Hugo

[Review] : Hugo

Hugo

SUA 2011

regie Martin Scorsese

scenariu John Logan

imagine Robert Richardson

montaj Thelma Schoonmaker

muzică Howard Shore

cu Ben Kingsley, Sasha Baron Cohen, Jude Law

de Ştefan Mircea

Într-un spot de Q&A cu Martin Scorsese, James Cameron a declarat că i se pare că „Hugo” este precum un Bugatti cu 16 cilindri, fiecare dintre aceștia mișcându-se la capacitate maximă, tehnologia 3D fiind doar unul din acești cilindri. Merită menționat faptul că fiecare cadru din film a fost filmat original în 3D, spredeosebire de majoritatea filmelor care ajung încinematografe, care sunt filmate în 2D și apoi trecute în post-producție în format 3D. (Da, „Alice in Wonderland” și Tim Burton, la voi mă uit!) Or, Cameron, ca propovăduitor și pionier al folosirii acestei tehnologii, ar trebui să știe despre ce vorbește. În afară de evidentul compliment, mai mult sau mai puțin de curtoazie, mai mult sau mai puțin motivat și inițiat din motive de marketing, afirmația regizorului, scenaristului și producătorului filmului „Avatar”, cel care a schimbat regulile jocului privind producția, distribuirea și exploatarea filmelor 3D și, într-o mare măsură, a făcut posibilă apariția lui „Hugo”, mai relevă un aspect foarte important, și anume laitmotivul simbolistic al filmului, ideea de mecanism și relația dinamică dintre mecanic și uman.

Nu că ar fi fost foarte greu de observat. Acțiunea filmului urmărește aventurile tânărului Hugo Cabret, un adolescent orfan din Parisul anilor’20 care trăiește singur într-o gară, îngrijinduse de buna funcționare a ceasurilor din ea. Ca atare, filmul este plin de secvențe filmate când static, când prin mișcări complicate de cameră, care pun în valoare 3D-ul real al filmului, prin diversele spații pline cu mecanisme ale orologiilor, rotițe și cabluri de tot felul. Hugo tot adună piese în efortul de a repara un „automaton” – un fel de robot – singura amintire rămasă de la tatăl său, iar acest proiect al lui îl va conduce la George Méliès, iluzionistul-cineast din primii ani ai cinematografului, creatorul „automatonului”. Jandarmul gării, interpretat de Sacha Baron Cohen, are un picior beteag susținut de un mecanism ce nu funcționează în parametri maximi, provocându-i scene de umilire și, ca atare, umplându-l de frustrări și furie mocnită. Hugo are la un moment dat un vis în care își dezbracă cămașa și vede că pieptul său este plin de rotițe și ajunge să se confunde cu „automatonul”. Între Hugo și prietena lui de aventuri, Isabelle, nepoata lui Méliès, are loc un dialog în care comparația om-mașină nu cade în obișnuita lamentație despre cum oamenii sunt niște ființe care trăiesc doar în virtutea propriilor mecanisme, fără suflet, ci se duce într-o direcție exact opusă – dacă oamenii sunt asemeni mașinilor, iar mașinile au un scop, înseamnă că și oamenii au un scop.

Și în asta constă frumusețea discursului lui„Hugo”, anume în faptul că mecanismul are rol de a crea, de a vindeca și de a stimula oamenii. Adică fix ceea ce face mecanismul care face posibil cinemaul. Astfel, jandarmul devine un om mai bun atunci când își înlocuiește vechiul picior mecanic cu unul mai performant. De aceea subiectul filmului îl privește pe Méliès,cunoscut pentru modul cum manipula peliculași o transforma într-un spectacol imaginativ.

De aceea filmul este presărat cu multe alte referințe, fie ele directe, precum posterele unor filme mute, sau indirecte, cum ar fi asemănarea prin stil și naivitate a subploturilor romantice din film, precum cel dintre jandarm și florăreasă sau dintre cei doi vânzători în vârstă din gară, cu scurtmetraje în tradiția „Stropitorului stropit” al fraților Lumière sau a altor scheciuri comice de la începututile cinematografului. Trebuie amintit și momentul când, spre sfârșitul filmului, un tren iese furios din gară, Hugo fiind aproape să fie călcat, amintind de faimosul „Sosirea trenului în gară”, al aceloraşi frați Lumière. Filmul este un omagiu adus spectacolului cinematografic, filmat prin cea mai spectaculoasă tehnologie aflată la dispoziția cineaștilor, 3D-ul. Mai mult decât atât, el oferă 3D-ului un cadru conceptual asupra posibilităților și rațiunilor de folosire a acestei tehnologii. Cu alte cuvinte, îl transformă dintr-un simplu instrument într-o idee – și folosesc aici cuvântul „idee” în sensul larg și pozitiv a ceea ce este mai nobil și mai elevat în gândirea și simțirea umană. Adică îl integrează aceluiași proces care face posibil ca întregul ansamblumecanic ce stă la baza filmului să nască cinemaul.

(articol publicat în Film Menu #15 / iunie 2012)

Alte review-uri Film Menu:

A Dangerous Method (SUA – Germania – Canada – Elveţia 2011, regie David Cronenberg)

Vénus noire (Franţa – Italia – Belgia 2010, regie Abdellatif Kechiche)

Go Get Some Rosemary (SUA – Franţa 2009, regie Ben şi Joshua Safdie)

Vincere (Italia – Franţa 2009, regie Marco Bellocchio)

Kynodontas (Grecia 2009, regie Giorgos Lanthimos)

O estranho caso de Angelica (Portugalia, Franţa, Brazilia, Spania 2010, regie Manoel de Oliveira)

Cineclub Film Menu

Download Film Menu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s