Submarino
Danemarca-Suedia 2010
regie Thomas Vinterberg
scenariu Thomas Vinterberg, Jonas T. Bengtsson, Tobias Lindholm
imagine Charlotte Bruus Christensen
montaj Andri Steinn
cu Jakob Cadergren, Peter Plaugborg
de Irina Trocan
Thomas Vinterberg a declarat că „Submarino” este cea mai sumbră operă a sa; și vorbim aici despre omul care, ȋn 1998, făcea primul film ce respecta normele austere stabilite de Dogma ʼ95: „Festen” („Sărbătoarea”), a cărui poveste a șocat toți spectatorii pe care i-a impresionat ȋn vreun fel; ceilalți – adică cei care au respins toată seria de dezvăluiri, calcule și reacții ȋmpietrite ca pe o făcătură ieftină, lipsită de adevăr uman – nu vor fi impresionați nici de „Submarino”.
Cei doi fii preadolescenți ai unei femei alcoolice ȋși neglijează frățiorul nou-născut, de care știu că numai ei pot avea grijă, și, ȋn curȃnd, ȋl descoperă mort. Soarta ȋi desparte pe cei doi frați, dar trauma ȋi urmărește pe fiecare ȋn parte. Nu se poate spune cum anume se manifestă această traumă, căci Vinterberg apelează la o elipsă de cȃteva decenii și ȋi redescoperă cȃnd viețile lor sunt deja insuportabile; numai că, ȋn ciuda ghinionului inimaginabil care ȋi urmărește, evenimentele evoluează spre o reȋntȃlnire caldă ȋn ȋnchisoare – ceea ce Vinterberg numește ȋn interviuri „un final optimist”.
„Submarino” e un fel de film noir din care lipsește scena seducției, sau a angajării, sau orice alt moment de cumpănă care dă de ȋnțeles că, ȋn spatele unei decizii proaste a unui protagonist, se află speranța sinceră că va avea ceva de cȃștigat. Ar putea exista, ȋn ficțiune, o lume ȋn care, din omenie, ȋți lași două minute prietenul cel mai bun cu amanta, și cȃnd te ȋntorci, ȋl descoperi ȋngrozit și o descoperi moartă; dar lumea aceasta trebuie să aibă coerența ei, or Vinterberg e prea preocupat să bifeze scene deprimante ca să ȋncerce să ȋnțeleagă cum anume se leagă una de alta.
„Festen” avea de cȃștigat din restricțiile impuse de Dogma ʼ95, pentru că acestea limitau, atȃt cȃt puteau, o concepție regizorală care face lumea filmului și mai „sumbră”. Unghiurile de filmare din „Festen” erau atȃt de amestecate, ȋncȃt ȋncepeau să semene, din cȃnd ȋn cȃnd, cu punctul de vedere al unui nou-venit inocent. „Submarino”, ȋn schimb, nu se jenează să ȋnece totul ȋntr-o atmosferă sobră ca aceea din oricare film hollywoodian „serios”. Parcă ar fi trecut vremurile acelea ȋn care fiecare suferea ȋn felul lui…
(articol publicat in numarul al 6-lea al Film Menu / iunie 2010)
Alte review-uri Film Menu:
După Revoluție (România 2010, regie Laurențiu Calciu)
In film nist (Iran 2011, un efort al lui Jafar Panahi și Mojtaba Mirtahmasb)
The Trip (Marea Britanie 2010, regie Michael Winterbottom)
This Must be The Place (Italia – Franţa – Irlanda 2011, regie Paolo Sorrentino)
J.Edgar (SUA 2011, regie Clint Eastwood)
The Artist (Franța – Belgia 2011, regie Michel Hazanavicius)
FILM MENU 