[Review] : Drei

Drei (3)

 

Germania 2010

regie, scenariu Tom Tykwer

imagine Frank Griebe

montaj Mathilde Bonnefoy

costume Polly Matthies

cu Sophie Rois, Sebastian Schipper, Devid Striesow

 

 

de Emi Vasiliu

 

Hanna lucrează ca moderatoare de emisiuni culturale. Are în jur de 40 de ani, iar ultimii 20 și i-a petrecut în parteneriat cu designerul inginer Simon. La o conferință pe teme medicale, Hanna, altfel o minte axată pe modele de interpretare culturală, este captivată de comunicarea unui medic genetician. Adam povestește despre himere. În genetică, himerele sunt orice fel de amestecuri de celule provenind de la specii diferite. Dincolo de experimentele pe hamsteri, pragul controvesat este amestecul de celule umane, iar prezentarea bate în direcția asta, urmărind o linie de cercetare inițiată de nişte experți britanici.

Hanna și Simon trăiesc o viață independentă, specifică societății vestice educate, în care aprofundarea subiectivității individuale presupune găsirea drumului avându-l pe celălalt ca punct de reper, nu neapărat de sprijin. Teoria haosului studiază sisteme dinamice extrem de sensibile la condiții inițiale. Micile diferențe dintre aceste condiții inițiale (cum ar fi, în matematică, erorile de rotunjire în calculul numeric) duc la rezultate puternic divergente în cazul sistemelor haotice, astfel încât orice predicție pe termen lung devine imposibilă. În condiții ce țin de haos, Hanna îl reîntâlnește pe Adam la o piesă de teatru unde Simon n-a putut ajunge. În condiții ce țin de haos, Simon îl întâlnește pe Adam la o piscină publică, în care Hanna nu înoată. Ca divergență comună, Adam este al 3-lea, și ambii se îndrăgostesc de el.

Tom Tykwer aduce moartea în subtema amestecului genetic. Mama lui Simon este diagnosticată cu cancer la pancreas și e gata, în decurs de câteva săptămâni. Simon e diagnosticat cu cancer testicular. Internat de urgență, i se îndepărtează un testicul într-un exemplu de operație avangardistă, cu anestezie locală, partea de sus a corpului urmărind perfect conștientă carnagiul în umbrele chinezești ale pânzei protectoare. Nu cred că atitudinea calmă a personajelor, compusă de Tykwer, e specific germană. În trecerea de la moartea mamei la amenințarea asupra propriei vieți, Simon exultă mai puțină panică și mai multă surpriză. Ideea că toate lucrurile care par grave (cancer, moarte) sunt normale și că transformarea/progresul e mai important transpare din întreaga organizare a informației scenaristice. În timpul operației de îndepărtare a testiculului canceros, Hanna e la un meci de fotbal cu Adam. După operație, Simon o cere în căsătorie. După căsătorie, Simon îl întâlnește pe Adam.

„Drei” e filmul generației ’80. Teoriile culturale, David Bowie – „Space Oddity” pe fundal, Hermann Hesse recitat la înmormântarea mamei, avangardismul amestecului genetic ca fir roșu, conducător al destinelor -, sunt adunate într-o regie alertă, însă totuși clasică. Berlinul Hannei, al lui Simon și al lui Adam nu e Berlinul colorat al artiștilor, ci orașul rece și perfect al clasei de mijloc, gânditoare și muncitoare. Dorința lui Tykwer de a-și exprima prin acest film întreaga paletă a înțelegerii culturale nu scapă nimic din vedere. Lângă terenul unde joacă fotbal Adam, o echipă de artiști forează după petrol, ca să demonstreze că resursele sunt aici, nu în Nigeria. Adam e cercetător genetician, bisexual, cu un fiu în suburbii, și, în timpul liber, maestru de judo. În plus, nu crede în deteminismul biologic, adică în definiții hetero/homo sau în schema „1 bărbat + 1 femeie = 1”. Deși aglomerate aici, poziționările filozofice nu încarcă filmul dincolo de suportabilitate, însă necesită o familiarizare preexistentă, care oricum există la nivel de intuiție. Singura parte care mi s-a părut mai dificil de urmărit a fost explicarea experimentelor genetice cu celule ale pielii, care, virusate cu nu știu ce, se reîntorc la calitatea inițială de celule stem, și pot fi folosite în reconstruirea oricărui fel de țesut afectat. În rest, filmul e cât se poate de senzual, contactele dintre cei trei având atracția erotică ca bază și supriza culturală ca șoc.

De la genetică înapoi la Hesse, pe care mama lui Simon îl iubise și a cărui poezie, „Trepte”, Simon, și prin el, Tykwer, o consideră împuternicirea lirică a germanilor după cel de-al Doilea Război Mondial: „Oricând rosteşte viaţa vreo chemare,/ al nostru suflet, gata de-nnoire,/cu eroism şi fără de durere/pătrunde-n lumea cea necunoscută./Un spaţiu să schimbăm cu celelalte/și nici o vatră nu ne fie dragă;/Al lumii duh în lanţuri nu ne leagă,/ci vrea din treaptă-n treaptă să ne salte./De-om poposi în vreun ungher al vieţii,/vom picoti sub coaja de rugină;/Doar cel ce-o ia la drum prin valul ceţii/se mântuie de lene şi rutină./Și, cine ştie, chiar şi-a morţii coasă/noi spaţii largi în faţă ne-o desface,/chemarea vieţii-n veci de veci nu tace…/Hai, inimă, la drum şi fii voioasă!”

 

(articol publicat în Film Menu #12 / octombrie 2011)

 

 

Alte review-uri Film Menu:

Incendies (Canada – Franţa 2010, regie Denis Villeneuve)
Midnight in Paris (SUA – Spania 2011, regie Woody Allen)

The Tree of Life (SUA 2011, regie Terrence Malick)

Tilva Ros (Serbia 2010, regie Nikola Lezaic)

O estranho caso de Angelica (Portugalia, Franţa, Brazilia, Spania 2010, regie Manoel de Oliveira)

 

Cineclub Film Menu

Download Film Menu

Sondaj

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s