J-Edgar

[Review] : J. Edgar

J. Edgar

SUA 2011

regie Clint Eastwood

scenariu Dustin Lance Black

imagine Tom Stern

montaj Joel Cox, Gary Roach

sunet Bub Asman

cu Leonardo DiCaprio, Hosh Hamilton, Judi Dench, Naomi Watts

 

 

 

de Irina Trocan

Leonardo DiCaprio e J. Edgar Hoover. Judi Dench e mama lui. Naomi Watts e secretara, iar Armie Hammer, după rolul gemenilor din „The Social Network”, e acum omul de încredere al lui Hoover. Problema cu filmele biografice făcute la Hollywood e că actorii le sunt mai cunoscuți spectatorilor decât persoanele pe care le reprezintă, și cel mai probabil se vor atașa de ei în loc să le judece la rece faptele – sau măcar faptele care se pot vedea în filme. Oamenii „mari” din istorie au avut vieți mai complicate decât eroii clasici și, de dragul relativizării, e binevenit orice semnal care îndeamnă spectatorii să se detașeze de ce se întâmplă pe ecran și să-și aducă aminte că văd un film.

 Nu încerc să spun că „J. Edgar” – cel mai recent film regizat de Clint Eastwood – e intelectualist. Din contră, regia lui Eastwood accentuează efectele narațiunii – eclerajul creează contraste puternice vag înfricoșătoare, muzica ne semnalează cum să reacționăm la monologul din off al lui Hoover, actorii „joacă” -, iar scenariul e oricum compus numai din răsturnări de situație. Are un protagonist cert – J. Edgar Hoover, care, la bătrânețe, își dictează memoriile, arătate în film în flashback-uri – și o serie de personaje secundare al căror rol principal e să-l pună în lumină pe Hoover. Spectatorii veniți la film să-l întrezărească cu emoție pe omul din spatele directorului FBI vor avea ce urmări.

 În scenariul hiperdocumentat scris de Dustin Lance Black, J. Edgar Hoover e un personaj complex în tradiția lui Charles Foster Kane. În tinerețe a fost un inovator – a organizat Biroul de Investigații într-o instituție eficientă care supraveghează potențialele amenințări pentru guvern; el a aranjat ca infractorilor să li se ia amprentele și agenților să li se dea arme. Scopul declarat al lui Hoover era să controleze pericolul comunist (în primul flashback din film, îl vedem căutând instinctiv indicii în fața casei procurorului general, unde tocmai a explodat o bombă), dar a ajuns destul de curând să știe tot ce mișcă: viața privată a politicienilor din Statele Unite îi era la fel de cunoscută ca viața politică ilicită. (Hoover a fost în funcție între 1924 și 1972, și detractorii lui moderați spun că ar fi rămas în istorie ca un erou dacă s-ar fi retras în anii ’40. Din câte se pot deduce despre obsesia lui Hoover pentru aplicarea Legii, filmul pare să sugereze același lucru.)

 Cum orice Kane are nevoie de un Rosebud, „J. Edgar” oferă două posibile explicații pentru excentricitățile lui Hoover: o relație homosexuală nerecunoscută (nici față de sine) cu consilierul său, tot necăsătorit, cu care lua prânzul și cina în fiecare zi; și influența patologică a mamei, cu care a locuit până la moartea ei și care era profund preocupată de buna cuviință. Veți spune că e melodramatic, și sunt perfect de acord, însă speculațiile nu îi aparțin doar scenaristului: cât a trăit J. Edgar Hoover, viața lui privată – foarte privată –  a trezit suspiciuni.

 Cea mai serioasă obiecție la care e vulnerabil filmul e că se concentrează pe Hoover și apropiații lui și îi neglijează victimele. Faptele chestionabile ale lui Hoover trec în viteză. Dacă influența lui nocivă trebuia reprezentată ca într-un film hollywoodian – unde tot ce e important li se întâmplă eroilor și nu există consecințe neprevăzute -, se putea măcar ca în rolul comuniștilor persecutați să fie distribuite staruri; când dispăreau, spectatorii le-ar fi observat absența.

 Pe de altă parte, dacă se poate face un film politic complex despre viața și timpurile lui J. Edgar Hoover, „J. Edgar” oricum e departe de a fi un model. Ca demers evaluativ, nu e strălucit. Unde excelează, în schimb, cel mai recent film al lui Clint Eastwood e în ambiguizare – șterge liniile de demarcație între acțiunile lui Hoover, amintirile lui și imaginea publică pe care și-a creat-o singur (Hoover s-a îngrijit să fie văzut în compania unor actrițe celebre și să fie reprezentat ca erou de benzi desenate, și a aranjat ca James Cagney – actor hiperenergic specializat în roluri de gangster – să se reprofileze către roluri de agent FBI; toate trucurile PR-istice care l-au făcut mai popular sunt trecute în revistă în film, dar, nesurprinzător, vocea de narator a lui Hoover capătă un ton nostalgic numai când relatează acțiuni „concrete”).

 „J. Edgar” e un film brechtian – imposibil de „trăit” naiv -, nu doar pentru că nimeni n-ar crede că DiCaprio e, de fapt, Hoover (în fond, asta e o convenție tolerabilă – Leo DiCaprio a fost căsătorit cu Kate Winslet în „Revolutionary Road” după ce a murit pentru ea în „Titanic”). Însă și narațiunea e subminată – de mai multe ori pe parcursul filmului, un personaj chestionează ce ne-a povestit mai devreme vocea naratorului; spre sfârșit, un montaj din cadre scurte completează câteva elipse discrete din secvențele pe care le-am văzut, și dintr-o dată faptele lui Hoover nu mai par așa de curajoase.

 Nu că orice fapt istoric ar trebui să fie o secvență de acțiune. Moștenirea lui Hoover e mai complicată. Există în film scene încordate în care pur și simplu gândește ce n-ar trebui – de pildă, vrea ca proaspăt-remarcatul Martin Luther King să treacă înapoi în umbră. Lăsând la o parte psihologizarea standard, „J. Edgar” e un film biografic rafinat – îl umanizează pe Hoover transformând o figură marcantă a istoriei într-un participant confuz al ei.

 

(articol publicat în Film Menu#14, martie 2012)

 

 

Alte review-uri Film Menu:

Restless (SUA 2011, regie Gus Van Sant)

The Artist (Franța – Belgia 2011, regie Michel Hazanavicius)

A Dangerous Method (SUA – Germania – Canada – Elveţia 2011, regie David Cronenberg)

Vénus noire (Franţa – Italia – Belgia 2010, regie Abdellatif Kechiche)

A l’origine (Franţa 2009, regie Xavier Giannoli)

Metrobranding (România 2010, regie Ana Vlad, Adi Voicu)

Go Get Some Rosemary (SUA – Franţa 2009, regie Ben şi Joshua Safdie)

 

Cineclub Film Menu

Download Film Menu

Sondaj

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s