[Review]: Public Speaking

Public Speaking (Discursul public)

 

SUA 2010

regie Martin Scorsese

imagine Ellen Kuras

montaj Damian Rodriguez, David Tedeschi

sunet Felix Andrew

cu Fran Lebowitz, Toni Morrison, Truman Capote

 


 

de Dan Angelescu

 

„Public Speaking” detaliază opiniile, cât și starea de spirit aferentă, a unei singure gândiri (fie că ea este reprezentarea unei persoane, personalități sau entități – toate trei în acest caz) asupra unei multitudini de subiecte – desigur, toate aceste subiecte sunt referentul și constituentul unei individualități (iar de aici se poate discuta dacă referentul construiește referențialul sau vice-versa). În cadrul acestui context, documentarul „Public Speaking” este o autobiografie mediată: deși există un regizor (Martin Scorsese), scriitoarea Fran Lebowitz conduce discuția și parcursul filmului până la stadiul în care ea este subiectul (i)mediat (dacă alte teme sunt puse în discuție, acestea constituie imaginea pe care ea decide să și-o construiască, iar tirania acestora asupra adâncimii cadrului – ceea ce nu se vede – este răspântia în care se răsfrânge documentarul, adică nu este nicidecum punctul de pornire – acesta este Fran Lebowitz). În aceste condiții, interviul în sine formează un reality show cu un protagonist singular, ai cărui doi poli, scriitoarea și problematicile acesteia, sunt puși într-un continuu magnetism realizat de către medierea lui Scorsese și a echipei sale.

Personalitatea scriitoarei poate părea voit confrontațională, cât și contradictorie. Avem de a face, în aparență, cu un simplu scriitor care a căpătat valențe de formator de opinie, dar situația reală este, evident, mai complicată. Fran Lebowitz s-a mutat în New York la sfârșitul adolescenței (la sfârșitul anilor ’60) și a început să scrie pentru revista „Interview”, fondată de Andy Warhol, pe care îl și discută ulterior în cursul documentarului (spunând că obsesia tuturor pentru faimă, din ultimele câteva decenii, a fost provocată numai din vina acestuia sau de modul în care el a fost perceput), după care își publică primul volum de nuvele (autointitulate „eseuri”), „Metropolitan Life” (1978), care a propulsat-o la un statut de comentator socio-cultural acid. După cel de-al doilea volum, „Social Studies” (1981), suferă de un writer’s block (blocaj al scriitorului) de peste un deceniu, pe care îl eludează prin susținerea unor serii de conferințe (deseori pentru studenți), pe care le încheie cu o replică devenită sinonimă cu prezența scriitoarei („iar acum, voi răspunde la întrebările puse de public într-un mod distractiv”).

Revenind asupra imaginii acesteia, ideea rolului pe care ea și-l asumă este parțial dejucată de către aparenta alegere arbitrară a momentului manifestării înțelepciunii (wit), dar apartenența ei la o anumită categorie socială rămâne evidentă: intelectualul new york-ez al anilor ’60-’70, integrat cu o oarecare întârziere în scena post-beat și post-Warhol a queer-ului cerebral, a militantismului și activismului feminist-literar, care regretă niște vremuri apuse, dar pe care le tratează totuși cu o detașare emoțională (vorbind despre cenzura existentă încă acum, dar și despre cea de atunci, ea reușește să condamne interzicerea fumatului în spații publice din ultimii ani, cât și îngrădirea, dar și răbufnirea, homosexualilor de acum câteva decenii). Nu, nu este vorba despre ipocrizie – Fran susține că în orașul New York, strict din punct de vedere administrativ și cultural, s-a produs o decădere în ultimii 40 de ani, dar rămâne imparțială: ea condamnă tinerii care, după propria exprimare, rămân nostalgici pentru niște vremuri pe care nu le-au trăit – experimentalismul anilor ’60, îmbinat cu romantismul parizian și îmbibat de acele comunități artistice utopice, dar reale, care creau cenacluri ad-hoc în baruri („acolo se face arta”). În schimb, concluzionează spunând că tinerii sunt cei de la care are așteptări că vor face ceva nou.

Atribuțiile scriitoarei ca instigatoare de indolență sunt limitate; cu toate acestea sunt puse în practică prin împuternicirea ei în participarea la sesiuni discursive politico-sociale. Iar de aici poate începe dezbaterea asupra legitimității autorului (sau artistului, fie că acesta este scriitor, artist vizual, cineast, muzician) asupra problematicilor societății. Lebowitz consideră că scriitorul este îndreptățit să facă aceste comentarii (politice, sociale etc.) pentru că „trebuie să cunoști foarte multe lucruri pentru a scrie”, lucruri care sunt în strictă legătură cu societatea contemporană. Până la urmă, acest documentar putea fi realizat de către oricare cineast cu un oarecare grad de discernământ (autor sau nu), dar felicitări lui Scorsese (al cărui statut rămâne de discutat), că a ales (sau a fost ales pentru) acest subiect. Fiind finanțat de către HBO și difuzat de acest post, tratatul care se construiește în urma filmului este unul corporaționist-neutru, dar operațional. Am aflat de existența unui scriitor, am intrat în conștiința acestuia, rămâne să ne conformăm cu arbitralitatea aparentă a gândirii unei iscusințe scriitoricești. Literații nu fac lumea, ei doar o rescriu, iar acest prerogativ le lasă destul loc de mișcare încât să fie și apreciativi și critici, chiar dacă lumile lor sunt doar simulacre.

 

(articol publicat în numărul al 10-lea al Film Menu / aprilie 2011)

 

Alte review-uri Film Menu:

Das weisse Band (Austria-Germania-Franţa-Italia 2009, regie Michael Haneke)

Sedmikrasky (Cehia 1966, regie Vera Chytilova)

Film pentru prieteni (România 2011, regie Radu Jude)

Kinatay ( 2009, r. Brillante Mendoza)

Le Pere de mes enfants (2008, regie Mia Hansen-Love)

 

Sondaj

Download Film Menu

Anunțuri

Un gând despre „[Review]: Public Speaking

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s