TIFF 2012

[Festivaluri] : TIFF ediţia a 11-a Cluj-Napoca 1 – 10 iunie 2012 (I)

TIFF

ediţia a 11-a

Cluj-Napoca 1 – 10 iunie 2012 (I)

de Anna Florea, Andra Petrescu, Ana-Maria Vîjdea

Csak a szél (Numai vântul)

Ungaria – Germania – Franţa 2012

regie Benedek Fliegauf

„Numai vântul” a fost proiectat anul acesta în cadrul TIFF în secțiunea Ziua Maghiară. Benedek Fliegauf, regizorul filmului, a participat și anul trecut în cadrul competiției cu drama științifico-fantastică „Womb” (2010), o producție Razor Films destul de hardcore, mai puțin prin scenariu cât prin imaginile obținute. Spre deosebire de „Womb”, în care cadrele sunt compuse minuțios și recalculate în post-producție, „Numai vântul” livrează un film brut à la Cassavetes.

Produs în Ungaria în 2012, acesta spune povestea unei familii de rromi compuse din Mari (Katalin Toldi), tatăl său infirm (György Toldi) și cei doi copii, Anna (Gyongyi Lendvai) și Rio (Lajos Sarkany). Un titlu premergător secvenței inițiale stabilește contextul în care se derulează acțiunea – este vorba despre crimele comise în Ungaria în anii 2008 și 2009 asupra membrilor comunității Romani. Personajele asupra cărora se insistă – Mari, Anna și Rio – sunt arătate în paralel, alternându-se planuri-secvență cu locurile în care cei trei își petrec cea mai mare parte a timpului. Mari lucrează într-o instituție, unde este desconsiderată deoarece aparține unei comunități minoritare, Anna merge la școală, unde este agresată verbal de profesorul ei, iar Rio strânge lucruri din casele victimelor, pentru a-și ajuta familia. Cei trei se întâlnesc seara acasă, loc în care îi așteaptă un bătrân invalid și o noapte chinuitoare. Își unesc paturile și așteaptă. Totul pare contra cronometru. Membrii familiei sunt filmați din spate în drumul lor către casă, prin cadre lungi, care dau senzația de urmărire. Scena în care Anna participă ca martor la violul unei colege de clasă este construită prin complicitatea dintre cameră și personaj, ambele non-participative; deși o panoramare lentă centrează actul violului, aceasta este corectată odată ce Anna părăsește locația fără să intervină.

Stilul de filmare handheld și folosirea actorilor neprofesioniști plasează filmul într-o convenție estetică greu de asimilat pentru un film de ficțiune. Dialogul, urmând matricea documentarelor observaționale, lipsește aproape în totalitate. Momentele de liniște sunt apăsătoare și vin în completarea tăcerii lumii celor trei – nimeni nu are nimic de spus. Asemănător filmului „Elephant” („Elefant”, regie Gus Van Sant, 2003), „Numai vântul” nu oferă explicații. Observarea continuă a unei zile din viața unei familii culminează într-un act previzibil de violență, în urma căruia două dintre personaje mor. Despre al treilea nu ni se spune nimic. (de Ana-Maria Vîjdea)

Iron Sky (Iron Sky. Invazia)

Finlanda – Germania – Australia 2012

regie Timo Vuorensola

Îmi plac foarte mult parodiile, am o afecțiune deosebită pentru science-fiction-uri și o plăcere vinovată pentru filme nu foarte bune cu super-eroi. Spun aceste lucruri ca să arăt că, înainte de a viziona „Iron Sky”, aveam toată bunăvoința din lume pentru acest film, mă așteptam chiar să îmi facă plăcere să îl văd. Ei bine, cele nouăzeci și trei de minute ale acestuia s-au dovedit a fi o încercare prin care am trecut cu greu. Există filme slabe care sunt atât de prost făcute încât devin delicioase și simpatice, și există filme slabe care sunt slabe, și atât. Din păcate, cu toată simpatia mea pentru realizatori și regizorul de peste doi metri, solist de formație dark industrial, din punctul meu de vedere „Iron Sky” face parte din cea de-a doua categorie.

Filmul pleacă de la premisa nostimă că, după înfrângerea din cel de-al Doilea Război Mondial, un grup de naziști se stabilesc pe partea întunecată a Lunii, unde își plănuiesc întoarcerea triumfătoare pe Pământ. În 2018, americanii sau, mai precis, președintele SUA, trimit, printr-o mișcare de PR, o echipă de astronauți pe lună – printre care și pe un afroamerican –, echipă care descoperă baza selenară a naziștilor. Afro-americanul este luat prizonier și de aici se declanșează acțiunea filmului, care este pur și simplu o harababură. O premisă bunicică, cu potențial serios de glume și referințe cinematografice este ratată cu ajutorul unui scenariu încurcat, plin de glumițe lipsite de orice condiment, interpretări slabe – nici măcar grosolane, doar slabe –, dialoguri și mai slabe decât interpretarea actorilor lipsiți de orice urmă de carismă și un production design discutabil. Brațul care nu se abține să facă salutul nazist, preluat inevitabil din „Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb” („Dr. Strangelove”, regie Stanley Kubrick, 1964) vine prea târziu ca să mai ai răbdare sau îngăduință față de film, pentru că până atunci trebuie să rabzi personajul președintelui american, o parodie nereușită a Sarhei Palin (poate că realizatorii ar fi trebuit să studieze unele episoade din „Saturday Night Live”, cu Tina Fey, şi să învețe un lucru sau două de acolo), personajul afro-american de un stereotip insuficient de dus la extrem pentru a fi amuzant și o droaie de naziști plictisitori.

