[Review] : Io sono l’amore

Io sono l’amore (Eu sunt dragostea)

 

Italia 2009

regie Luca Guadagnino

scenariu Luca Guadagnino, Barbara Alberti, Ivan Cotroneo, Walter Fasano

imagine Yorick Le Saux

montaj Walter Fasano

muzică John Adams

production design Francesca Balestra Di Mottola

cu Tilda Swinton, Flavio Parenti, Edoardo Gabbriellini

 

 

de Anna Florea

 

Acoperişurile clădirilor impunătoare ale Milanului acoperite de zăpadă, muzica clasică modernă, caracterele de o eleganţă de la mijlocul secolului trecut ale genericului de început – debutul filmului „Io sono l’amore” este grandios, stilat şi epic. Aşa îşi doreşte să fie şi restul filmului, povestea Emmei Recchi, soţia rusoaică a moştenitorului unei mari afaceri de textile, mamă a trei copii, stăpâna perfectă a reşedinţei Recchi care se îndrăgosteşte de un tânăr bucătar şi îşi consumă această pasiune neaşteptată pe fundalul decăderii marii familii. Însă personajele parcă nu se ridică niciodată nici la grandoarea propusă de film, nici la cea a arhitecturii spaţiului în care se desfăşoară evenimentele – în punctul culminant al filmului, în care Emma, în urma funeraliilor fiului său,  îi mărturiseşte soţului că iubeşte pe altcineva, tumultul, pasiunea şi durerea personajului pe care le bănuieşti în spatele şocului îngheţat al Emmei nu reuşesc să umple golul clădirii în care are loc confruntarea. Personajele secundare ale filmului (întreaga familie Recchi şi bucătarul, Antonio) sunt prea mici în unidimensionalitatea lor şi se pierd în arhitectura impozantă a Milanului şi a filmului.

Provenienţa rusească a Emmei este mai degrabă o nuanţă puţin exploatată, decât un element de care te aştepţi ca regizorul să fi profitat – ciocnirea culturală a unei rusoaice într-o familie italiană de un asemenea rang, chiar şi după ani de asimilare, ar avea nişte consecinţe considerabile. Într-adevăr, figura lui Swinton este cel puţin exotică în mijlocul familiei Recchi (însă în ce grup de oameni figura lui Swinton nu este exotică?), iar Emma şi fiul ei, Edo, vorbesc în momentele cele mai intime în limba rusă; însă dincolo de aceste două aspecte, naţionalitatea specifică a Emmei are un rol foarte mic. Desigur, ar putea fi vorba de o alegere conştientă din partea regizorului-scenarist, însă filmul nu oferă destule indicii ca să ne dăm seama dacă acest aspect este tratat cu subtilitate sau cu ignoranţă, rămânând cumva într-o zonă vagă. În rest, Swinton este, ca întotdeauna, fermecătoare şi ameţitoare prin prezenţa ei fizică deosebită şi prin capacitatea de a transmite mult din interior folosindu-se de puţine mijloace exterioare.

Oricâte neajunsuri ar avea filmul la nivelul naraţiunii şi al construcţiei personajelor, un lucru poate fi afirmat cu certitudine – „Io sono l’amore” este un film cu stil. Personajele îşi etalează cu multă graţie ţinutele impecabile în vile şi restaurante elegante din Milano şi San Remo. Până şi căsuţa izolată din dealurile de lângă San Remo în care îşi trăiesc intens povestea de dragoste Emma şi Antonio este elegantă prin simplitatea ei. Varietatea de tipuri de cadre – începând cu planurile-ansamblu ale clădirilor din Milano de la începutul filmului şi până la planurile-detalii cu mâna Emmei pe pielea înfiorată a lui Antonio din timpul scenei de dragoste printre flori sălbatice şi insecte – mişcările de aparat elaborate, urmăririle cu focală lungă scoase parcă dintr-un film din anii ’70 a personajelor compun o imagine memorabilă, care însă atrage uneori prea mult atenţia asupra sa, atâta vreme cât unghiurile de filmare neaşteptate, dar artificiale, nu sunt susţinute de un suport dramaturgic.

În final, rămâi cu o stare confuză. De la mijlocul filmului, povestea cade într-o zonă de melodramă şi nu iese de acolo până în final, Tilda Swinton rămânând însă la fel de credibilă şi impunătoare în rolul său. Momentele de cinema rafinate (precum cel de o senzualitate deosebită în care Emma gustă o mâncare de creveţi pregătită special pentru ea ) alternează cu momente aproape grosolane (precum cel în care Emma se plimbă pe străzile din San Remo, vede o biserică rusească, îl observă în acelaşi timp pe Antonio, are un moment de ezitare – biserica sau băiatul? Patria-mamă sau pasiunea mistuitoare? – şi se hotărăşte să îl urmărească pe bucătar, sau cel în care, în final, când fuge de acasă, înainte de a ieşi pe uşa vilei, are un schimb de priviri plin de înţelesuri, dureros de lung şi aproape siropos cu fiica ei, care mai devreme în film îi mărturisise că este lesbiană şi îi arătase fotografii cu iubita ei). O asemenea variaţie de calităţi şi defecte îşi are un anume farmec al său, însă în niciun caz nu construieşte capodopera care se doreşte a fi acest film.

 

(articol publicat in numarul al 9-lea al Film Menu / februarie 2011)

 

 

Alte review-uri Film Menu:

Vincere (Italia 2009, regie Marco Bellocchio)

Now Showing (Filipine 2008, regie Raya Martin)

Hadewijch (Franța 2009, r. Bruno Dumont)

The Time That Remains (Marea Britanie – Italia – Belgia – Franţa 2009, r. Elia Suleiman)

35 Rhums (Franta – Germania 2008, r. Claire Denis)

 

Acţiuni Film Menu:

Cineclub Film Menu

Sondaj

Anunțuri

2 gânduri despre „[Review] : Io sono l’amore

  1. Heya im for the first time the following. I discovered this specific table as a consequence I to discover The item faithfully of use &amp the idea rallied round myself publicized lots. I am hoping to deliver a little back again furthermore foster further like so gdceddedcdab

  2. I like the helpful information you provide in your articles. Ill bookmark your weblog and check again here regularly. I’m quite certain I will learn plenty of new stuff right here! Good luck for the next! gefcdgbdkbce

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s