Toata lumea din familia noastra

[Review] : Toată lumea din familia noastră

Toată lumea din familia noastră

 

România 2012

regie Radu Jude

scenariu Radu Jude, Corina Sabău

imagine Andrei Butică

montaj Cătălin Cristuţiu

sunet Dana Bunescu

costume Augustina Stanciu

cu Şerban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Mihaela Sîrbu, Gabriel Spahiu, Tamara Buciuceanu, Alexandru Arşinel, Stela Popescu

 

 

 

 

de Anca Buja

 

 

„Majoritatea trăim într-o mare confuzie mentală şi nu ne dăm seama de ce simţim cu adevărat.” (Radu Jude)

 

„Toată lumea din familia noastră” continuă preocuparea lui Radu Jude cu privire la relaţiile dintre părinţi şi copii. Dacă „Lampa cu căciulă” (regie Radu Jude, 2007) este un film despre copilărie din perspectiva unui copil, relaţia tată-copil este tocmai cea de care va fi privat tatăl din „Alexandra” (regie Radu Jude, 2007) sau cel din „Toată lumea din familia noastră” – unde acesta se află în poziţia ingrată de musafir în viaţa propriei fiice.

Frustrarea lui ajunge la apogeu în cele două filme din urmă, în momentul în care tatăl ori este nevoit să se despartă de copil, ori este împiedicat să petreacă împreună puţinul timp care le este acordat de lege. Starea interioară a personajului este precipitată, la fel ca mişcările de aparat care demască senzaţia de îngrădire şi disfuncţionalitate cu fiecare cadru. Detaliile contează foarte tare în aceste filme, de la cutia de scule care nu se mai află la locul ei sau compotul care îi este cumpărat Alexandrei de cine nu trebuie, la nemulţumirea Sofiei că tatăl ei nu a fost prezent la ziua ei de naştere, sau mărturisirea că Aurel îi spune uneori „marş la culcare”, şi până la bluza fostei soţii, pe care o taie nervos Tavi, tatăl din „Alexandra”, care se transformă în „Toată lumea din familia noastră” în rochia albă cu trandafiri roşii purtată de fosta parteneră, pe care Marius o leagă cu bandă adezivă. Ridicolul cocoşelii dintre Tavi şi Cezar, corespondentul lui Aurel, devine aici o relaţie caricaturală dintre un pişpiriu şi un „animal porc”.

Atmosfera înăbuşitoare din casa în care trăiesc trei generaţii în „Alexandra” se transformă aici într-un circ grotesc, în care Marius, cu fiecare clipă petrecută acolo, nu face decât să se umilească şi să se transforme într-o „brută abjectă”. Se pot găsi multe similitudini între cele două filme, dar gesturile lui Tavi sunt duse la extrem de către Marius, şi drama se transformă aici într-o comedie absurdă. Marius Vizureanu (Şerban Pavlu) este un tip special, un tehnician dentar idealist, care îşi imaginează că fredonând Pink Floyd de dimineaţă, călare pe bicicletă prin traficul din Bucureşti, va reuşi să învingă toate piedicile care-i stau în cale, precum feciorii de împărat din poveste, şi va reuşi să-şi ducă fetiţa, pe Sofia (Sofia Nicolaescu), ferecată într-un turn din palatal împărătesei Otilia (Mihaela Sîrbu) de pe Bulevardul Carol şi păzită de Bursuc (Tamara Buciuceanu) şi de fiorosul Relache (Gabriel Spahiu), într-un weekend cu cortul la mare ca să „aibă şi ea parte de puţină fericire”, după ce tocmai s-a întors dintr-o excursie din Halkidiki. Lucrurile nu stau însă chiar aşa. Cu toată îndârjirea şi perseverenţa de care dă dovadă, Marius va fi copleşit până la urmă şi prins ca un şoarece în cursa propriilor idealuri.

