[Review] : Non ma fille, tu n’iras pas danser

Non ma fille, tu n’iras pas danser (Nu, fiica mea, nu vei dansa)

 

Franța 2009

regie Cristophe Honoré

scenariu Cristophe Honoré, Geneviève Brisac

imagine Laurent Brunet

montaj Chantal Hymans

cu Chiara Mastroianni, Marina Fois, Jean-Marc Barr

 

de Irina Trocan

 

Cristophe Honoré, regizorul filmului „Non ma fille, tu n’iras pas danser”, ȋși declară intenția de a obține prin filmul său mai mult decȃt portretul unei eroine: speră să obțină un portret al „femininului”. Protagonista, Lena (Chiara Mastroianni), rămȃne să (nu prea) se descurce singură cu doi copii, și e ȋncurcată și mai mult de rudele care sunt convinse că știu ce e mai bine pentru ea. Ȋnsă Cristophe Honoré e atȃt de preocupat să arate că Lena este „și mamă, și femeie”, ȋncȃt scapă din vedere că ar trebui să fie, ȋnainte de toate, un om. E cȃt se poate de limpede că libertatea ei este ȋngrădită de membrii familiei, dar nu e prea clar de ce o afectează restricțiile lor: rămȃi cu impresia că, dacă ar avea libertate totală, n-ar prea ști ce să facă cu ea. Complexitatea protagonistei nu se dezvăluie firesc, prin comportamentul față de ceilalți, ci e construită și subliniată prin procedee destul de naive: ȋn primele zece minute ale filmului, se lasă convinsă de fiul ei să salveze o coțofană rănită pe care o găsesc ȋn gară; o ȋnfășoară ȋntr-un șervețel și o vȃră ȋn geantă, dar apoi uită cu totul de ea și, cȃnd deschide geanta, o găsește moartă. Didacticismul filmului e ȋntărit și de inserarea a două legende bretone (dintre care una e chiar reconstituită) despre femei care și-au neglijat rolul de mame și soții și au avut de ȋndurat consecințele. S-ar părea că realizatorii (regizor și scenarist Cristophe Honoré, co-scenaristă Geneviève Brisac) nu știu foarte clar ce să spună, așa că vorbesc mult: filmul este o ȋnșiruire de dispute mărunte, fără temei și fără ecou, pe care le urmărim cu certitudinea că știm ȋntotdeauna cine are dreptate. Din fericire, există cȃteva secvențe comice care atenuează sobrietatea ȋn care filmul alunecă de multe ori.

Merită  urmărite, ȋn dezordinea generală, prestațiile actoricești ale Chiarei Mastroianni și ale lui Marie-Christine Barrault. Prima ȋi conferă protagonistei șarm ȋn momentele bune și demnitate ȋn momentele triste. A doua, ȋn rolul mamei Lenei, e destul de rezervată ȋn prezența fiicei și destul de tandră ȋn absența ei ȋncȃt să ne convingă că n-are ca unic scop ȋn viață ȋndrumarea copilei pe calea cea dreaptă. De altfel, ultima conversație ȋntre mamă și fiică este singura secvență din film ȋn care ambele tabere au ceva de spus, și cele două actrițe reușesc să o facă emoționantă.

Altfel, „Non ma fille, tu n’iras pas danser” suferă din lipsa unei distanțări de protagonistă. O urmărește timp de două ore ȋn acțiunile ei confuze, ȋn prim-planuri și cadre scurte, și nu e de mirare că nu ajunge nicăieri.

 

(articol publicat in numarul al 4-lea al Film Menu / februarie 2010)

 

Acţiuni Film Menu:

Cineclub Film Menu

Sondaj

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s