everlasting moments

[Review]: Maria Larssons eviga ögonblick

Maria Larssons eviga ögonblick (Instantanee)

 

Suedia – Finlanda 2008

regie Jan Troell

scenariu Niklas Rådström, Agneta Ulfsäter-Troell, Jan Troell, Maja Öman

imagine Jan Troell, Mischa Gavrjusjov

montaj Nils Pagh Andersen

cu Maria Heiskanen, Mikael Persbrandt, Jesper Christensen

 

 

de Lavinia Cioacă

 

„Maria Larssons eviga ögonblick” („Instantanee”) urmăreşte povestea Mariei Larsson, o femeie din clasa muncitoare a Suediei de la începutul secolului al XIX-lea. Cu o familie numeroasă şi un soţ alcoolic, dar iubitor, energic şi muncitor, Maria este nevoită să muncească pentru a întreţine familia. Filmul poate fi văzut drept o poveste clasică despre emanciparea femeii, dar există un element esenţial care adaugă un strat de „magie” realismului poveştii: aparatul de fotografiat sau mai exact ce înseamnă un moment din continuul vieţii, ce alegi să vezi din acest continuu.

Jan Troell rămâne fidel confesiunilor Mariei Larsson, transformate într-un roman de soţia lui (Agneta Troell), reuşind să creeze un produs care să stea în picioare şi fără latura documentaristică. Poţi la fel de bine să nu ştii că este o poveste reală; documentarea despre originile ei devine o simplă curiozitate, nu o elucidare.

Într-o societate patriarhală, Maria îndură stoic atât bătătile soţului, cât şi situaţia materială. Libertatea ei ia o altă formă, cea a fotografiei, odată cu descoperirea unui aparat Contessa, câştigat la o loterie în perioada în care l-a cunoscut pe Siegfried (admirabil compus de Mikael Persbrandt, Anton din „Haevnen” – 2010, regia Susanne Bier). Obiectul capătă numeroase valenţe. Este pretextul căsătoriei lor (neputând să decidă la cine rămâne aparatul, cei doi hotărăsc să se căsătorească pentru a-l folosi împreună), devine forma ei de libertate (prin care trece în „momente veşnice”, în ceea ce vrea să vadă – „ Vezi ce vrei să vezi”, replică a Mariei, e o replică de Pollyana), treptat devine liantul dintre ea şi Sebastian Pedersen, fotograful pentru care nutreşte o dragoste platonică, apoi o acaparează devenind un factor constrângător („Uit că sunt mamă”), iar în final, când situaţia materială se îmbunătăţeşte, când pare că au căpătat mai multă maturitate (în special Sigfried, după sinuciderea celui mai bun prieten), fotografia este o parte din ea pe care o acceptă ca fiind naturală, o obligaţie kantiană – „trebuie” este un „vreau”.

Troell, în acelaşi timp regizor şi director de imagine al filmului, îşi compune cadrele foarte ingenios, atât pentru susţinerea dramaturgiei, cât şi pentru a crea o imagine de ansamblu a societăţii (spre exemplu, cadrele din  holul Spring Flower Temperance Society). Într-un cadru filmat din interiorul sălii, avem în prim plan membrii asociaţiei reuniţi la o masă, în stanga şi în dreapta cadrului sunt două femei, iar în planul secund, prin uşa deschisă o vedem pe Maria (spălând podele). Deşi vocea Mariei din off relatează despre problema tatălui ei şi despre piedicile ridicate în relaţia cu societatea floare de primăvară, cadrul revelează, de fapt, condiţia Mariei.

 

(articol apărut în numărul al 11-lea al Film Menu/ iunie 2011)

 

 

Alte review-uri Film Menu:

Carlos (Franţa – Germania 2010, regie Olivier Assayas)

Another Year (Marea Britanie 2010, regie Mike Leigh)

Vénus noire (Franţa – Italia – Belgia 2010, regie Abdellatif Kechiche)

Ne change rien (Portugalia – Franţa 2010, regie Pedro Costa)

Haevnen (Danemarca – Suedia 2010, regie Susanne Bier)

 

Sondaj

Download Film Menu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s