Când mă gândesc că aveau la dispoziție toate filmele science-fiction, toate filmele de război, chiar și subgenuri precum nazi exploitation din care să construiască o parodie delicioasă, mi se strânge un pic inima de părere de rău. Dar atunci când conținutul original generat nu e în stare să scoată un hohot de râs, ci doar unul de disperare („nu-se-mai-termină-filmul-ăsta”), nu mă mir că realizatorii nu au intrat prea mult într-un gen nu tocmai ușor cum este parodia. Sau poate lor li se pare că au făcut-o? Sincer, nu îmi vine a crede. Partea de producție a filmului este mult mai interesantă decât filmul, informații legate de felul în care a fost finanțat fiind de găsit pe site-ul oficial al acestuia. Implicarea comunității de fani, sursele de finanțare de tip crowdfunding fac din „Iron Sky” un studiu folositor despre abordări mai puțin tradiționale (deocamdată) de realizare a unui film. Și cam atât.

Nici strălucit de inteligent, nici deosebit de creativ, nici extrem de prost, nici de un kitsch asumat cu dibăcie, nici dus la extrem, nici măcar amuzant, „Iron Sky” poate că ar fi fost mult mai incitant dacă ar fi fost lăsat pe mâna unor puști de treisprezece ani, cu camere de filmat și mult timp liber, și nu pe cea a unor adulți care încearcă să mulțumească cât mai mult public. (de Anna Florea)

L’exercice de l’État (Ministrul)

Franţa – Belgia 2011

regie Pierre Schöller

Pierre Schöller împarte personajele în două categorii: politicieni și oameni. Politicienii sunt ridicoli și penibili, ființe grotești ce se înfruptă din bogăția țării; oamenii se chinuie o viață întreagă să-și construiască o casă și nu scapă nici măcar dintr-un accident de mașină. Singurul personaj necaricaturizat în film e soția șoferului domnului ministru Saint-Jean; actrița care o interpretează nu e teatrală în interpretare, nu e filmată din unghiuri ce i-ar distorsiona trăsăturile, ba chiar și replicile ei sunt redactate astfel încât să pară clișee socialiste.

„L’exercice de l’État” e un fel de caricatură cinematografică a politicianului; dar concentrându-se atât de mult pe caricaturizarea personajului, scenaristul a pierdut din vedere că două ore de film ar trebui motivate dramaturgic printr-o serie de situații care aduc informații narative diferite. Filmul se constituie din variațiuni de glume pe seama unei singure idei și comparații grosolane – asocierea unor idei pentru evidențierea absurdității unei situații, tehnică împrumutată din cinematograful rus. Povestea și situațiile sunt simple: un ministru vrea să-și salveze cariera politică evitând să fie el cel care privatizează transportul feroviar francez. Comicul vine din ridiculizarea fiecărei imagini, fiecărui obiect ce apare în cadru alături de omul politic, și, evident, din caricaturizarea politicianului – e atât de mult încât încetează să fie amuzant, devenind doar plictisitor și inutil. Olivier Gourmet adoptă pentru personajul Bertrand Saint-Jean o mină de copil speriat că trebuie să spună poezia la serbare și tare și-ar mai dori să scape de corvoadă; Bertrand e tot timpul emoționat, amețit și îngrețoșat – stresul e prea mult pentru inima lui infantilă. Gilles, ajutorul și prietenul lui, fără de care ministrul nu ia decizii, e un bărbat scund, chel și burtos, care ascultă și interpretează discursuri politice la duș.

Somptuozitatea arhitecturii clădirilor în care-și fac treaba personajele pare doar un ornament excesiv în completarea personalităților superficiale. Emotivitatea lui Bertrand, care ar putea crea ambiguitate în înțelegerea caracterului său bun sau rău, e cauzată de lașitatea lui – ministrul nu vrea să-și asume reforma nu pentru că n-ar fi de acord cu ea, ci pentru că nu vrea să rămână în istorie drept omul care a vândut transportul. Probabil că dacă toate elementele comice ar fi fost folosite în doze moderate, secvența de la final, în care eliberarea emoțională a ministrului, adusă de un telefon de la însuși președintele, coincide cu eliberarea fecalelor, ar fi avut ceva amuzant; dar așa e doar încă o tușă prea groasă în caricaturizarea politicianului. Glumele nu sunt subtile, nici elegante – replica lui Saint-Jean („S-a dus pe partea cealaltă”) e o referire la poziția lui de ministru al transporturilor și la (ne)priceperea lui, dar la momentul la care apare în film, informația nu e o noutate. Câte glume se pot face pe aceeași temă, într-o singură conversație, și totuși să rămână amuzante? (de Andra Petrescu)

(articol publicat în Film Menu#15, iunie 2012)

Alte articole Film Menu:

NexT Festival Internaţional ediţia a 6-a Bucureşti 28 martie – 1 aprilie (I)

NexT Festival Internaţional ediţia a 6-a Bucureşti 28 martie – 1 aprilie (II)

Notiţe de la Indielisboa editiţia a 9-a Lisabona 26 aprilie – 6 mai

Download Film Menu

Cinelub Film Menu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s