Andrei Gorzo
Andrei Gorzo este criticul de film al publicaţiilor „Dilema veche” şi „24 FUN” şi directorul artistic al Festivalului Internaţional de Film NexT. Publică, de asemenea, constant în „Film Menu” fragmente din lucrarea sa dedicată Noului Cinema Românesc, văzut din perspectiva teoriilor lui André Bazin despre realism în cinema.
1. O scenă de film care te face să plângi.
Nu plâng în hohote şi nici măcar nu vărs lacrimi, dar nod în gât mi se mai pune. Prima secvenţă care-mi vine în minte e întâlnirea finală din „Umbrelele din Cherbourg,
dar acum când scriu asta mă năpădesc bucăţi din alte musical-uri, şi nici măcar momente mari, ci bucăţele care mă dau gata, ca de pildă, în „Mary Poppins”, felul în care, la capătul unei conversaţii pe jumătate cântate cu David Tomlinson, Dick Van Dyke reia refrenul unui cântec („A Spoonful of Sugar”) cântat mai devreme de Julie Andrews (aici, de pe la minutul 3: 18:
2. Un film pe care îl deteşti.
Poker al lui Sergiu Nicolaescu. Am ieşit de la el cu un dispreţ masiv pentru regizor, pentru scenarist şi pentru unii dintre actori.
3. Un loc pe care l-ai văzut într-un film şi pe care ai vrut ulterior să îl vizitezi.
Dacă stau să mă gândesc, nu cred că cinema-ul mi-a stimulat vreodată în mod deosebit apetitul pentru deplasări fizice spre destinaţii concrete.
4. Cea mai pasională experienţă cinematografică pe care ai avut-o
De când aveam 11 ani pînă pe la 14 am fost obsedat de James Bond-urile făcute până atunci (adică până în epoca Brosnan).
5. O secvenţă pe care o iubeşti, povestită în câteva rânduri.
Film alb-negru. O alee. Nişte copaci care se scutură de ultimele frunze. Nişte acorduri de ţiteră. Venind din capătul îndepărtat al aleii, o femeie se tot apropie de cameră, mergând direct spre ea. În planul întâi al imaginii şi în partea ei stângă e un bărbat care o aşteaptă, într-o postură căutat-nonşalantă (cu mâinile în buzunare, sprijinit de o căruţă cu lemne abandonată acolo). Femeia trece pe lângă bărbat fără să-i arunce o privire, ieşind din cadru prin dreapta camerei. Fără să se desprindă de căruţă, bărbatul îşi aprinde o ţigară:
6. Cea mai lungă vizionare din viaţa ta. Cât a durat. Ce filme ai văzut atunci.
În ultimii mei ani de liceu şi în primii ani de facultate mi se întâmpla să stau la Cinematecă de dimineaţă până seara sau să văd tot programul TCM (care pe-atunci se chema TNT – Turner Network Television) dintr-o noapte, de la ora 11 (la cât începea pe-atunci) până la ora 5. Acum nu mă mai atrag chiolhanurile de genul ăsta – e unul dintre motivele pentru care nu mă simt foarte bine în atmosfera festivalurilor de film, deşi timp de câteva luni pe an mă dăruiesc aproape total selectării de filme pentru un festival (şi anume pentru NexT), ceea ce presupune şi zile cu 10 ore de vizionări. Ultimul meu maraton a fost „Carlos” al lui Olivier Assayas, care durează cinci ore şi jumătate; şi l-am văzut fără pauză – niciun film din ultimii doi ani nu m-a pasionat mai tare. Înainte de asta, „Mildred Pierce” al lui Todd Haynes – aproximativ aceeaşi durată, plăcere aproape la fel de mare. Şi, înainte de asta, „Sátántangó” al lui Béla Tarr – peste şapte ore, dar Tarr e posesorul unuia dintre cele mai regale stiluri întâlnibile la un autor de cinema din ziua de azi.
7. Autorul de cinema pe care l-ai alege să îţi consemneze viaţa.
Dacă am voie să aleg un autor din orice epocă şi din orice cultură, atunci Ozu.
8. Un film pe care crezi că nu l-ai înţeles.
„Film Socialisme” al lui Godard, deşi am admirat multe lucruri din el.
9. Un film al cărui umor este pe gustul tău.
Comediile sofisticate hollywoodiene de la sfârşitul anilor ’30 şi începutul anilor ’40, în special cele regizate de Howard Hawks: „His Girl Friday”, „Ball of Fire” şi favoritul meu absolut, „Bringing Up Baby”.
10. CD-ul preferat cu muzică de film.
Michel Legrand.
11. O carte de film esenţială.
David Bordwell, „On the History of Film Style”.
Alte Oracole Film Menu completate până în prezent:
Şerban Pavlu
Mădălina Dan
Mihai Chirilov
Oigan
Alex Tocilescu
FILM MENU 