[Eseu] : Andreea Boşneag

Primul rol principal pentru un adolescent venit din afara profesiei

 


de Andreea Boşneag

 

Filmografie: „Cea mai fericită fată din lume” (2009, r. Radu Jude)

Încă din copilărie visam să devin actriţă. În clasa a patra am jucat prima oară într-o piesă de teatru, într-un festival. „Soacra cu trei nurori”. Toate emoţiile m-au părăsit în clipa în care am păşit pe scenă. Acolo m-am simţit incredibil, iar aplauzele de la sfârşit m-au făcut să realizez că asta vreau să fac mereu. Chiar dacă am făcut câteva cursuri de teatru, nu mă aşteptam să primesc eu rolul. Eram chiar aproape să nu mă duc la casting, „că oricum nu o să-l iau eu”, dar am zis totuşi să încerc. Când am auzit că am rămas între ultimele 3 fete nu mi-a venit să cred. Apoi am primit telefonul în care mi s-a spus că eu am primit rolul şi am rămas pur şi simplu cu gura căscată. Am fost atât de fericită, încât toată ziua am fost cu capul în nori…

Întreaga experienţă a fost fascinantă. În prima zi m-am trezit chiar înainte să sune ceasul şi eu nu sunt chiar o persoană matinală… Aveam emoţii, dar nu în privinţa filmării, ci pentru că abia aşteptam să înceapă. Cred că replicile le-am învăţat încă din prima zi în care am citit scenariul. L-am citit de 3 ori. Am fost atât de entuziasmată încât nu m-am putut abţine. În fiecare zi când ajungeam acasă abia aşteptam să vină iar dimineaţa să mă întorc pe platourile de filmare. Indiferent de căldura dogorătoare, trezitul la 5 dimineaţa, nu am simţit nicio fărâmă de oboseală, dimpotrivă, mă simţeam mai bine ca niciodată. Nici măcar sucul băut într-o cantitate, să-i zicem mare, nu m-a deranjat. Pe lângă faptul că mi s-a împlinit cel mai mare vis, am avut şi ocazia să lucrez cu oameni fenomenali, incredibili. Toţi au fost atât de drăguţi, dornici să mă ajute, să-mi dea sfaturi, am simţit că facem parte cu toţii  dintr-o mare familie. Au fost nişte săptămâni superbe.

Au fost multe momente distractive, în fiecare zi, filmările având loc exact în centrul Bucureştiului, toţi oamenii care treceau pe acolo se uitau, dar toţi credeau că filmăm o reclamă. Camerele propriu-zise erau ascunse, aşa că filmarea din filmare, reclama la sucul bibo-limo ieşea în evidenţă. Bineînţeles, când lumea ne întreba ce se filmează, noi spuneam tot de reclamă. A fost foarte amuzant. Într-o zi, spre sfârşitul filmărilor, a venit  o prietenă la filmări şi era pe bicicletă. Cineva, nu ştiu exact cine, i-a spus să treacă şi ea prin faţa camerelor, când începea scena. S-a pus pe poziţii, dar ea nu ştia că trebuia să treaca „Viorel” (Bogdan Marhodin) să mă cheme la filmări. Exact în momentul în care ea voia să treacă, a trecut Bogdan şi a dat-o puţin la o parte să nu dea peste ea şi să treacă şi ea s-a dezechilibrat şi a căzut. Ţin minte că mă uitasem la ea, m-am întors cu spatele, şi când m-am întors iar spre ea, era întinsă pe jos cu picioarele în sus. Am izbucnit în râs şi nu mai puteam să mă opresc. A fost foarte haios. Îmi amintesc şi când am filmat ultima scenă, a fost foarte emoţionant, abia m-am abţinut să nu plâng… Întreaga perioadă a fost cea mai frumoasă din viaţa mea, nimic nu se poate compara cu săptămânile petrecute lângă fântâna de la universitate, cu oamenii minunaţi din echipă, cu amintirile rămase. A fost o experienţă de care îmi amintesc cu plăcere şi pe care, cu siguranţă, nu o voi uita niciodată.

 

(articol publicat in numarul al 4-lea Film Menu / februarie 2010)

 

Alte eseuri Film Menu:

Ana Ularu

Ioana Flora

Maria Popistasu

Radu Jude

Alexandru Potocean

 

Sondaj

Download Film Menu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s