Cineclub Dumnezeu si diavolul

Cineclub Film Menu: Deus e o Diabo na Terra do Sol

Deus e o Diabo na Terra do Sol

(Dumnezeu și diavolul pe pământul soarelui)

Brazilia 1964

regie, scenariu Glauber Rocha

imagine Waldemar Lima

montaj Rafael Justo Valverde

sunet Aloisio Viana

distribuție Geraldo del Rey, Othon Bastos

 

yona-deus-e-o-diabo

 

*

Filmul „Deus e o Diabo na Terra do Sol (Dumnezeu și diavolul pe pământul soarelui)” (Brazilia 1964, realizat de Glauber Rocha) rulează joi 9 octombrie 2014, de la ora 19, în sala de cinema a UNATC, în cadrul Cineclubului Film Menu. Filmul e subtitrat în limba engleză. Discuţia ulterioară proiecţiei va fi moderată de Alina Calotă şi de Andreea Mihalcea.

*

 

de Alina Calotă

 

În anii `50-`60, în America Latină, se făceau demersuri pentru ieșirea Lumii a Treia de sub dominația politică și culturală a lumii europene civilizate. În Brazilia mișcarea de decolonizare și modernizare (prin intermediul cinemaului) a fost reprezentată prin trei manifeste redactate de Glauber Rocha. Primele două, Estetica Foametei și Estetica Visului, cuprind principiile mișcării Cinema Nôvo și sunt un soi de sinteză între modernism, neo-realism, suprarealism și concretism. Estetica Foametei a apărut pentru prima dată în Revista Civilização Brasiliera în iulie 1965, apoi a fost tradus în franceză pentru revista Positif cu titlul L`esthetique de la violence[1]. Aici Rocha vorbește despre cauza revoluției Noului Cinema, adică despre raportul dintre colonizatorii europeni și colonizații latin-americani, despre instrumentele revoluționarilor: realitatea politică și socială, conștiința colonizaților, foametea și violența născută din foame și despre modalitatea de exprimare a acestora – un cinema-adevăr (cinema-verdade) care să informeze în legătură cu sărăcia din Lumea a Treia, dar și să lupte împotriva ei. Cinema Nôvo s-a dorit a fi un proces cultural, un fenomen care să apere drepturile omului (în principal la educație și la locuri de muncă). Astfel, orice cineast, de orice naționalitate, care era pregătit să exprime spiritul (real) al vremurilor de atunci era primit în grupul Cinema Nôvo, numit și grupul eisensteinienilor.

Al doilea manifest, Estetica Visului vorbește despre revoluția gândirii Lumii a Treia: poporul (o povo) are datoria să conștientizeze sărăcia și raportul de colonizare dintre Europa și America Latină și să iasă în stradă, iar intelectualii să scrie și să producă filme sau reportaje care să popularizeze situația de criză. Punctul comun dintre cele două tabere este visul, cu sensul de dorință, idee, năzuință de a lupta și de a elibera omul brazilian de mizerie.

Estetica despre care (aproape că) nu se vorbește în manifestele sale presupune: filmarea cu orice mijloace („o idee-n cap și o cameră-n mână”), (re)inventarea cinemaului de autor, includerea elementelor folclorice și mitologice care să construiască patrimoniul cultural al țării, personaje și situații care să ilustreze vederi antiburghezie, antiguvern și anticolonialism.

A treia lucrare, Revolução do Cinema Nôvo, nu este un manifest în adevăratul sens al cuvântului, dar poate avea funcție de manifest. Cartea a fost scrisă în 1981 (tot) de Glauber Rocha și publicată de editura Alhambra și Embrafilme (producătorul și distribuitorul național de filme din Brazilia) și prezintă conceptul de cinema verdade, dar și o descriere mai detaliată a legăturii interculturale dintre Cinema Nôvo și Neorealismul italian, Noul Val francez, Eisenstein, suprarealism, modernism și concretism. Toate aceste influențe sunt dovada formării intelectuale și a profesionalizării autorilor de cinema, dar și a unui Nou Cinema Brazilian.