Marius este un individ claustrat în propria casă şi în propria minte de angoasele sale. Toată viaţa lui stă sub semnul provizoratului. Dimineaţa zilei de sâmbătă, care ar fi trebuit să fie prima lui zi de vacanţă alături de Sofia, fiica sa, se transformă într-un balamuc din care nimeni nu iese cu cămaşa curată. O succesiune de întâmplări potrivnice, încărcate de trecut şi emoţie, rămân întipărite în mintea lui şi se impregnează acolo, tensiunea se adună, sentimentele fluctuează în extreme, e când calm şi modest, când isteric şi arţăgos. Cu cât se simte mai tare prins în capcană, cu atât reacţionează mai dur până când, la un moment dat, în ciuda dragostei impulsive vizavi de fiica lui, sentimentele par să i se disocieze complet de raţiune. Acest ciorchine de întâmplări care-i stau împotrivă – are maşina stricată şi trebuie să-i facă temenele tatălui său pentru a face rost de alta; e mahmur pentru că şi-a făcut curaj cu o seară înainte; primeşte un mesaj de la Otilia, fosta lui soţie, care îi spune probabil că trebuie să-şi amâne vacanţa; ajunge acasă la Sofia, iar Coca, fosta lui soacră, şi Aurel, actualul prieten al Otiliei, îl împiedică să plece cu fetiţa, sub pretextul că e bolnavă şi nu o poate lua în absenţa Otiliei, tutorele copilului, care e plecată la cosmetică pentru că i s-a încarnat o unghie – fac ca, boabă cu boabă, să se acumuleze tensiunea care va atinge un climax al isteriei, ridicolului şi grotesc, dar nici pe departe lipsit de adevăr sau de realism, în momentul în care, sub ameninţarea poliţiei, Marius ajunge să-l bată şi să-i lege pe Aurel, şi apoi pe Otilia.

Sub învelişul de staniol colorat care ia forma unei comedii, Radu Jude ascunde o dramă familială pe care o întâlnim la tot pasul şi care vorbeşte despre oameni aşa cum sunt ei în intimitatea familiei lor, acolo unde fiecare renunţă la măştile pe care le poartă în societate şi se expune cu adevărat. Totul e un bâlci asumat. Camera lui Marius doldora de lucruri alandala, piaţa plină de lucruri nefolositoare, străzile Bucureştiului, pe care le străbate pe bicicletă arătând total nepotrivit, de parcă ar vrea să restabilească o ordine proprie, conversaţia ridicolă pe care o are cu părinţii săi – nu întâmplător interpretaţi de Stela şi Arşinel –, apoi tot torentul acela de întâmplări din apartamentul pe care el l-a cumpărat pentru familia lui şi care acum funcţionează după legi care-i sunt complet străine, toate astea fac ca mintea şi sentimentele lui să devină din ce în ce mai tulburi.

Titlul filmului este o formă de asumare a autorului – „ce vă arăt eu aici este o familie cu relaţii disfuncţionale din cauza cărora priviți unde se poate ajunge”. Jude este ironic, în special cu personajul lui Marius, dar dincolo de această ironie faţă de lumea creată, el se joacă cu ideile preconcepute şi stereotipiile din mintea publicului. Spectatorul pleacă de pe o poziţie privilegiată, îi place la nebunie să privească prin gaura cheii în intimitatea altora şi, mai ales, s-o judece, dar, pe nesimţite, Jude îi intră în şifonier şi-i arată că nu-i chiar aşa de ordine nici acolo, aşa cum i-ar fi plăcut lui, spectatorului, să creadă. Doar rostind titlul, spectatorul se gândeşte automat la propria familie, apoi, obligat fiind să petreacă câteva ore în familia altuia, conştiinţa îi este trezită şi începe, încetul cu încetul, să se recunoască. Tocmai de aceea ne place acest film, pentru că pe de-o parte ne recunoaştem, iar pe de alta personajele astea ajung acolo unde noi n-am ajuns niciodată.

Alegându-i pe Stela şi Arşinel, ale căror prestaţii actoriceşti sunt excelente, în rolurile părinţilor lui Marius, sau pe Tamara Buciuceanu-Botez în rolul mamei Otiliei, Jude punctează o ruptură între generaţii privind ideea de familie. Dacă pentru părinţii noştri divorţul era un monstru de neacceptat, acum familiile s-au aglomerat, iar raporturile de forţă s-au destabilizat. Dacă înainte îţi mâncai ficaţii şi-ţi spălai rufele murdare în familie, departe de ochii celorlalţi, străinii, acum ei au intrat în sânul familiei şi situaţia devine tot mai greu de gestionat. Marius îi reproşează tatălui său că nu-l înţelege, că familia lui e una modernă, centrată într-adevăr pe criză şi dislocare, cum ne va arăta filmul mai târziu, una în care copilul devine o marfă, iar sentimentele lui sunt cerşite de ambii părinţi. Ideea de posesie conţinută de titlu revine constant pe parcursul filmului – totul e al meu sau al tău, al nostru sau al vostru, toate relaţiile sunt disjunctive. Momentul în care părinții se ceartă cu fetiţa între ei este unul foarte grăitor în acest sens. Relaţia lui Marius cu părinţii lui nu este nici ea una simplă – după câteva momente de normalitate, râsul uşor grotesc şi încărcat emoţional se transformă în furie. După ce-i face pe plac tatălui şi stă cu el la poveşti în grădina din balcon, Marius, un copil îmbufnat, care vorbeşte cu gura plină, ajunge să plece plin de nervi, cu sentimentul adolescentin că nu e înţeles nici măcar de propriii săi părinţi. Lucrurile se domolesc însă, ca într-o dramoletă, după ce mama aleargă în pijama prin parcare şi-l convinge pe Marius să accepte prăjitura cu vişine şi cheile maşinii. Apoi totul se încheie cu Marius mărturisind că nu-i place să se certe cu tatăl său şi cu urarea de drum bun pe care tatăl, caraghios, i-o face scoţând capul pe geamul de la baie.

