[Cineclub Film Menu] : Când o femeie urcă scările

Onna ga kaidan wo agaru toki (Când o femeie urcă scările)

Japonia 1960

regie Mikio Naruse

scenariu Ryûzô Kikushima

imagine Masao Tamai

muzică Toshirô Mayuzumi

cu Hideko Takamine, Masayuki Mori, Reiko Dan


Filmul „„Onna ga kaidan wo agaru toki” („Când o femeie urcă scările”)” din 1960, realizat de Mikio Naruse, rulează miercuri 30 martie de la orele 19.30 (subtitluri engleză) la Cinemateca Union din Bucureşti în cadrul Cineclubului Film Menu.

 

de Andrei Rus

 

Scările la care face referire titlul celui mai celebru film al japonezului Mikio Naruse, contemporan cu Kenji Mizoguchi, Yasujiro Ozu şi Akira Kurosawa, aparţin unui local de noapte în care lucrează protagonista Keiko, căreia toată lumea i se adresează cu apelativul „Mama”. I se spune astfel deoarece, spre deosebire de celelalte colege, ea are reputaţia de a nu fi cedat niciodată avansurilor vreunui client. E demnă, înţeleaptă şi o undă de tristeţe îi traversează uneori privirea.

Dramaturgic, „Onna ga kaidan wo agaru toki” („Când o femeie urcă scările”) e construit pe un schelet de melodramă. Protagonista e nefericită cu statutul de damă de companie a clienţilor bogaţi ai clubului de noapte în care lucrează de mai mulţi ani şi şi-ar dori să demareze o afacere proprie. Unul din clienţi, bătrânul domn Sekine, îi oferă această şansă, promiţându-i o sumă consistentă de bani în schimbul unei exclusivităţi amoroase. Pe de altă parte, durduliul domn Goda, care seamănă fizic cu defunctul soţ al lui Keiko, o cere aproape concomitent în căsătorie. În momentul în care ambele oportunităţi se dovedesc iluzorii pentru protagonistă, aceasta cedează, în disperare de cauză, avansurilor celui de-al treilea client fidel al ei, omul de afaceri Fujisaki. Însă nici acesta din urmă, deşi este bărbatul de care Keiko pare îndrăgostită, nu îşi va asuma până la capăt rolul de salvator al femeii.

Două sunt momentele în care Naruse semnalează spectatorilor o îndepărtare de convenţiile dramaturgice ale melodramei. Unul apare în prima jumătate a filmului, atunci când Keiko, în urma unei răbufniri agresive la adresa lui Fujisaki, responsabil de moartea unei foste colege de-ale acesteia, scuipă sânge. Într-o melodramă convenţională, un astfel de moment ar fi anunţat cauza decesului protagonistei, care ar fi urmat să survină în finalul poveştii. Naruse, în schimb, după ce declanşase expectativa spectatorilor într-un anumit sens, o dezamorsează în secvenţa imediat următoare, prezentând-o pe Keiko, aflată în afara oricărui pericol, într-o odihnitoare perioadă de convalescenţă petrecută departe de tumultul vieţii de noapte a metropolei. Cel de-al doilea moment e plasat în ultimul act al lui „Onna ga kaidan wo agaru toki” („Când o femeie urcă scările”), atunci când, după noaptea petrecută de Keiko în compania lui Fujisaki, managerul localului, pe care Naruse îl construise în aşa fel încât să pară bărbatul cel mai dezirabil din viaţa protagonistei, îi dezvăluie acesteia sentimentele pe care i le poartă şi o cere în căsătorie. Într-o melodramă uzuală, protagonista ar fi primit binevoitor destăinuirea bărbatului şi ar fi realizat că, de fapt, şi ea simţise, fără a fi fost conştientă de aceasta, acelaşi lucru pentru el. Keiko respinge, însă, vehement ideea unei relaţii cu acesta, urcând, aşadar, în final exact aceleaşi scări pe care le urcase şi în debutul filmului.

Pentru a descrie din punct de vedere vizual „Onna ga kaidan wo agaru toki” („Când o femeie urcă scările”), cel mai just substantiv la care un spectator poate apela este „eleganţa”. Naruse îşi ordonează cu minuţiozitate personajele în cadru, foarte rar mai mult de două în acelaşi plan cinematografic. Înlănţuie  cadrele într-un stil clasic al naraţiunii cinematografice, încercând să creeze senzaţia unei acţiuni continue, chiar atunci când rigorile dramaturgice implică schimbarea decorului şi a personajelor de la o secvenţă la alta. Este Naruse cu adevărat un maestru al disimulării vocii auctoriale în spatele personajelor, menţinând acelaşi tip de distanţă faţă de ele. Există o nuanţă de tristeţe care traversează subliminal întreg filmul, însă nu una derivată din căutările eşuate ale personajelor, ci din tonul sobru imprimat de către autor naraţiunii. Nu multe capodopere ale istoriei cinematografului reuşesc să surprindă atât de detaşat emoţional şi, în acelaşi timp, fără cinism contradicţiile naturii umane. „Onna ga kaidan wo agaru toki” („Când o femeie urcă scările”), o capodoperă prea puţin cunoscută publicului larg, reuşeşte să-şi zguduie emoţional şi raţional spectatorii fără a-i agresa, fără a-i şoca, fără a le prezenta o teză cutremurătoare, ci ţinându-i în afara sa şi respectându-i. E una din căile pe care cinematograful contemporan pare să le fi uitat demult.

 

 

Alte film prezentate în cadrul Cineclubului Film Menu:

Angel, SUA 1937 (r. Ernst Lubitsch)

Csillagosok, katonak, Ungaria 1968, (r. Miklós Jancsó)

Frankenstein, SUA 1931, (r. James Whale)

 

Acţiuni Film Menu:

Cineclub Film Menu

Sondaj

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s