Cinema verdade (cinemaul-adevăr) are trei etape de dezvoltare: 1. Denunțarea situației sociale (inspirată din Neorealismul italian și critica socială a Noului Cinema american) 2. euforia revoluționară care are caracter popular/folcloric 3. etapa reflexivă/ căutarea profunzimii.[2] Limbajul acestuia este mitul, fiindcă „dacă vrem o revoluție globală, ne trebuie un limbaj universal care să fie înțeles în sens marxist, ca expresie a conștiinței”[3], iar din punct de vedere ideologic-tehnic, „camera înseamnă o viziune asupra lumii, travlingul înseamnă cunoașterea sau descoperirea lumii, iar montajul este punctuația ambiției lor asupra realității umane și sociale din Brazilia”. [4]

Toate filmele lui Glauber Rocha sunt puternic influențate de contextul politic, social și cultural în care au apărut și mai ales de ideologia prezentată în manifeste și în diverse interviuri sau articole critice semnate de acesta. După două exerciții de scurtmetraj (Patio și A Cruz na Praça) a debutat în 1962 lungmetrajul Barravento (preluat de la Luiz Paulino Dos Santos, coproducător al filmului Deus e o Diabo Na Tera Do Sol și operator al scurtmetrajului Patio) și a regizat încă șapte lungmetraje (printre care O Dragão da Maldade contra o Santo Guerreiro, premiat în 1969 la Cannes) și documentare de scurtmetraj.

Deus e o Diabo na Terra do Sol , al doilea lungmetraj, realizat în 1964, reia ideea cuplului dezbinat și al personajului colectiv din Barravento și introduce personajele inspirate din folclorul brazilian: Antonio das Mortes, ucigașul de cangaçeiros, fericitul (beato) Sfânt Sebastião și Corsico (ultimul rămas din stirpea banditului Lampião). Funcția fiecărui personaj din film este o poveste și o ideologie socio-politico-culturală în sine și ilustrează în mod repetat lupta de clasă dintre țărani și moșieri. Gilberto Felisberto Vasconcellos scrie în cartea sa, Glauber Rocha patria libre, că există o dinamică a demonologiei folclorice în (ceea ce el numește) kino-folkul glauberian; „un sincretism socio-mistic, un transfer constant de roluri între Dumnezeu și diavol echivalent cu cel dintre sfinții catolici și zeitățile africane de pe teritoriul Braziliei, cu o singură diferență (esențială): spre deosebire de literatura populară, binele nu învinge și răul nu e pedepsit”[5].

Narațiunea filmului este simplă, complexitatea constă în personaje și în discursul lor. Manuel, un țăran simplu trăiește cu mama și cu nevasta lui, Rosa, într-o casă dărăpănată. Singura lor sursă de venit sunt vitele date în arendă unui moșier. Manuel devine violent când moșierul încearcă să facă legea după propriul interes și îl omoară, apoi are o revelație și crede că Sfântul Sebastião va duce oamenii pe insula fericirii, acolo unde vor scăpa de sărăcie, iar binele e bine și răul e rău. După ce Rosa îl omoară pe Sfântul Sebastião într-un soi de sacrificiu religios, într-o biserică, Manuel are o nouă revelație și crede în puterea lui Corsico de a salva poporul de la foamete și de a face dreptate.

Principala problemă care alienează personajele este foametea și faptul că binele și răul se confundă. Poporul (o povo), personajul colectiv, crede în oricine promite fericirea și dreptatea. „În filmele lui Glauber Rocha mulțimea, dacă nu e imobilizată din punct de vedere politic, e dominată cu un fel de transă mistică”[6], iar transa este direcționată cu ajutorul muzicii, poporul înfometat halucinează, cântă și dansează. Mulțimea mereu urmează un Dumnezeu (Deus) sau un Diavol (Diabo) pentru că le trebuie un lider. Necesitatea politică a unui lider sau a unui salvator va fi reluată mai detaliat în Terra em Transe, subliniind imposibilitatea de a face distincția dintre partidele de stânga și cele de dreapta sau dintre bine și rău. Poporul nu știe să aleagă fiindcă e înfometat și needucat, dar Antonio das Mortes, justițiarul care omoară bandiți, polițistul neoficial al împrejurimilor, spune că „vina nu e a poporului, dar nici poporul nu e nevinovat”.

