considerând declinul lor din ultimii ani, și nici nu m-am documentat înainte. M-am dus ca orice spectator, sperând să mă distrez timp de 100 de minute. Și m-am distrat.

În ideea că fetele merg la filme pentru băieți, dar băieții nu merg la filme pentru fete, producătorii au optat pentru titlul „Tangled” în loc să meargă pe varinata inițială, din 2005, „Rapunzel Unbraided”. O mișcare inspirată, de altfel, mai ales pentru că „The Princess and the Frog” (2009) nu a făcut ravagii în rândul spectatorilor tocmai din cauza titlului. „Tangled”, în schimb, s-a descurcat mult mai bine și a avut mai mult succes la public. Și pe bună dreptate.

Cu o regie semnată de Nathan Greno și Byron Howard, care au lucrat împreună în departamentul de animație la filme ca „Mulan” (1998), „Chicken Little” (2005) sau „Bolt” (2008) și cu un scenariu adaptat de Dan Fogelman („Bolt”, „Cars”) după cunoscutul basm cules de frații Grimm, „Rapunzel”, „Tangled” aduce o gură de aer proaspăt pe scena animației internaționale mainstream. Dacă majoritatea producțiilor recente de la Pixar sau Dreamworks s-au concentrat pe relații de prietenie între masculi („Ice Age”), cei de la Disney readuc în prim plan eroina și drumul ei spre maturizare.

Da, avem de a face cu o poveste clasică de „coming of age”, în care Rapunzel, blondina cu 21 de metri de păr magic, încearcă să scape din turnul în care mama ei adoptivă, Mother Gothel, o ține ascunsă de când era un bebeluș. Desigur, Rapunzel nu știe că este o prințesă furată de Mother Gothel din castelul părinților ei pentru proprietățile tămăduitoare ale părului ei blond, însă noi aflăm asta de la bun început. Povestea începe, de fapt, cu o floare care a germinat dintr-o bucățică de soare, pe care Mother Gothel o ține ascunsă și o folosește pentru a se menține tânără. Însă, foarte aproape de nașterea primului ei copil, regina se îmbolnăvește grav și oamenii din regat caută și găsesc această floare tămăduitoare care îi va salva viața și o va înzestra pe micuța Rapunzel cu un păr auriu cu super-puteri care, însă, o dată tăiat, devine șaten, nu mai crește la loc și își pierde, bineînțeles, puterea. Din acest motiv, Rapunzel nu se poate tunde, evident, dar nici nu are vreun fir înspicat la vârf. Deh, păr magic. Revenind, Mother Gothel este singura care știe incantația prin care floarea și, ulterior, părul fetei încep să strălucească și să regenereze tot ce intră în contact cu el și tot ea este cea care taie inițial o bucată din el și descoperă că nu e bine. Prin urmare, fură bebelușul și îl ascunde într-un turn înalt, din mijlocul pădurii, departe de regat, în care singura cale de acces este părul pe care fata și-l aruncă pe fereastră atunci când Mother Gothel îi spune „Rapunzel, Rapunzel, coboară-ți părul!”

Din poveste aș mai menționa faptul că visul fetei este să vadă de aproape luminile care se ridică pe cer în fiecare an de ziua ei (mii de lampione aprinse de toți locuitorii regatului pentru a-și chema prințesa pierdută), că mama ei nu o lasă să părăsească turnul, asemenea unor părinți care își țin copiii în casă, sădind în ei frica de lumea exterioară și un adânc sentiment de insecuritate și că șansa ei de a evada se materializează în personajul fermecătorului hoț Flynn Ryder care urcă în turn pentru a scăpa de urmăritorii lui. Cei doi fac un târg: el o va escorta prin sălbăticie să vadă luminile și o va aduce înapoi, iar ea îi va returna coroana pe care acesta o furase (coroana prințesei pierdute) și pe care ea o ascunde bine undeva prin turn.

Cam atât ar fi de ajuns pentru a trezi interesul, nu vreau să mai adaug spoilere, doar câteva alte detalii importante. „Tangled” are o distribuție reușită cu vocea lui Mandy Moore pentru Rapunzel, a lui Zachary Levi pentru Ryder și a Donnei Murphy pentru Mother Gothel. Muzica este scrisă de Alan Menken, câștigător a opt premii Oscar pentru compozițiile sale („The Little Mermaid”, „Beauty and the Beast”, „Pocahontas”, „Aladdin”) și are versuri scrise de Glenn Slater, nominalizat la premiul Tony pentru „The Little Mermaid”. În traducere, muzica și-a recăpătat din îndrăzneala și farmecul pe care obișnuia să le aibă în vechile producții Disney, însă versurile sunt destul de ușurele, câteodată infantile, riscând să plictisească un anumit segment al publicului – adulții. Actriță de mare succes pe Broadway și pe scenele teatrelor newyorkeze, Donna Murphy are parte de un rol negativ excelent, pe care îl joacă impecabil: puterea pe care o emană este hipnotizantă mai ales în ceea ce aș numi cel mai bun moment muzical al filmului, „Mother Knows Best”.

Cât despre animație în sine, pariul făcut de animatorii de la Disney cu ei înșiși, de a crea o combinație perfect echilibrată între stilul clasic și noi mijloace tehnologice, este pe deplin câștigat. În primul rând, atât în designul personajelor, cât și în aspectul decorurilor observăm acea candoare a desenului clasic de mână, în ciuda faptului că „Tangled” este un film 3D cu animație integral generată pe calculator (CG). În al doilea rând, e musai să apreciem fluiditatea și naturalețea mișcărilor, mai ales dacă stăm să ne gândim câtă muncă trebuie să fi depus animatorii pentru atâta păr. Toată lumea știe cât de greu este să faci părul personajelor să arate natural într-un film 3D, așa că felicitări lui Glen Keane (designul personajelor din „The Little Mermaid”, „Beauty and the Beast”, „Aladdin”, etc.) și departamentului de animație pe care l-a condus.

Și dacă tot nu v-am convins să mergeți la film încă, măcar pentru cele două personaje secundare „sidekick” merită să o faceți – Maximus, calul cu temperament câinesc și Pascal, cameleonul simpatic care își schimbă culoarea în funcție de stare. Prezența animalelor ajutătoare este aproape obligatorie într-un basm, dar aceste două necuvântătoare exprimă atât de multe prin gesturi și emană atâta umanitate, încât îți este imposibil să nu te îndrăgostești de ele. Ah, și am menționat că sunt extrem de amuzante?

 

Alte review-uri Film Menu:

Hadewijch (Franța 2009, r. Bruno Dumont)

Sedmikrasky (Cehia 1966, regie Vera Chytilova)

The Limits of Control (SUA – Japonia 2009, regie Jim Jarmusch)

Kynodontas (2009, regie Giorgos Lanthimos)

Trash Humpers (SUA – Marea Britanie 2009, regie Harmony Korine)

 

Sondaj

Download Film Menu

Anunțuri

Un gând despre „[Review] : Tangled

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s