Tilva Ros

[Review] : Tilva Roš

Tilva Roš (Muntele Roşu)

 

Serbia 2010

regie, scenariu Nikola Ležaić

imagine Milos Jacimovic

montaj Nikola Ležaić

sunet Nikola Medic, Danijel Milosevic

cu Marko Todorovic, Stefan Djordjevic, Dunja Kovacevic

 

 

de Emi Vasiliu

 

Comunitatea de skateri din Bor se joacă pe sine 3 ani după ce și-au făcut propriul DVD cu stunt-uri tip „JackAss”, ajuns și în mâinile regizorului Nikola Ležaic. Puștii se dau cu skate-ul ca-n „Paranoid Park” (2007, r. Gus Van Sant), numai că vorbesc un dialect de sârbă amestecată cu vlahă, specific pentru zona Bor. Autorul compune secvențe în care puștii par să se manifeste liber, regia subtilă, dar totuși observabilă, subliniindu-le spontaneitatea în cadre lungi și montaj minimal.

Skaterii au un club al lor, o ligă în care, din când în când, mai acceptă pe câte cineva. Una dintre secvențele cele mai autentice are loc acasă la unul dintre „kizi”, unde trupa se adună ca să judece excluderea sau păstrarea acestuia în club. Pus la zid pentru păcatul de a poza în skater, mai degrabă decât a fi adevărat, nefericitul se lamentează cinci minute la prim-plan în cel mai umilitor, mai grotesc și mai adevărat mod imaginabil, așa cum arată de fapt plânsul, umilința și furia. Povestea personajelor se distinge printer picături, narativitatea fiind permanent pe planul doi, în spatele secvențelor de automutilare jubilantă (titlul colecției lor de stunt-uri e CRAP – PAIN IS EMPTY – se scrijelesc cu răzătoarea pe genunchi, îşi dau pumni în capul acoperit cu o găleată, încearcă nuiele și curele până nu mai pot de durere); conversații haotice, interminabile, spirit atotexpresiv.

Cândva mândria Iugoslaviei, cu cea mai mare mină de cupru din Europa, Bor e acum un oraș din care mai toți tinerii vor să plece. Stefan va urma din toamnă cursurile universității din Belgrad. Prietenul său cel mai bun, Toda, nici nu se gândește să dea la facultate sau să plece din Bor. Cel mai extrem dintre toți, lăsându-se bătut de maneliști și sărind de la cinci metri doar ca să fie prins pe cameră, Toda ajunge să urmeze cursuri de orientare profesională pentru a intra în sistemul de asigurări de sănătate. Ce se  întâmplă la cursuri nu e lesne de imaginat, ci e normal, având în vedere simțul puternic iconoclast al puștiului. Prezentat ca singurul posesor al unui set solid de valori, Toda e oricând gata să demonstreze cât se poate de practic consecințele principiilor. Cu ocazia unui marș sindical al  minerilor din zonă, skaterii dau o raită prin supermarket, dărâmând, distrugând şi furând produse direct de pe skate, într-o celebrare a spiritului anticonsumerist. E ok sau nu-i ok să furi, chiar și dintr-un supermarket – subiectul cerții care urmează. Între cei doi prieteni, regizorul Nikola Ležaic introduce un personaj feminin, fără îndoială pentru a adăuga puțină tensiune unui subiect care altfel nu se bazează mai deloc pe confruntare, ci pe sărbătorirea vieții și a tinereții în momentul ei cel mai exploziv. Dunja îi polarizează pe băieți prin simpla ei prezență, discuția despre furt degenerând în linii de argumentație anarhiste, pe care Toda, în principialitatea sa instictuală, le respinge radical. De la „e ok să furi?” se ajunge la „contează cui aparțin lucrurile?”. Când Stefan declară că nu, Toda iese din apartament și sparge un geam de la Mercedesul tatălui lui Stefan. Bătaia pe care și-o ia imediat de la prietenul său îi confirmă argumentele. Genul acesta de principialitate radicală, care la Toda se manifestă prin refuzul trădării orașului natal și al dresării în universitate, merge mână în mână cu experimentele pe durere, care la 19 ani par crude și pure. CRAP – PAIN IS EMPTY: maximum de inocență și de revoltă, miezul tare, pe care regizorul și-a propus să-l descopere și să-l arate, ca o amintire a celui mai bun moment.

Nu există nicio „antepoveste” sau vreo extensie către viitor a verii din Bor. Dunja și Stefan pleacă din oraș odată cu toamna, Toda rămâne și o să vadă el ce-o să facă. Între timp, a luat premiul pentru cel mai bun actor la Sarajevo în 2010 și e printre inițiatorii unui ONG care atrage fonduri pentru skaterii și graffării din trei orașe sârbești. Filmul lui Nikola Ležaic, ca și cultura skaterilor sârbi, e puternic ancorat în estetica independenților americani. „Kids” (1995, r. Larry Clark), „Ken Park” (2002, r. Larry Clark), „Paranoid Park” sunt filme pe care puștii le cunosc bine, iar soundtrack-ul e cu precădere indie. Totuși, avem parte și de niște hip-hop de apartament, pe care unul dintre puști îl dă cum trebuie, zicând, printer altele: „Am un pistol din cincilă/Mă am pe mine din cincilă/Ai un flow din cincilă/Ai un creier din cincilă/Aveți skate-uri din cincilă/ Te ai pe tine din cincilă/Am un dinte de aur din cincilă.” Cincila este o mică rozătoare cu blană scumpă.

 

(articol publicat în Film Menu #11 / iunie 2011)

 

 

Alte review-uri Film Menu:

Jeanne Dielman, 23 Quai du commerce, 1080 Bruxelles (Belgia, Franţa 1975, regie Chantal Akerman)

Hadewijch (Franța 2009, r. Bruno Dumont)

O estranho caso de Angelica (Portugalia, Franţa, Brazilia, Spania 2010, regie Manoel de Oliveira)

35 Rhums (Franţa 2008, regie Claire Denis)

Kynodontas (Grecia 2009, regie Giorgos Lanthimos)

 

Sondaj

Download Film Menu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s