În ceea ce privește raportul dintre vinovați și nevinovați, Glauber Rocha critică relația dintre donos (da terra) [proprietarii de pământ] și danados (da terra) [damnații, privații de pământ]. Procedeul prin care este construită majoritatea personajelor și a relațiilor dintre ele este alegoria. Antonio das Mortes este o instanță politică la fel ca Sfântul Sebastião sau Corisco, Manuel și Rosa sunt cetățenii alienați, iar poporul reprezintă masele euforice în fața discursului politic. Prin aceste tipologii Glauber Rocha face alegoria politicului, dar fiindcă include și componenta religioasă, politizează sentimentul religios popular. Din nou, este dificil de făcut distincția (dintre politic și religios).

Titlul original al filmului Deus e o Diabo na Terra do Sol (Dumnezeu și diavolul pe Pământul Soarelui) are legătură cu ultimul vers din ultima melodie din soundtrack (compusă de Glauber Rocha și Sérgio Ricardo): „Que a terra é do homem / Num é de Deus nem do Diabo” / „Pământul este al omului, nu e nici al lui Dumnezeu, nici al diavolului”. Glauber Rocha a spus că brazilienii trăiesc un suprarealism concret, nu visat, așa cum se întâmplă la francezi.

Situația concretă din Lumea a Treia este suprarealistă: omul suferă de foame și de halucinație, memoria lui funcționează ca imaginație (fiindcă nu are o istorie propriu-zisă) și singurul lucru pe care îl are este sărăcia sau un pământ sterp. Traducerea titlului în engleză este Black God, White Devil /Dumnezeu Negru, Diavol Alb și reconfirmă jocul (în chiasm) de putere pe care îl are binele și răul.

Muzica din filmele lui Rocha și în special din acest film este un fel de baladă și are are rol de narator. Din soundtrack aflăm povestea și ce urmează să se întâmple. Așadar, filmul are o construcție foarte elaborată care poate fi citită numai în contextul social politic și cultural al mișcării Cinema Nôvo.

 

[1] Johnson Randal & Stam Robert, Brazilian Cinema (expanded edition), Part II, An Esthetic of Hunger – Glauber Rocha, Columbia University Press, 1982 New York, pag 65.

[2] Rocha Glauber, Revolução do Cinema Nôvo, Alhambra/Embrafilm, 1981, pag. 121

[3] Rocha Glauber, Revolução do Cinema Nôvo, Alhambra/Embrafilm, 1981, pag. 121

[4] Rocha Glauber, Revolução do Cinema Nôvo, Alhambra/Embrafilm, 1981, pag. 17

[5] Vasconcellos Felisberto Gilberto, Glauber Rocha patria libre, Editora Senac, São Paulo, 2001, pag 60

[6] Vasconcellos Felisberto Gilberto, Glauber Rocha patria libre, Editora Senac, São Paulo, 2001, pag 62

 

Alte filme prezentate în cadrul Cineclubului Film Menu:

Die Ehe der Maria Braun, Germania de Vest 1979, (r. Rainer Werner Fassbinder)

Portrait of Jason, SUA 1967, (r. Shirley Clarke)

Die Abenteuer des Prinzen Achmed, Germania 1926 (r. Lotte Reiniger)

The Woman in the Window, SUA 1944 (r. Fritz Lang)

One thought on “Cineclub Film Menu: Deus e o Diabo na Terra do Sol

  1. Pingback: Deus e o diabo na terra do sol@ Cineclub film menu | Gratuitor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s