oracol mic

[Oracol Film Menu] : Ada Roseti

Ada Roseti

 

Ada Roseti s-a alăturat echipei Discovery în anul 2008, iar acum ocupă poziţia de Channel Director pe Europa de Sud-Est, fiind responsabilă de conţinutul şi imaginea canalelor Discovery din această regiune. Cariera sa în media a început ca prezentator la radio Pro FM, iar în televiziune a lucrat atât în faţa camerei, cât şi în spatele ei, fiind responsabilă cu achiziţia de programe pentru TVR, Naţional TV şi Prima TV. Este de asemenea lector la Facultatea de Litere din Bucureşti pe teme ce ţin de audiovizual.

 

 

1. O scenă de film care te face să plângi.

 

Finalul de la „Casablanca”. De fiecare dată.

 

2. Un film pe care îl deteşti.

 

Nu știu, multe. În general urăsc filmele manipulative – care n-au un scop clar. Filmele care mă fac să plâng sau să râd pentru că știu pe ce butoane să apese, dar care n-au… suflet.

 

3. Un loc pe care l-ai văzut într-un film şi pe care ai vrut ulterior să îl vizitezi.

 

Katz’s Delicatessen din New York.

 

4. Cea mai pasională experienţă cinematografică pe care ai avut-o.

 

Greu de spus. Majoritatea experiențelor mele cinematografice sunt mai curând intelectuale decât emoționale, de aici și o lipsă, poate, în segmental „pasional”. Cea mai ciudată experiență a fost una de acum câțiva ani, când am văzut la cinematograf „Charlie Wilson’s War” (regie Mike Nichols). Probabil că eram eu cu nervii întinși, fapt e că am plâns la film aproape tot timpul, din momentul în care eroul a decis să se implice și să-i ajute pe săracii insurgenți din Afganistan. Plângeam pe umărul soțului meu și îi spuneam „Îți dai seama, totul e degeaba! Orice intenție bună de a rezolva o problemă creează probleme mai mari. Nu mai avem nici o șansă!”

 

5. O secvenţă pe care o iubeşti, povestită în câteva rânduri.

 

Am o slăbiciune pentru Terry Gilliam, pentru originalitatea lui narativă și vizuală. Și asta în pofida faptului că experiența mea în ceea ce privește substanțele halucinogene este nulă. Scena mea preferată este cea din finalul „Aventurilor Baronului Munchausen”, care se petrece într-un oraș european asediat de armata turcească, pe la finalul secolului al XVII-lea. Baronul, care a încercat sa ridice moralul populației și să îi facă să uite de probleme, le spune spectatorilor lui, la finalul poveștii că, uneori, pentru a face o minune, e suficient să creadă. Și oamenii ies din cortul în care se aflau, aleargă spre zidurile orașului, ies pe porți și când ajung afară, turcii au dispărut.

 

6. Cea mai lungă vizionare din viaţa ta. Cât a durat. Ce filme ai văzut atunci.

 

Pe la mijlocul anilor ’90 mergeam la Festivalul de Film de la Cannes, ca reporter de televiziune. Atunci îi invidiam pe criticii de film care își puteau petrece toată ziua și toată noaptea urmărind și peste șase filme pe zi. Apoi am început să fac achiziții de filme și am ajuns și eu la sesiuni de vizionare, unde am avut zile în care am petrecut câte 10 ore urmărind filme și documentare. Din fericire multe erau în sistem de “personal screening” – și puteam să dau pe repede înainte sau să abandonez vizionările care nu mi se păreau interesante.

 

7. Autorul de cinema pe care l-ai alege să îţi consemneze viaţa.

 

Știu că n-o să-mi câștig mulți fani printre cititorii revistei, dar probabil Rob Reiner, în primii lui 10 – 15 ani de carieră.

 

8. Un film pe care crezi că nu l-ai înţeles.

 

„Mulholland Drive” (regie David Lynch), deși Răzvan Rădulescu, care îmi e prieten, mi l-a explicat pe îndelete.

 

9. Un film al cărui umor este pe gustul tău.

 

„Three Kings” (1999, regie David O. Russell).

 

10. CD-ul preferat cu muzică de film.

 

Muzica din „American Beauty” mi-a rămas în memorie ani după ce am ascultat-o. Ăsta a fost primul nume de care mi-am amintit gândindu-mă la acest subiect. Altfel, aș numi toți „suspecții de serviciu”: „Pulp Fiction”, „Trainspotting” etc.

 

11. O carte de film esențială.

 

Pentru că n-am fost obligată să citesc cărțile „serioase” despre film, opțiunile mele se îndreaptă spre cele care măcar sunt amuzante, șocante, revoltătoare, dar bine scrise și bine construite. „Down and Dirty Pictures” de Peter Biskind, „The Kid Stays in the Picture” de Robert Evans, „You’ll Never Eat Lunch in this Town Again” de Julia Philips și altele asemeni lor. Dar nu le recomand nimănui cu adevărat interesat de film: sunt la fel de utile profesional ca cititul de romane polițiste din anii ’50 și un pic deprimante.

 

Alte oracole Film Menu completate până în prezent:

Mihai Chirilov

Alex Tocilescu

Oigan

Mădălina Dan

Andrei Gorzo

 

Miercuri, 9 noiembrie, publicăm Oracolul Film Menu completat de Vlad Niculescu – unul din managerii Librăriei Engleze „Anthony Frost” din Bucureşti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s