Pledoaria lui Jafar Panahi

Pledoaria lui Jafar Panahi în faţa Tribunalului din Teheran

 

În data de 20 decembrie 2010, Jafar Panahi şi Mohammad Rasoulof au fost condamnaţi la 6 ani de închisoare şi au primit o interdicţie de a regiza filme, a scrie scenarii, a acorda interviuri sau a părăsi Iranul până în anul 2030. Cineaştii iranieni au fost acuzaţi de „propagandă împotriva regimului”.

Aceasta este pledoaria prezentată de Jafar Panahi în noiembrie 2010 înaintea magistraţilor Tribunalului din Teheran.

Onorată instanţă, aş dori să vă prezint pledoaria mea în două părţi:

 

Partea întâi: Ce cred ei;

 

În ultimele zile am revăzut filmele mele preferate, deși nu am avut acces la unele dintre ele, care se numără printre cele mai mari filme din istoria cinematografiei. Casa mea a fost percheziţionată în noaptea de 1 martie 2010, în timp ce colegul meu, domnul Rasoulof, și cu mine filmam ceea ce intenţionam să fie un film de artă independent cu temă socială. Persoanele în cauză, care s-au identificat ca agenţi ai Ministerului Securităţii Naţionale, ne-au arestat pe noi şi pe ceilalţi membri ai echipei, fără să ne prezinte un mandat. De asemenea, mi-au confiscat colecţiile de filme, care nu mi-au mai fost returnate până în prezent. Ulterior, singura referire la aceste filme i-a aparţinut procurorului care se ocupă de cazul meu, care m-a întrebat: „Ce e cu filmele acestea obscene pe care le colecţionaţi?”.

Eu am învăţat cum să fac filme inspirându-mă din acele filme remarcabile pe care procurorul meu le-a numit obscene. Credeţi-mă că îmi este la fel de greu să înţeleg cum pot aceste filme să fie crezute obscene, cum îmi este să pricep că acțiunile pentru care am fost arestat pot trece drept un delict. Cazul meu este exemplul perfect al unui om pedepsit înainte de a comite infracţiunea. Sunt inculpat în acest proces pentru că am facut un film care, ȋn momentul arestării, era filmat doar în procent de 30%. Presupun că ați auzit pȃnă acum că faimosul crez  „Nu există niciun dumnezeu, în afară de Allah” devine o blasfemie dacă spui doar prima parte şi o omiţi pe cea de-a doua. Extrapolând, cum puteţi stabili că a fost comis un delict, judecând după 30%  din materialul brut pentru un film care nu a fost încă montat?

Nu înţeleg acuzaţia de obscenitate adusă unor clasici ai cinematografiei, aşa cum nu înţeleg nici delictul de care sunt învinuit. Dacă aceste acuzații sunt valide, ne judecaţi nu doar pe noi, ci judecați întreaga cinematografie iraniană cu preocupări sociale, umaniste și artistice, o cinematografie care încearcă să rămână dincolo de Bine şi de Rău, o cinematografie care nu judecă şi nu capitulează în faţa puterii sau a banilor, ci încearcă să reflecte just o imagine a societăţii.

Una dintre acuzaţiile care mi se aduc este aceea că încerc să încurajez manifestaţiile şi să incit la proteste prin intermediul acestui film. Pe tot parcursul carierei mele, am subliniat că sunt un regizor cu preocupări sociale, nu politice. Principalele mele puncte de interes sunt aspectele sociale; prin urmare, filmele mele sunt drame sociale şi nicidecum pledoarii politice. N-am intenținonat nicicȃnd să-mi asum funcția de judecător sau de avocat al acuzării. Nu sunt un cineast care judecă, ci sunt un cineast care îi invită pe alţii să observe. Nu e ȋn puterea mea să hotărăsc pentru alții şi nu scriu manuale pentru nimeni; permiteţi-mi, vă rog, să-mi reiterez dorința de a-mi ȋnscrie arta dincolo de Bine şi de Rău. Acest fel de gȃndire ne-a cauzat suficiente probleme, mie şi colegilor mei; multe dintre filmele mele au fost interzise, laolaltă cu filmele altor cineaşti ca mine. Însă e pentru prima oară în istoria cinematografiei iraniene cȃnd e arestat şi reținut un cineast pentru că a făcut un film, fiindu-i hărțuită familia cât timp el e închis. Această ȋntȃmplare creează un precedent în istoria cinematografiei iraniene și va fi ţinută minte mult timp de-acum ȋncolo.

Am fost acuzat că am participat la manifestaţii. Niciun cineast iranian n-a avut permisiunea să-şi folosească aparatul de filmat ca să ȋnregistreze evenimentele, însă nu îi puteţi interzice unui artist să observe! Ca artist, e datoria mea să observ ca să mă inspir și să creez. Am fost un observator şi era dreptul meu să observ.

Am fost acuzat că am făcut un film fără autorizație. Chiar e nevoie să semnalez că Parlamentul n-a aprobat nicio lege care invocă necesitatea unui permis pentru realizarea unui film? Există doar câteva notificări de ordin intern, care sunt revizuite de fiecare dată când ministrul este schimbat din funcţie.

