Radu Jude
Radu Jude este realizatorul scurtmetrajelor „Lampa cu căciulă” (2006), „Dimineaţa” (2007) şi „Alexandra” (2008) şi a lungmetrajelor „Cea mai fericită fată din lume” (2009) şi „Film pentru prieteni” (2011). În prezent finalizează cel de-al treilea său lungmetraj, care urmează să fie lansat în cinematografe cel mai probabil în 2012.
În ediţiile anterioare ale revistei, au fost publicate următoarele materiale care au legătură cu Radu Jude:
Interviu cu Radu Jude (Film Menu #1 / iunie 2009)
Câteva nedumeriri ale lui Radu Jude (Film Menu #4 / februarie 2010)
Review la „Film pentru prieteni” (Film Menu #10 / aprilie 2011)
„Film pentru prieteni” va fi proiectat în luna octombrie în cadrul Cineclubului Film Menu, în prezenţa realizatorului şi a unei părţi din distribuţie. Vom face publice data şi ora proiecţiei într-una din zilele următoare.
1. O scenă de film care te face să plângi.
Nu mi s-a mai întâmplat de mult sa plâng la vizionarea unui film; am fost răvăşit de câteva scene din „Shoah” de Claude Lanzmann şi extrem de emoţionat de întreg „Jurnalul” lui David Perlov.
2. Un film pe care îl deteşti.
În afară de cele pe care le regizez eu, sunt destul de îngăduitor cu celelalte filme; totuşi, am destestat recent „Incendies” de Dennis Villeneuve, „Biutiful” de Alejandro Gonzales Innaritu şi documentarul „No End in Sight” de Charles Ferguson – o manipulare penibilă, făcută cu tot arsenalul filmelor de propagandă.
3. Un loc pe care l-ai văzut într-un film şi pe care ai vrut ulterior să îl vizitezi.
Am vrut să-i arăt fiului meu farul din „Toate pânzele sus!” (film pe care-l are pe DVD şi care îi place foarte mult); în film se presupune că e undeva în America de Sud, cred, în realitate e la Sulina. Am fost acolo vara asta şi chiar ne-am urcat în el.
4. Cea mai pasională experienţă cinematografică pe care ai avut-o.
Când eram adolescent, experienţa vizionării lui „Natural Born Killers” la cinema. Film care m-a dezamăgit profund când l-am revăzut, acum câţiva ani. Dar cea mai intensă experienţă cinematografică recentă o constituie vizionarea lui „Shoah”, capodopera lui Claude Lanzmann.
5. O secvenţă pe care o iubeşti, povestită în câteva rânduri.
În „Lost Lost Lost” de Jonas Mekas, undeva pe la începutul filmului, sunt câteva imagini filmate în anii ’50, în comunitatea emigranţilor lituanieni din New York: nişte bătrâni stau pe bancă, câţiva copii joacă fotbal sau sar coarda printre rufe întinse la uscat, o femeie se uită în gol pe fereastră, doi beţivi conversează în mijlocul străzii… Imaginile sunt brute, granulate, uşor supraexpuse, mişcate, pe coloana sonoră se aude „Valurile Dunarii” de Iosif Ivanovici cântată la acordeon şi pe un carton inserat în această scenă scrie că „bătrânii lituanieni stau jos, visând, fără amintiri” (citez din memorie).
6. Cea mai lungă vizionare din viaţa ta. Cât a durat. Ce filme ai văzut atunci.
„Shoah”. Are aproape 10 ore.
7. Autorul de cinema pe care l-ai alege să îţi consemneze viaţa.
Nici un autor de cinema n-ar accepta să facă un film atât de penibil.
8. Un film pe care crezi că nu l-ai înţeles.
Din cele care mi-au plăcut foarte mult: „Histoire(s) du Cinema” al lui Godard şi „Inland Empire” de Lynch. N-am priceput mare lucru, dar cu toate astea am fost foarte emoţionat (la filmul lui Godard) şi amuzat (la Lynch).
9. Un film al cărui umor este pe gustul tău.
O grămadă, nu pot să aleg unul singur. „Proba de microfon” al lui Daneliuc, „Songs from the Second Floor” de Roy Andersson, „I Was Born, But…” de Ozu, „La Vie de Boheme” de Kaurismaki…
10. CD-ul preferat cu muzică de film.
Îmi place muzica din „Blue Velvet” al lui Lynch.
11. O carte de film esenţială.
Pentru practicieni: „Zen în arta tragerii cu arcul” de Eugen Herrigel.
Pentru cinefili: „Regele şi cadavrul. Povestiri despre biruinţa sufletului asupra răului” de Heinrich Zimmer.
FILM MENU 