animal kingdom

[Review]: Animal Kingdom

Animal Kingdom

 

Australia 2010

regie, scenariu David Michôd

imagine Adam Arkapaw

montaj Luke Doolan

sunet Sam Petty

muzică Antony Partos

cu James Frecheville, Jacki Weaver, Joel Edgerton

 

 

de Andra Petrescu

 

J., un puşti de 17-18 ani, ajunge la bunica şi unchii săi, după ce mama ia o supradoză şi moare. Nu e clar cât ştie el despre afacerile familiei sale, dar odată ce ajunge în noul cămin şi primeşte, asemeni celorlalţi bărbaţi ai casei, sărutul bunicii, devine nervos şi tulburat. El este naratorul filmului, dar şi personajul care observă, odată cu spectatorul, comportamentul clanului de mafioţi, a cărui apăsare o simte cu teamă. Privirea îi e mai tot timpul îndreptată în jos, iar când priveşte la membrii familiei sale o face cu uimire şi frică. Filmul impresionează tocmai prin legătura dintre neputinţa, neştiinţa personajului principal şi încadraturile înguste care transmit sentimentele lui: J. nu-şi poate evada apartenenţa la familie, la fel cum ochii spectatorului nu au unde să caute lumină sau spaţiu în cadrele încărcate ale lui David Michôd.

„Animal Kingdom” prezintă lumea mafiei neromantizat, chiar mai visceral decât „Gomorra” (2008)  lui Matteo Garone, unde personajele au parte de libertate în evoluţie. Filmele despre gangsteri sunt construite, de obicei, cu personaje romantice, oarecum hiperbolizate, iar oroarea transmisă ţine de faptele sălbatice comise de anti-eroii semi-zei (sau cel puţin ce se consideră deasupra umanului). Acesta este şi cazul în „Gomorra”, chiar dacă filmul se încadrează într-un registru realist.

În filmul de  debut al australianului David Michôd, aparatul pare să observe de la distanţă, ca un personaj ce urmăreşte din afară acţiunea, dar în acelaşi timp, să și producă reacţii senzoriale, precum genul erotic sau horror. Suspansul provine din încadratura claustrofobică, ce inspiră spectatorului o stare. Singurul personaj care evoluează este J.; el se adaptează mediului pentru a supravieţiui – tema principală a filmului. Celelalte personaje sunt lineare şi servesc ca material de studiu comportamental pentru J. şi spectator, care trebuie să cunoască şi să înţeleagă regulile noului univers. Sunt surprinse în momente obişnuite, în familie, fiind redate astfel obiceiurile acestora; autorul se poziţionează deasupra personajelor sale, precum un savant care studiază în junglă comportamentul maimuţelor. Sunt puţine momentele violente în „Animal Kingdom”, şi ele nu oferă explicaţii, ci îşi propun doar să ilustreze. Filmul induce spectatorului o stare de claustrofobie şi pericol iminent, ce se resimt precum excitaţia provocată de filmul erotic sau spaima unui horror. Scenaristic, se păstrează o distanţă faţă de personaje, dar regizoral  spectatorul e împiedicat să analizeze din afară evenimentele, fiind invitat să participe afectiv la film prin senzaţiile transmise de încadraturi şi montaj.

Sentimentul de claustrofobie e construit din decupaj, prin încadraturi strânse (prim-planuri, gros-planuri, planul mediu fiind cel mai mare) sau prin poziţionarea camerei în unghiuri joase, pe podea, ca şi cum ar fi perspectiva copilului ce s-a ascuns sub pat şi aşteaptă cu teroare ca răul să-l înhaţe de călcâi. Chiar şi când încadratura oferă o imagine de ansamblu, plasticitatea cadrului e încărcată arhitectural, iar atmosfera sugerează lipsă de spaţiu, de aer – parcă obiectele stau să se prăbuşească haotic, unele peste celălalte. Chiar Michôd a explicat în interviuri că şi-a dorit ca unele secvenţe să respecte regulile filmului horror. Acestea sunt câteva secvenţe-clişeu, împrumutate din alte filme, precum cea în care sunt împuşcaţi doi poliţişti. Ei opresc maşina în faţa unui automobil ce staţionează abandonat şi coboară pentru a-l verifica. Acţiunea e filmată din spate (unul dintre puţinele cadre mai largi), ei sunt văzuţi din spate cum păşesc înspre automobil, au un dialog idiot (la fel ca cel pe care îl au oricare două personaje ce urmează să fie omorâte într-un film horror); avansează încrezători şi naivi, intră în maşină, caută ceva şi necunoscutul îi omoară prin surprindere.

Povestea e formată dintr-o serie de evenimente fără continuare, singulare, ce, aparent, nu ajută naraţiunea să avanseze. De fapt, ele sunt studii de caz, exemplificări ale comportamentului uman şi maschează firele de tragedie antică a filmului. Titlul se referă atât la instinctele animalice ale oamenilor, cât şi la poziţia regizorului care îşi filmează personajele cu aceeaşi rigoare şi curiozitate a antropologului care studiază un clan sălbatic din junglă, necunoscut până acum, şi pe care îl tratează asemeni unei specii de animale. Familia lui de mafioţi e doar o reprezentare a vieţii unei anumite categorii sociale din Melbourne, sub forma unui micro-organism.

 

(articol publicat în Film Menu #11 / iunie 2011)

 

 

Alte review-uri Film Menu:

Zanan-e bedun-e mardan (Germania – Austria – Franţa 2009, regie Shirin Neshat)

Nanayo (Japonia – Franţa 2008, regie Naomi Kawase)

Vénus noire (Franţa – Italia – Belgia 2010, regie Abdellatif Kechiche)

Taking Woodstock (SUA 2009, regie Ang Lee)

Misterios de Lisboa (Portugalia 2010, regie Raoul Ruiz)

 

Sondaj

Download Film Menu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s