Moonrise Kingdom

[Review] : Moonrise Kingdom

Moonrise Kingdom

SUA 2012

regie Wes Anderson

scenariu Wes Anderson, Roman Coppola

imagine Robert D. Yeoman

montaj Andrew Weisblum

muzică Alexandre Desplat

cu Kara Hayward, Jared Gilman, Bill Murray, Frances MacDormand, Bruce Willis, Edward Norton

 

de Lavinia Cioacă

Noul film semnat de Wes Anderson (poate cel mai hip autor contemporan) nu e o revelație pentru cei aclimatizați la filmografia lui. Nu se prezintă ca o rafinare a tehnicii (stilul lui e împlinit încă de la „The Royal Tenenbaums”), ci drept o schimbare de optică – „it’s all about love”, pare să spună: dragoste la 12 ani, dragoste de personaje și dragoste de cinema (intertextualitate plus plăcerea de a face, care transpare, printre altele, din cum jonglează cu muzica). Și de data asta, grație subiectului întregul lui arsenal regizoral îmbracă o inocență ce-l salvează de la infatuare.

Sam (Jared Gilman), orfanul antipatic (din motive pe jumătate explicabile: are multe trăsături în comun cu Max Fischer din „Rushmore”) grupului de cercetași de la Fort Lebanon unde-și pretrece vara, o întâlnește pe Suzy (Kara Hayward), o Lolită cu picioare lungi, gene rimelate, ochi triști și apucături ușor isterice, în culisele unui spectacol pus în scenă de colegii fetei. (Chiar dacă mă tentează teribil să împărtășesc  câteva replici memorabile, vă las să descoperiți cu ce întrebare îi atrage Sam atenția lui Suzy. Spusă pe un ton în același timp naiv, ironic și machist, e atât de cool încât n-am nicio îndoială că va dăinui). De aici, începe o lungă perioadă epistolară, la capătul căreia cei doi neadaptați îndrăgostiți fug spre un colț de insulă pe care-l vor redenumi  „Moonrise Kingdom” – cadru idilic în care încearcă să-și construiască un imperiu pentru doi (evident, improvizație cu materialele furate din tabără sau de-acasă).

Faptul că, în scenariile lui Anderson, copiii se comportă mai matur decât o fac adulții (prinși între pulsațiile a doi timpi diferiți, le devine imposibilă experimentarea  imediatului), e aproape ca o axiomă. Pentru prima dată protagoniștii (tocmai pentru că au 12 ani) știu foarte bine ce le e potrivnic (orice tip de „uniformă”), ce își doresc (compania celuilalt) și ce pot face pentru asta (planul de escapadă repetat, în care ajung să ducă visul romantic la desăvârșire). Punctul în care se îndepărtează cel mai mult de tradiția protagoniștilor din „The Royal Tenenbaums”, „The Life Aquatic with Steve Zissou” sau „The Darjeeling Limited”, filme în ale căror subterane plutește o tristețe blândă, ține de aplicarea schemei clasice romeo-julietiană (unde pericolul vine din exterior, nu din interior, cum e specific filmelor menționate mai sus). Decizia nu-l face însă mai banal, căci e pusă într-un context excentric – cei care au potențial (manifestat sau latent) de obstacol (adică toți adulții) se prezintă ca inadecvați: părinții își vorbesc printr-un megafon, iar polițistul insulei (Bruce Willis) pare mai degrabă un  reprezentant al unei vieți eșuate decât al ordinii (atunci când nu pescuiește se întâlnește cu mama lui Suzy, de care e constant emasculat). Astfel, copiii devin „neadecvați la inadecvare”. O altă tușă diferențială apare la nivelul consecințelor. Proiecția e mai reală, benefică și de dorit, decât realul – la capătul planului lor, după câteva întorsături de situație, nu găsim o treaptă spre maturizare (eventual însoțită de o lecție despre responsabilitate), ci o confirmare a faptului că întâlnirea lor, în sensul larg al cuvântului, trebuie protejată și hrănită.

Iar dacă „dragostea la 12 ani” e tratată cât se poate de serios de personaje, stilistica lui Anderson o căptușește într-o alură de basm. Lumile în care se învârt, ciocnindu-se, personajele lui (uneori ricoșând, alteori îndepărtându-se lent din inerție), sunt opusul dioramelor: stilizarea exhaustivă le transformă în ecosisteme cu câteva grade mai aproape de fantastic decât de real. Echilibrul dintre real și hiper-real este esențial pentru cinemaul lui Anderson. Existența unor coduri ale „obișnuitului” nu funcționează doar ca mecanism de identificare, ci și ca augmentare, prin contrast, a extravagantului. Deși împrumută tehnici din diverse genuri cinematografice (filme de suspans, slapstick) și  fixează în rame ficționale diegeza (filmarea casei lui Suzy ca o machetă, prezența marcată a unui narator care intervine în fluxul narațiunii propulsând-o sau anticipând-o), discursul lui nu este unul pur artificial.

Atenția pentru formă (cadre compuse în filigran, cu multă grijă la raporturile cromatice și grafice) se transformă într-o joacă continuă cu atenția spectatorului – abătută de la centrul acțiunii, e răsplătită în majoritatea cazurilor prin descoperirea micilor ghidușii pe care Anderson le plasează sistematic (fie că sunt detalii scenografice de multe ori semnificative în raport cu situațiile expuse sau un joc de priviri care anticipează cursul relației dintre două personaje). Dacă te lași sedus, urmărirea filmelor lui Anderson se  poate transforma foarte ușor într-un soi de expediție de cercetaș.

(articol publicat în Film Menu #16 / octombrie 2012)

 

 

Alte review-uri Film Menu:

Post Tenebras Lux (2012, regie Carlos Reygadas)

Sleeping Beauty (2011, regie Julia Leigh)

Misterios de Lisboa (2010, regie Raoul Ruiz)

Shame (2011, regie Steve McQueen)

L’Apollonide (2011, regie Bertrand Bonello)

One thought on “[Review] : Moonrise Kingdom

  1. frumos articol la un film excelent, dar doamne, cate paranteze! maxim 3 erau necesare. sunt sigur ca film menu are fani printre studentii de la litere sau jurnalism, poate convingeti unul sa va editeze stilistic textele – texte de altfel bune din punct de vedere tehnic si al informatiei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s