20711_aftertherevolution_poster_a1_en_preview

[Review] : După Revoluție

După Revoluție

 

România 2010

regie, imagine, montaj Laurenţiu Calciu

 

 

de Andrei Luca

Într-un film care prezintă în cheia unui cinematograf observațional primele alegeri democratice după căderea comunismului, Laurențiu Calciu reușește să fie interesant pentru că multe din problemele României din anul 1990 sunt încă probleme ale României de azi (legea lustraţiei, anchetarea foștilor membri ai Securității etc), iar imaginile prezente în film vorbesc mai elocvent acum, în lumina celor două decenii care au trecut și a prezentului, decât ar fi putut să o facă atunci. Spre exemplu, un Ion Iliescu mai tânăr cu 22 de ani decât acum, surprins în „După revoluție”, provocat fiind de un reporter străin, numea o aberație interzicerea posibilității foștilor membri de partid de a accede la o funcție de conducere în stat. Întrebat despre relevanța legii lustrației adoptată de Camera Deputaților la finalul lunii februarie 2012, Ion Iliescu declara că „Este total aberantă în zilele noastre. Total inutilă. […] Ar fi fost oarecum rațional să se discute despre o asemenea lege în primii ani de după căderea dictaturii, după 1989, anii ’90.” (sublinierea mea).

Însă dincolo de acest substrat care se revarsă în contingent, filmul păstrează o puternică amprentă a vremurilor de atunci. Aflat într-o „criză succesorală”, poporul român dezbate aprins în stradă valori democratice precum pluripartidismul și importanța opoziției, reinstaurarea legitimă sau nelegitimă din punct de vedere moral în țară a partidelor istorice, libertatea de exprimare și dreptul la vot. Câștigul lui Laurențiu Calciu din acest punct de vedere este că nu surprinde coregrafia maselor de la depărtare, ci dimpotrivă, se apropie cu camera de oamenii care participă, le ascultă discuțiile fără să intervină și alcătuiește adevărate portrete din figurile unor oameni simpli, care se avântă în dezbateri într-un mod energic, dar civilizat. Cu toate că nu există comentarii directe, în anumite situații, mișcările de cameră, deși nu foarte elaborate întrucât nu există niciun fel de regie făcută de dinainte, substituie o voce din off care ar explica spectatorului intențiile regizorului. În secvența în care personajul inginerului își face apariția, secvență marcată clar prin intertitluri, Laurențiu Calciu insistă pe modul elegant în care este îmbrăcat protestatarul care susține Frontul Salvării Naționale. În mai multe rânduri, camera coboară de pe chipul inginerului pe hainele cu care acesta este îmbrăcat, dezvăluind un palton scump și o servietă de culoare maro, semn că până în acel moment bărbatul nu a făcut parte din clasa socială cu adevărat afectată de lipsurile sistemului comunist. În unele situații, însă, astfel de „comentarii” nici nu mai sunt necesare, întrucât personajele își trădează singure apartenenţa ideologică prin ceea ce spun, așa cum este și cazul doamnei cu căciulă de blană.

Pe lângă portretele cu adevărat vivante ale oamenilor din stradă care se exprimă fără să fie câtuși de puțin intimidați de prezența camerei care îi înregistrează, filmul mai are alte două elemente care îl structurează. Primul dintre ele pune în balanță discursurile și atitudinea a doi oameni politici candidați la președinție – Ion Rațiu, din partea formațiunii politice țărăniste, cel care susține orientarea spre Occident și economia de piață, și Ion Iliescu din partea Frontului Salvării Naționale, care mizează pe programe de protecție socială.

Al doilea element are în vedere implicarea factorilor internaționali în evenimentele din România și este compus pe de-o parte din observatorii internaționali prezenți la alegeri, cei care în final denunță încălcări flagrante de logistică și organizare şi ale protocolului după care ar fi trebuit să se desfășoare alegerile, iar pe de altă parte din ecourile manifestărilor în presa mondială. Relevantă în acest sens este scena în care jurnalistul Chris Walker de la „The Times” dictează un articol despre situația României, rostind rar, cu voce apăsată, uneori reluând anumite părți sau chiar spunând pe litere cuvintele înțelese greșit de interlocutorul său. Deși amuzant la o primă vedere (mai ales când repetă în telefon că oamenii adunați în stradă scandau “<<down with the fossils>>, yes, f – o – s – s – i – l – s”) tonul acesta de dictare, cu pauze în vorbire și accentuarea prin voce a punctuației, se încarcă pentru spectatorul de acum cu parşivitatea unui articol explicativ până la exagerare, rostit parcă pentru surzi sau proști.

Prezentând turnurile și deturnările de la democrație care au urmat după revoluție în tandem cu reacția si dezbaterile care au avut loc în rândul manifestanţilor, filmul lui Laurențiu Calciu ajută la reconstruirea ramificaţiilor acestor evenimente până în zilele noastre.

 

(articol publicat în Film Menu#14, martie 2012)

 

 

Alte review-uri Film Menu:

In film nist (Iran 2011, un efort al lui Jafar Panahi și Mojtaba Mirtahmasb)

The Trip (Marea Britanie 2010, regie Michael Winterbottom)

This Must be The Place (Italia – Franţa – Irlanda 2011, regie Paolo Sorrentino)

J.Edgar (SUA 2011, regie Clint Eastwood)

Restless (SUA 2011, regie Gus Van Sant)

The Artist (Franța – Belgia 2011, regie Michel Hazanavicius)

A Dangerous Method (SUA – Germania – Canada – Elveţia 2011, regie David Cronenberg)

Vénus noire (Franţa – Italia – Belgia 2010, regie Abdellatif Kechiche)

 

Cineclub Film Menu

Download Film Menu

Sondaj

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s