wuthering

[Review] : Wuthering Heights

Wuthering Heights

(La răscruce de vânturi)

Marea Britanie 2011

regie Andrea Arnold

scenariu Olivia Hetreed, Andrea Arnold

imagine Robbie Ryan

montaj Nicolas Chaudeurge

sunet Raphael Sohier, Matthieu Fichet

cu James Howson, Kaya Scodelario


de Emi Vasiliu

Cum să regizezi un clasic al literaturii engleze, hiper-recontextualizat pe scenă, ecran şi în public de-a lungul istoriei adaptărilor? Andrea Arnold a ales pielea ca instrument de tortură. Neaflându-mă în situaţia de a face o analiză comparativă, eroii din „La răscruce de vânturi”, Heathcliff şi Catherine, sunt pentru mine cei din 2010. Chiar şi aşa, după ce am văzut cum cinemaul contemporan poate reproduce sentimentul unei alte epoci, apropiindu-se de o curgere a timpului specifică secolului al 19-lea, în „Meek’s Cutoff” (2010, Kelly Reichardt), a devenit evident că nu aceasta a fost şi intenţia regizoarei Andrea Arnold. În ciuda plasării în epocă prin costume, limbaj şi moravuri, „Wuthering Heights” cel nou e mai degrabă un exerciţiu de regie modernă, orientat precis către generaţiile tinere.

Datorită dramaturgiei simple, înfăţişând apropierea în copilărie şi îndepărtarea la marturitate, prima parte a filmului e mai reuşită prin precizia organică a sentimentelor descrise şi absenţa unei rezolvări. Camera lui Arnold se apropie extrem de personaje şi de mediul lor. Ceea ce regizoarea a realizat cu brio, şi mă îndoiesc, fără să ştiu, că acest aspect există în ecranizările anterioare, este ancorarea viguroasă în organicul vegetal al locaţiei. Aici s-ar putea întrezări un sentiment al trecutului, în sensul nostalgiei, al timpului interior. Drama are loc pe dealuri sterpe, unde vântul urlă furibund, mai ales când duce ploaia dinafară înăuntru. Romanul lui Emily Brontë îi ia pe iubiţi de mici, legătura pre-puberală din vremea necuvintelor ramificându-se în dramă odată cu imposibilitatea împlinirii emoţionale la maturitate. Mai ales firescul copilăriei i-a ieşit regizoarei, cu cei doi copii actori: Solomon Glave şi Shannon Beer.

Filmat în mare parte cu camera din mână, în format 4/3, cu multe prim-planuri şi detalii, „Wuthering Heights” are o atmosferă întunecată, lugubră, care decurge natural din terenurile mlăştinoase ale Yorkshire-ului, potrivindu-se cu povestea tragică de iubire. În izolarea cătunului englezesc, personajele se iscodesc necontenit, conflictul fiind relaţia dominantă nu doar între Heathcliff şi fratele mai mare al ingenuei Catherine, ci şi în interiorul familiei de adopţie. Nu se vorbeşte mult, gros-planurile de fluturi, detaliile de blană de oaie sau crenguţe acoperite de brumă creând încet apropierea dintre cei doi copii, stabilind depozitul de memorie la care Heathcliff se va raporta odată cu întoarcerea lui ca bărbat matur. Sentimentele dominante sunt ura şi răutatea, până şi relaţiile maritale fiind brutale, utilitariste, cu excepţia Heathcliff/Catherine.

Extraordinară creatoare de atmosferă, Andrea Arnold încearcă, în partea a doua a filmului, să atingă un tragism comparabil poveştii dintre Romeo şi Julieta. O nouă stea a cinematografului britanic, Kaya Scodelario, e distribuită în rolul maturei Catherine pentru a susţine idila cu nurii testaţi în serialul „Skins”. Focalele lungi ale lui Robbie Ryan cercetează mai departe prim-planurile iubiţilor damnaţi şi firele de iarbă ce-i înconjoară. Însă din cauza ţesăturii dramaturgice subţiri, cu un număr mic de personaje care se ciocnesc unele de altele pe două dealuri, crescendoul dramatic nu reuşeşte să fie atât de convingător pe cât ar merita-o sentimentele expuse. Momentele de disperare ale lui Heathcliff matur, în care se culcă peste o Catherine moartă, întinsă pe masă, ori, mai târziu, încearcă să-i desfacă sicriul, vădesc intenţii regizorale nude, nesusţinute de construcţia dramatică. Actorii parcă au fost puşi să „facă”, să plângă, să se dea cu capul de trunchiuri.

Personal, sunt un admirator al autoarei Andrea Arnold. Primele ei două filme de lungmetraj, „Red Road” (2006) şi „Fish Tank” (2009) sunt poveşti contemporane tensionate, bine jucate şi excelent regizate, iar „Wuthering Heights” n-a fost un proiect personal. Încerc, în felul acesta, să-i găsesc scuze pentru neîmplinirile de concepţie şi s-o recomand în ciuda lor.

(articol publicat în Film Menu #15 / iunie 2012)

Alte review-uri Film Menu:

An Angel At My Table (Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă, SUA 1990, regia Jane Campion)

Restless (SUA 2011, regie Gus Van Sant)

Drei (Germania 2010, regie Tom Tykwer)

O estranho caso de Angelica (Portugalia, Franţa, Brazilia, Spania 2010, regie Manoel de Oliveira)

À l’origine (Franța 2009, regie Xavier Giannoli)

Cineclub Film Menu

Download Film Menu

About these ads

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s