La vida de los peces (Viața peștilor)
Chile – Franța 2010
regie Matías Bize
scenariu Matías Bize şi Julio Rojas
imagine Bárbara Álvarez
montaj Javier Estévez
cu Santiago Cabrera, Bianca Lewin
Chilianul Matías Bize e un mai vechi cunoscut al TIFF-ului, fiind, de-a lungul unor ediții trecute, reprezentat de – sau chiar prezent cu – toate filmele sale („Sábado, una película en tiempo real”/ „Sâmbătă” (2003), „En la cama”/„În pat” (2005), „Lo bueno de llorar”/ „Beneficiile plânsului” (2006)). Cel mai recent lungmetraj al său nu face excepție.
Chiar dacă personajele din „La vida de los peces” nu mai sunt tocmai tinere, filmului i-ar fi stat foarte bine în cea mai nouă secțiune a festivalului – „Tinerețe irosită” – pentru că sintagma îi vine ca turnată: personajul principal, Andrés – un tip trecut de 30 de ani – revenit în Chile pentru scurtă vreme după 10 ani de absență, se regăsește, la aniversarea unui vechi prieten, în fața singurei femei (Beatriz) pe care a iubit-o vreodată; la aceeași petrecere – pe care de la începutul filmului tot încearcă să o părăsească dar, cumva, personaje din trecut îi tot ies în cale și îl rețin – dă peste o lume cu care a pierdut de mult contactul, dar care îi stârnește vechi trăiri și nostalgii după anii care s-au dus. Andrés arată cel mai bine din fosta gașcă de prieteni – toți căsătoriți, cu responsabilități și copii acum, pe fața lui nu se vede trecerea timpului, e stabilit în Berlin și are cel mai cool job, ce îi permite să călătorească mult – și le stârnește admirația prietenilor, după cum aflăm din dialogurile (excelent scrise și rostite) care duc în spate, practic, tot filmul. Andrés nu e legat de nimic și nu are nimic de pierdut, fiind astfel cel mai aproape de acea vârstă pe care cu toții o regretă, de parcă ar încerca să-și întârzie acea așa zisă maturizare; în aparență, duce o viață demnă de învidiat dar, de fapt, trăiește într-un fel de amorțeală lipsită de bucurii și de reale plăceri, marcată de marele regret că a pierdut-o pe Beatriz, pe care în continuare o iubește. Petrecerea îi oferă o șansă neașteptată de a repara lucrurile, dovedindu-se că nici Beatriz nu a trecut încă peste ceea ce a fost (și este în continuare?) între ei. Rămâne de văzut dacă astfel de lucruri se mai pot repara sau nu, însă ele se cer a fi clarificate o dată pentru totdeauna. Glisând între diverse personaje ca un pește într-un acvariu, Andrés trece prin această petrecere, care ar putea să-i schimbe viața, cum trece prin propria-i existență: interacționând mai mult sau mai puțin cu unii sau cu alții, dar, în fond, urmându-și incertul drum bâjbâind de unul singur.
„La vida de los peces” nu e vreun film mare, dar simplitatea și lentoarea în virtutea cărora se derulează (lentoare susținuță de o muzică folosită cam fără măsură și pe alocuri melodramatică) fac din el o mostră de cinema emoționant și dezarmant.
(articol publicat în Film Menu #11 / iunie 2011)
Alte review-uri Film Menu:
Sedmikrasky (Cehia 1966, regie Vera Chytilova)
Sink or Swim (SUA 1990, regie Su Friedrich)
Nanayo (Japonia – Franţa 2008, regie Naomi Kawase)
Kinatay (Filipine 2009, regie Brillante Mendoza)
Tilva Ros (Serbia 2010, regie Nikola Lezaic)
