Sleeping-Beauty-Emily-Browning-5

[Review] : Sleeping Beauty

Sleeping Beauty (Frumoasa adormită)

 

Australia 2011

regie, scenariu Julia Leigh

imagine Geoffrey Simpson

montaj Nick Meyers

muzică Ben Frost

cu Emily Browning, Rachael Blake

de Theo Stancu

La prima vedere, „Sleeping Beauty” apare ca o reîmprospătare prin metode științifice a basmului cu același nume, rezultatul fiind un soi de investigație medicală la granița dintre endoscopie și Papanicolau, în care atributele frumos și adormit sunt căutate și reinterpretate la nivel celular și de țesut. Într-un demers științific, sensul figurativ și eufemismele sunt irelevante, conținutul, în sine, fiind suficient pentru a genera eleganță. Astfel, sexul rămâne sex, vaginul nu este un templu, iar întreg acest concept e relevat într-o remarcabilă secvență în care protagonistei i se impune folosirea unui ruj a cărui culoare coincide cu cea a labiilor. Filmul dezvoltă un caracter epidermic pronunțat ce se comunică printr-un raport bine reglat între senzualitate și porniri pornografice.

În ce privește somnul sau, mai degrabă, adormirea prințesei și a întregii lumi ludice de basm, opțiunea autorului creează o oarecare confuzie. Rolul ursitoarei invidioase, ce aruncă blestemul somnului de 100 de ani asupra prințesei și palatului, e atribuit drogurilor (de orice fel și cât mai multe) sau motivelor ce au generat nevoia drogurilor. Dacă în basm prințesa se înțeapă în fusul fermecat și adoarme, în film, cel mai probabil, descoperă heroina. Curios e că aceleași droguri folosite de ea pentru a-și autoinduce somnul sunt cele ce conferă culoare și apetit unei lumi inactive. Nu avem de-a face cu viziunea maniheistă specifică basmului, ci cu nuanțe de gri, incertitudine și adevăr relativ. Pentru a putea obține pseudo-basmul, structura clasică a suferit modificări, rezultând un scenariu ciudat, surprinzător de deschis pentru o structură puternic reglementată. Din păcate, îndrăzneala impresionantă a scenariului-experiment își are corespondentul într-o abordare regizorală safe, fără hibe, dar justă având în vedere rădăcina basmului. Așadar, naratorul e omniscient și se deplasează în funcție de ritm, pe care Julia Leigh îl stăpânește foarte bine. Nu există burți sau iregularități; evoluția în etape a protagonistului e rezolvată încă din stadiul scenariului, prin intermediul secvențelor de durată scurtă, înlănțuite prin elipse.

Primul cadru deschide lumea de poveste cu Lucy (Emily Browning), o arătare minionă, neobișnuit de albă, departe de prințesa lui Walt Disney, îngurgitând cu dezinvoltură ditamai furtunul medical, ajutată de ceea ce pare a fi un tânăr laborant într-o clincă. Nu se precizează natura procedurii, dar pare un experiment științific la care Lucy participă în calitate de voluntar. Cadrul funcționează ca prima replică într-o piesă de teatru: divulgă tot, setează atmosfera, umorul, ambiguitatea spațio-temporală necesară basmului, iar acțiunea plină de corporalitate dezvăluie intenția autorului. Lucy e studentă, part-time chelneriță, part-time fată de la xerox, iar noaptea se îmbracă în negru (apar o mulțime de trimiteri formale la contrastul bine/rău, însă prezența lor nu incomodează, ba chiar le consider necesare) și abordează direct băieți și fete în cluburi. Pare animată de motivații pecuniare, dar sunt destule indicii ce sugerează că profesionalismul se îmbină lejer cu plăcerea. Locuiește cu un cuplu de tineri agasanți care îi cer chiria argumentând că este casa unuia dintre ei, dar Lucy le-o retează, confirmându-și pe cale verbală condiția de antiprințesă, afirmând că este casa părinților, iar nașterea nu reprezintă o virtute. Acțiunea devine interesantă o dată cu un anunț din ziar, la care Lucy răspunde, iar în spatele anunțului se află o doamnă între două vârste, care conduce o casă de toleranță într-un mansion luxos, oferind servicii specifice unor domni bătrâni, bogați și excentrici. Exigențele sunt numeroase, iar Lucy e supusă testelor, în urma cărora trebuie să-și dovedească puritatea și integritatea fizică. Lucy e învestită cu un pseudonim (Sarah – mireasă), dobândește skill-uri noi (sau sunt îmbunătățite cele de chelneriță) și ajunge să interacționeze cu domnii participanți în cadrul unei cine cu valoare și precizie de ritual. Secvența aduce aminte de „Eyes Wide Shut” (r. Stanley Kubrick, 1999), iar Julia Leigh nu dezamăgește, reușind să comprime întreaga atmosferă stranie prin trei actori a căror prezență e uimitoare.

Consistența cinematografică a filmului rezidă în următoarea etapă, în care Lucy/Sarah e adormită, din nou, cu acceptul său, și oferită drept corp inert, învelit în cearşafuri fine. Corpul e menit să comunice direct glandelor ce secretă salivă, iar în plan afectiv mizanscena și jocul actoricesc sunt ireproșabile, rezultând momente în care empatizezi și deopotrivă judeci, dar a căror autenticitate nu poate fi contestată. Majoritatea personajelor se integrează în angrenajul arhetipurilor ce susțin basmul, însă cei trei clienți depășesc această ecuație, pentru că nu sunt zmei, ci oameni, suferinzi de singurul viciu constant pe care Leigh pare să-l reclame în micul univers construit pe legile relativității – îmbătrânirea și prin urmare, moartea fizică, pentru că e palpabilă. Nemurirea sufletului nu poate fi investigată, deci frumusețea poate fi apreciată riguros doar în concret, particule și prezent.

(articol publicat în Film Menu#14, martie 2012)

Alte review-uri Film Menu:

Shame (Marea Britanie 2011, regia Steve McQueen)

L’Apollonide (Franţa 2011, regia Bertrand Bonello)

Wuthering Heights (Marea Britanie 2011, regia Andrea Arnold)

Mildred Pierce (SUA 2011, regia Todd Haynes)

Mistérios de Lisboa (Portugalia 2010, regia Raoúl Ruiz)

 

 
Download Film Menu

Cineclub Film Menu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s