Un bărbat divorţat doreşte să aibă o relaţie normală cu un copil. Între el şi copil intervin nenumărate piedici – unele şi le pune singur, altele ceilalţi sau societatea, unele sunt piedici latente, iar altele le creează chiar el, pe moment. Tot filmul stă sub semnul unei proiecţii, al unei călătorii idealizate, al dislocării. Acolo, departe, la mare, Marius îşi va cuceri copilul şi îi va arăta cine e el, tatăl său, cu adevărat, sau atunci, peste încă cinci ani, va redeschide procesul şi va lua fata la el. Toate aceste proiecţii într-un viitor unde echilibrul va fi restabilit sunt singurele lucruri care-i dau un scop lui Marius, dar tot ele îl împiedică să gestioneze prezentul. Se deschide astfel un hău între prezent şi viitor, între ceea ce este el cu adevărat acum şi felul în care i-ar plăcea să-l perceapă propriul copil. Din prea multă visare, prezentul se transformă într-un coşmar. Cu cât obiectul dorinţei, vacanţa la mare, se îndepărtează de el, cu atât comportamentul lui Marius devine mai aberant. Nu contează ce-şi doreşte copilul, el e prea necopt, nu poate înţelege ce bine va fi, nu are capacitatea de a se proiecta, aşa cum o are el, adultul. Nu întâmplător filmul începe cu o vizită la părinţi, în care îl vedem pe Marius în postură de copil al familiei Vizureanu. Tatăl lui se comportă în acelaşi fel, îşi proiectase nişte momente în care relaţia cu copilul său s-ar fi putut îmbunătăţi, dar el înţelege, aşa cum va înţelege şi Marius la finalul filmului, că singura şansă pentru salvarea relaţiei este resemnarea. Întrebarea fundamentală a filmului rămâne deschisă: cum gestionăm prezentul – proiectându-ne în reverie sau acceptând resemnaţi compromisul? Dincolo de toate astea, copilul rămâne singurul martor; mut deocamdată, la fel ca băieţelul din „Hoţii de biciclete” (regie Vittorio De Sica, 1948) care asistă consternat la furtul tatălui său, dar care va prinde la un moment dat glas aşa cum prinde Marius în faţa tatălul său.

Orizontul morţii este mereu prezent, de la povestea spusă de tatăl lui Marius despre individul care „a mierlit-o” pentru că „i-a căzut o oală cu sarmale-n cap”, la femeia în doliu pe care o întâlneşte pe casa scării în blocul părinţilor săi, sau la înmormântarea la care asistă cu Sofia din balcon şi până la trimiterile biblice pe care Jude le inserează în momentele cheie ale filmului. La final, Marius, pe jumătate mumificat, realizează că e singur, pendulând mereu între cele două universuri din care este exclus, între familia care i-a fost dată şi cea pe care şi-a făcut-o singur. Cu toate că autorul face trimitere la o posibilă înviere – trimitere pe care o putem regăsi şi în „Film pentru prieteni” (regie Radu Jude, 2011), probabil cel mai cinic film al său, care tratează o temă asemănătoare –, prin detalii ca dulapul din curtea interioară de sub care Marius apare de parcă ar ieşi dintr-un sicriu sau prin ultima replică din film, „Scoală-te, Lazăre, şi umblă!”, rostită de paznicul farmaciei, ea este o trimitere profund ironică.

 

(articol publicat în Film Menu #15 / iunie 2012)

 

 

Alte review-uri Film Menu:

Le Harve (Finlanda – Franţa – Germania 2011, regie Aki Kaurismäki)

După Revoluție (România 2010, regie Laurențiu Calciu)

In film nist (Iran 2011, un efort al lui Jafar Panahi și Mojtaba Mirtahmasb)

J.Edgar (SUA 2011, regie Clint Eastwood)

Restless (SUA 2011, regie Gus Van Sant)

The Artist (Franța – Belgia 2011, regie Michel Hazanavicius)

 

Cineclub Film Menu

Download Film Menu

About these ads

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s