[Review] : Le Pére des mes enfants

Le Pére des mes enfants (Tatăl copiilor mei)

 

Franţa-Germania 2009

regie, scenariu Mia Hansen-Løve

imagine Pascal Auffray

montaj Marion Monnier

sunet Vincent Vatoux

cu Louis-Do de Lencquesaing, Chiara Caselli

 


 

de Andra Petrescu

 

Personajul lui Grégoire (Louis-Do de Lencquesaing) din „Le Pére des mes enfants” („Tatăl copiilor mei”) este inspirat de Humbert Balsan, producătorul care s-a sinucis în 2005, când compania sa de producţie era în pragul falimentului; a lucrat cu cineaşti precum Claire Denis sau Lars von Trier, având doar câteva producţii comerciale printre titlurile lui.

Sensibilitatea filmului se datorează delicateţei şi decenţei prin care Mia Hansen-Løve alege să nareze povestea lui Grégoire, un producător aflat într-un moment descendent al carierei sale, şi a familiei lui. Ea împarte filmul în două părţi ce se opun prin natura sentimentelor exprimate, deşi ambele se alcătuiesc într-un ritm molcom a cărui blândeţe se află în momente ordinare (fără a fi însă banale sau plicticoase) din viaţa familiei. Episoadele casnice liniştite şi telefonele prevestitoare ale eşecului financiar se succed firesc şi senin, iar actul sinuciderii (delimitarea filmului în două) nu rupe naraţiunea; căutarea unui alt „erou” din partea a doua a filmului e naturală, la fel cum familia încearcă să-şi găsească o nouă rutină, un alt sens.

Mia Hansen-Løve nu psihanalizează personajele, nu le investighează. Abordarea ei simplistă funcţionează ca o relatare distantă şi neimplicată a unei întâmplări, ceea ce face ca filmul să fie o melodramă lipsită de sentimentalisme şi de manipulare. Nu caută spectaculozitatea tragediei, nu etalează momente grave moralizatoare; însă filmul farmecă prin abilitatea realizatoarei de a crea şi a reda un spaţiu al intimităţii familiale viu şi emoţionant. În prima jumătate a filmului, armonia provine din echilibrul secvenţelor prin care îl caracterizează pe tatăl familiei, printr-un contrast între liniştea şi mulţumirea casnică şi sentimentul copleşitor al eşecului profesional. Cele două aspecte ale lui Grégoire se suprapun subtil şi conferă personajului carismatic, şi acţiunilor lui, umanitatea şi autenticitatea de care e nevoie pentru a-l înţelege. Cea de-a doua parte a filmului e o căutare a moşternirii lui, dar mai ales a continuităţii pe care o reprezintă familia.

„Le pére des mes enfants” vorbeşte despre familie; în ciuda traiectoriei tragice a personajului, filmul are o atmosferă senină şi calmă. Unul dintre cele mai frumoase momente în care transpare viziunea luminoasă a regizoarei asupra felului în care viaţa se regenerează de la sine, se regăseşte într-una din ultimele secvenţe ale filmului. Cele trei fiice, soţia şi prietenul lui Grégoire sunt la masă, curentul se opreşte, iar pentru câteva minute dialogul lor glumeţ şi vesel îi face să se confunde cu o familie reală. Secvenţa nu spune că îşi uită tatăl sau soţul, dar, ca întregul film, arată că personajele Miei Hansen-Løve se împacă şi acceptă durerea.

 

(publicat in numarul al 8-lea al Film Menu / decembrie 2010)

 

Alte review-uri Film Menu:

Tout est pardonne (2007, regie Mia Hansen-Love)

35 Rhums (2008, regie Claire Denis)

Kinatay ( 2009, r. Brillante Mendoza)

The Interview Project (2009, r. Austin Jack Lynch, Jason S.)

My Son, My Son What Have Ye Done (2009, r. Werner Herzog)

 

Sondaj

Download Film Menu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s