Am fost acuzat că nu le-am ȋnmȃnat actorilor un scenariu. E o metodă de lucru standard, ȋn tipul de cinema pe care îl practicăm noi. Lucrăm, de cele mai multe ori, cu actori neprofesionişti. Prin urmare, regizorul nu găsește că e necesar să le dea un scenariu. Acuzația asta mi se pare mai degrabă o glumă și nu-i văd rostul într-un sistem juridic.

Am fost acuzat de semnarea unei declaraţii. Am semnat una, într-adevăr: o scrisoare deschisă, semnată de 37 de regizori de film cunoscuţi, pentru a ne exprima ȋngrijorarea cu privire la evenimentele recente din ţara noastră. Eu am fost unul dintre ei. Din păcate, în loc să ne fie ascultate plȃngerile, am fost acuzaţi de trădare. Dar țineți cont că cineaştii de care vorbim sunt aceiaşi oameni care, în trecut, s-au ȋngrijit de alte nedreptăţi de pe tot globul. Cum vă puteţi astepta să rămână indiferenţi la soarta propriei țări?

Am fost acuzat că am organizat demonstrații la deschiderea Festivalului de Film de la Montreal. Măcar o urmă de adevăr şi de corectitudine ar trebui să existe ȋn spatele oricărei acuzații. Am fost preşedintele juriului de la Montreal şi am ajuns cu doar câteva ore înaintea galei de deschidere. Cum aş fi putut organiza o demonstrație într-un loc în care aproape că nu ştiam pe nimeni? Să nu pierdem din vedere faptul că, în acele zile, Diaspora Iraniană se aduna la orice eveniment relevant din lume pentru a-şi articula cererile.

Am fost acuzat că am acordat interviuri unor canale media din străinatate care emit în limba persană. Ȋnsă știu cu certitudine că nu există legi care să ne interzică să acordăm interviuri.

 

Partea a doua: Ce spun eu;

 

Istoria stă mărturie că mintea unui artist e mintea analitică a societăţii lui. Învăţând despre cultura şi istoria ţării sale, observând evenimentele din jurul său, un artist vede, analizează şi ȋi prezintă societăţii, prin intermediul artei sale, problemele contemporane.

Cum poate fi acuzat cineva pentru mintea lui și pentru ce-i trece prin minte?

Asasinarea ideilor şi sterilizarea artiştilor care alcătuiesc o societate are o singură consecinţă: distrugerea rădăcinilor artei şi creativităţii. Arestarea mea și a colegilor mei în timp ce lucram la un film nu este decât un atac al celor la putere ȋmpotriva tuturor artiștilor din acest stat. Transmite un mesaj extrem de limpede, oricȃt ar fi de trist: „O să regretați dacă nu gȃndiți ca noi”.

Aş dori, de asemenea, să-i amintesc Curţii încă un detaliu ironic legat de arestarea mea: spaţiul alocat ȋn Muzeul de Cinematografie din Teheran premiilor câştigate la festivaluri de Jafar Panahi este mult mai mare decât spaţiul care îi este alocat cineastului în celula sa din închisoare.

Acestea fiind zise, ȋn ciuda nedreptăților la care sunt supus, eu, Jafar Panahi, declar încă o dată că sunt iranian, că rămȃn în ţara mea şi vreau să lucrez în țara mea. Îmi iubesc ţara, am plătit şi un preţ pentru această dragoste, şi sunt dispus să plătesc ȋn continuare, dacă e nevoie. Mai am o declaraţie care aş vrea să o completeze pe prima. După cum reiese şi din filmele mele, declar că eu cred în dreptul „celuilalt” de a fi diferit, cred în înţelegere şi respect reciproc, şi cred în toleranţă: toleranţa care mă împiedică să judec sau să condamn. Nu urăsc pe nimeni, nici măcar pe anchetatorii mei.

Îmi conștientizez responsabilităţile faţă de generaţiile viitoare care vor moşteni această ţară de la noi.

Istoria este răbdătoare. Poveştile nesemnificative se întâmplă fără ca măcar să fie evidentă lipsa lor de însemnatate. Eu, unul, ȋmi fac griji pentru generaţiile viitoare.

Ţara noastră este suficient de vulnerabilă; numai prin instituirea statului de drept pentru fiecare dintre noi, indiferent de etnie, de religie sau de valorile politice în care credem, putem evita pericolul foarte concret al unui viitor haotic şi fatal. Eu cred sincer că toleranţa reprezintă singura soluţie realistă şi onorabilă în faţa acestui pericol iminent.

Cu respect,

Jafar Panahi

Un regizor iranian

*tradus din limba engleză de Ioana Mischie

 

Alte articole despre Jafar Panahi pe blog:

Balonul alb

Oglinda

Aur roşu aprins

Cercul

 

Acţiuni Film Menu:

Cineclub Film Menu

Sondaj

Anunțuri

Un gând despre „Pledoaria lui Jafar Panahi

  1. O pledoarie manifest pe care ar trebui s-o transformăm într-un act de intemeiere a discursului artistic moral din intreaga lume. Nu mai putem continua aşa. Regizorii, artiştii intelectualii trebuie să se ridice întru apărarea unuia de „al lor”…dincolo de naţionalitate..Felictări Andrei pentru tot ce aţi făcut. Film Menu devine ceva mult mai important decât o simplă platformă de cinema. Prin această dimensiune etică…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s