A religiosa portuguesa

[Review] : A religiosa portuguesa

A religiosa portuguesa (Călugăriţa portugheză)

 

Portugalia-Franţa 2009

regie şi scenariu Eugène Green

imagine Raphaël O’Byrne

montaj Valérie Loiseleux

sunet Georges Henri-Mauchant

cu Leonor Baldaque, Francisco Mozos, Diogo Dória, Carloto Cotta

 

 

 

de Tudor Jurgiu

 

O tânără actriţă din Paris ajunge în Lisabona pentru a filma câteva secvenţe dintr-un film care spune povestea de dragoste dintre o călugăriță și un ofițer. Pe perioada şederii ei, are o serie de întâlniri care o ajută, nu atât să descopere o nouă perspectivă asupra propriei vieţi, cât să exploreze sentimente neclare ascunse în ea şi pe care ajunge să le înţeleagă ceva mai mult. Probabil că prima secvență importantă în acest drum al descoperirii este cea în care Julie îl salvează, fără să-și dea seama, pe un bărbat de la sinucidere. Acest mic șoc pornește o serie de întâlniri care, toate, vor acționa ca niște mici revelații, cuminând cu discuția dintre Julie și o tânără călugăriță. Ea mai întâlnește un băiat pe care va încerca să-l adopte, are o aventură de o noapte cu actorul cu care joacă și poartă discuții sincere cu regizorul.

Filmul are tonul unei parabole, însă fără a avea un caracter moralist. Deşi toate întâlnirile şi discuţiile par întâmplătoare, rolul lor devine clar în ansamblul poveştii şi ne conduc progresiv spre înţelegerea de sine la care protagonista ajunge în final. Orașul pare de multe ori părăsit, și personajele pe care Julie le întâlnește sunt ca niște apariții care parcă o așteaptă. Pe la începutul filmului, ea dă într-un bar peste un cântăreț de fado și doi instrumentiști. Aceștia cântă, îmbrăcați în costume, deși barul e gol. Julie îi ascultă din ușă și astfel suntem introduși în atmosfera filmului.

Secvențele au aerul unei ceremonii. Julie este condusă de un bărbat cu un sfeșnic în mână printr-o casă întunecată. Pașii lor sunt lenți și aproape sincroni. Există anumite pauze scurte înainte de o ridicare sau de un gest cât de simplu. Personajele par să respecte tacit un cod care dă gravitate momentelor și conferă replicilor valoarea unui adevăr de necontestat. Tonul vocilor este unul neutru. Sunt rostite silabe și sunete nealterate de intonație și asta te face să te gândești la actorii neprofesioniști ai lui Robert Bresson și la maniera lui de a-i conduce. Personajele vorbesc puțin și foarte clar. Fac pauze dese și nu vorbesc niciodată unul peste altul. Există un fel de bun simț și o etichetă pe care ei o respectă în tot filmul. Tonul neutru este în contrast cu gravitatea lucrurilor spuse. Intimitatea apare brusc între personajele care se deschid unul altuia fără rezerve. Pare că întâlnirile sunt așteptate demult, că toate aceste cuvinte au mai fost rostite, deși poate nu cu voce tare. Julie îi spune colegului ei: „Dacă să te culci cu mine te-ar ajuta, aș simți că am făcut o faptă bună. Și, deci, ar fi egoist și din partea mea.”

Exaltările, suferințele, rămân toate în spatele unor chipuri care trădează puțin prin mimică, dar foarte mult prin privire. Julie reușește ca, doar prin intermediul ochilor ei, să te transporte prin emoții foarte diferite și intense. Schimbările în expresia ei sunt uneori atât de subtile, încât te întrebi dacă nu emoția resimțită de tine este efectul alăturării dintre imaginile pe care le vede și chipul ei. Ochii mari sunt de cele mai multe ori larg deschiși și, privindu-i, nu ști dacă e speriată, fascinată sau tristă. Misterul și intensitatea privirii ei oferă tensiune și chiar suspans întregului film.

Prim-planurile au ceva din calitatea unei icoane. Cele mai multe sunt frontale și surprind chipurile într-o lumină moale, care le oferă candoare. Încadratura are ceva rigid și formal în ea, dar uneori camera își ia timp să nu mai privească personajele și să admire orașul sau interiorul unei biserici. Mișcările de aparat sunt foarte lente, lăsând timp ca atmosfera secvenței să apară. Detaliile și cadrele, compuse foarte atent, amplifică senzația de ritual a secvențelor. Spre final, Julie are o discuție cu o călugăriță. Ele stau față în față, iar încadratura este identică, sugerând faptul că ele se oglindesc una în cealaltă. Discuția îi dezvăluie lui Julie contrastul dintre iubirea trăită de ea până acum și iubirea adevărată pe care doar o intuise până atunci. Întreg filmul vorbește despre întâlnirea dintre erotism și religie, despre moduri de a iubi oamenii și despre puterea și claritatea de a recunoaște șansele care ți se dau de a trăi prin oameni.

Eugène Green se dovedeşte în „A Religiosa Portuguesa” un regizor plin de emoție și reținere, care știe cum să te urmărească cu filmul lui mult după ce l-ai văzut.

 

(articol publicat in numarul al 9-lea al Film Menu / februarie 2011)

 

 

Alte review-uri Film Menu:

Kinatay (Filipine, Franta 2009, r. Brillante Mendoza)

Taking Woodstock (SUA 2009, r. Ang Lee)

L’epine dans le coeur (Franta 2009, r. Michel Gondry)

 

Acţiuni Film Menu:

Cineclub Film Menu

Sondaj

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s