[Review] : Klassenverhältnisse

Klassenverhältnisse (Raporturi de clasă)

 

Germania de Vest, Franţa 1984

regie Jean-Marie Straub și Danièlle Huillet

 

 

 

de Dan Angelescu

 

Nu există concentrație mai mare de discursuri social-politice într-o singură filmografie ca în cea a cuplului Jean-Marie Straub și Danièlle Huillet. Și sunt două filmografii într-una! Zeci de texte mai mult sau mai puțin nevinovate le-au căzut pradă, suferind transformări înăbușitoare din simple narațiuni în predici despre lupta de clasă și capitalism. Uneori acest mod de lucru funcționează, mai ales dacă este luat în considerare dialogul între lucrarea inițială și filmul rezultant, cei doi câștigându-și în mod excepțional statutul privilegiat de regizori-autori, rezervat de obicei cineaștilor care își compun propriile povești și universuri într-un stil individual și inconfundabil.

„Klassenverhältnisse” este transpunerea în film a unuia dintre importantele romane nefinalizate, „Amerika” al lui Franz Kafka, poate chiar mai puțin finisat ca restul scrierilor lui, situându-se astfel alături de „The Trial” („Procesul”) de Orson Welles și „Das Schloß” („Castelul”) de Mickael Haneke în seria adaptărilor definitive ale operelor autorului. În mod normal tind să prefer termenul de adaptare celui de ecranizare, dintr-o simplă perspectivă semantică: ecranizarea pare a defini o transpunere cât mai directă a unui text în film, pe când adaptarea impune un mare aport al regizorului și/sau scenaristului, o mai mare libertate în interpretarea textului original.

Pe scurt, romanul spune povestea unui băiat german, Karl Rossmann, trimis în America de părinții care înteleg greșit un episod în care menajera lor îl seduce. Ajuns în America, mai mult pentru a evita scandalul de familie, el încearcă să-și găsească un rost, dar scopul existenței lui pare mai mult să se dezintegreze cu fiecare încercare, în loc să se clădească. În această incursiune în lumea adulților cunoaște personaje care îl ajută și îl trădează, de la rude îndepărtate la ticăloși și depravați. Toate acestea pot fi interpretate și ca un drum inițiatic, dar romanul are o dimensiune picarescă. Desigur, în subtext, sensibilitățile lui Kafka sunt aceleași ca în celelalte două romane – absurditatea societății moderne evidențiată prin birocrație, alienarea creată de interacțiunea spontană și forțată cu variatele seturi de reguli sociale – ierarhii, instituții etc., doar că acestea sunt prezentate într-un stil simplificat și mai puțin încărcat de procedee narative complexe.

Filmul urmează în mare parte acest fir narativ, dar Straub și Huillet adaugă unele procedee nu atât narative, cât conceptuale pentru a susține aceeași teză care le definește filmografia. Cu toate acestea, inițiativa lor nu se oprește aici, filmul funcționând ca un palimpsest – vedem gesturi care semnifică acțiuni și ranguri; gesturi simbolice și evocative care funcționează ca legenda unei hărți pentru descifrarea narațiunii eliptice: o mână care apucă un corp, un braț care împinge un altul din cadru. Tehnica actoricească este decisivă în acest sens: personajele aflate în posturi înalte folosesc un limbaj tehnocratic, impunător, dar nu numai atât – sunt interpretate de actori profesioniști, carismatici, ce îi manipulează în egală măsură pe „neîndreptățiții” societății, interpretați în film de actori neprofesioniști, dar și pe spectatori.

„Klassenverhältnisse” este totuși o ecranizare. Adaptarea lipsește, după cum am spus, din punct de vedere narativ, construcția filmului bazându-se strict pe detalii directe din lumea imaginată de Kafka. Libertățile asumate de cuplul regizoral se continuă în această direcție, opusă gândirii obișnuite în ceea ce privește producerea unui film bazat pe un text deja publicat: imaginația este îngrădită atunci când lucrează într-o lume fictivă generalizată; a fi creativ înseamnă de fapt a găsi soluții noi atunci când ești îngrădit. De aici provine dorința lor de a îngrădi romanul lui Kafka și de a-i explora lumea în contextul propriu, nu de a o explica într-un context mai larg. America lui Kafka devine un spațiu atemporal oarecare, o lume sterilă, guvernată de propriile legi ce alcătuiesc logica internă a textului, așa cum îl văd Straub și Huillet.

Tot acest demers poate părea didactic, academic și supra-intelectualizat (exact ce își doresc autorii, care au refuzat traducerea completă a filmului pentru subtitrare, susținând că acesta poate fi înțeles ca atare numai în germană), dar filmul se susține și prin propria-i desfășurare, mai ales datorită unei calități filmice a textului excelent surprinsă pe ecran: antagonismul, în toate formele lui, în ciuda atât-de-discutatului absurd angoasant de zi cu zi din scrierile lui Kafka. În schimb, contextul pe care îl produce filmul prin analiza bazată pe păstrarea integrității funcționale și dicizionale a textului și, respectiv, autorului nu se mai susține dacă luăm în considerare că titlul lăsat de Kafka nu era „Amerika” și cu atât mai puțin „Klassenverhältnisse” („Raporturi de clasă”), ci „Der Verschollene” („Dispărutul”) sau că (!) dorința autorului fusese ca romanul să nu vadă lumina tiparului.

 

Alte review-uri Film Menu:

Hadewijch (Franța 2009, r. Bruno Dumont)

Point Break (SUA, Japonia 1991, r. Kathryn Bigelow)

Hundstage (Austria 2001, r. Ulrich Seidl)

Go!Go!Go! (SUA 1964, r. Marie Menken)

Visage (Franţa – Taiwan – Belgia – Olanda 2009, r. Tsai Ming-liang)

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s